De miercuri, 12 noiembrie, bucureștenii și nu numai care au zboruri la compania Ryanair nu vor mai putea utiliza tichetele de hârtie. Astfel, la îmbarcare vor putea utiliza doar bilete digitale generate din aplicație.
Compania renunță pentru totdeauna la biletele de hârtie.
De miercuri, 12 noiembrie, compania de zbor Ryanair va cere pasagerilor să utilizeze exclusiv tichetele de îmbarcare digitale generate din aplicația sa. Compania va renunța de miercuri la biletele de hârtie, transmite DPA.
CEO-ul Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că se așteaptă să fie unele probleme până călătorii se vor obișnui cu noile condiții.
A subliniat într-un interviu acordat publicației britanice, Independent, că peste 80% dintre clienții companiei folosesc deja aplicația.
Această decizie face parte din strategia sa digitală menită să simplifice operaţiunile de check-in în timp ce este redus impactul asupra mediului.
Date fiind noile condiții, s-ar putea reduce anual la economisirea a peste 300 tone de hârtie.
Dacă un telefon este pierdut sau se descarcă, pasagerii pot obține tichete gratuite de îmbarcare la aeroport, înaintea controlului de securitate.
În cazul în care problema apare după control, informațiile lor sunt deja în sistemul Ryanair și angajații de la poarta de îmbarcare îi vor ajuta.
Compania atrage atenția că cel mai important lucru pentru călători este să facă check-in online înaintea zborului.
Pasagerii care ignoră să facă check-in online pot obține la aeroport tichete de îmbarcare, pentru o taxă care variază de la 30 euro în Spania și 40 euro în Austria, la 55 euro în alte state membre UE și în Marea Britanie.
Pasagerii care nu au telefoane pot primi bilet pe hârtie la aeroport, dacă anterior au efectuat operațiunile de check-in pe site-ul Ryanair.
De curând, Ryanair a anunțat că a transportat 200,2 de milioane de pasageri, la un grad de umplere a avioanelor sale de 94%, în anul fiscal încheiat la 31 martie 2025.
Aceasta este prima companie aeriană europeană care transportă 200 de milioane de pasageri într-un an.