În acest weekend, 8-9 noiembrie, fanii culturii pop asiatice din București pot participa la Ani-K Mania, o convenție dedicată universului anime și K-pop, organizată la Mega Mall. Este pentru prima dată când o astfel de convenție are loc într-un mall din țara noastră.
Participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu Taryn, renumitul cosplayer internațional și cu Taehoon, fost membru al trupei TAN, cu experiență în dans și idol K-pop. Cei doi vor susține workshopuri, alături de competiții de dans și costume.
Fanii anime și K-pop trebuie să știe că intrarea la convenție este gratuită. De asemenea, vineri, pe 7 noiembrie 2025, înainte de deschiderea oficială, Taehoon susține un workshop de dans K-pop deschis publicului, indiferent de nivelul de experiență. Distracția are loc în intervalul orar 19:00 – 21:00, la Challenge Arts, o sală de dans ce se află la doi pași de Mega Mall.
Pe 8 noiembrie, va veni pentru prima dată, în ultimii 10 ani în România, unul dintre cei mai apreciați cosplayeri din lume – Taryn, renumit pentru costumele spectaculoase inspirate din animeuri și jocuri, premiat în competiții internaționale, anunță reprezentanții Mega Mall.
Vizitatorii trebuie să știe că Taryn este juratul principal al unui concurs de cosplay, iar participanții la concurs vor avea ocazia să interpreteze personaje celebre din cultura pop asiatică, prin costume ce sunt realizate manual. Totodată, va avea loc și o Paradă, la etajul 2, în zona cinematografului, între orele 11:30 – 17:30.
Duminică, 9 noiembrie, între orele 12:00 și 17.00, are loc K-pop Dance Cover Contest, un concurs de dans în stil coreean, jurizat de Taehoon. Competiția are loc la etajul 2, în zona Cinema City, în două etape (pentru grupuri, respectiv pentru cei care vor să concureze individual).
După concursurile de cosplay și dans K-pop, vor fi selectați câte trei câștigători, iar premiile vor fi vouchere și produse de la partenerii evenimentului: Cinema City, Cărturești, My Geisha, Wendy’s, HOUSE, Cropp, Yves Rocher, 18CTEA, Esushi, Manufaktura, Pictor Shop, PUPA Milano, Hobby Custom, CArts și Atlas.
Prezența celor doi invitați la ANI-K MANIA marchează un moment istoric pentru întreaga comunitate a fanilor cosplay și K-pop din România. În ambele zile, începând cu ora 12:00, fanii vor putea lua parte la sesiuni de Meet & Greet, cu fotografii, autografe și provocări lansate de Taryn și Taehoon, care se vor desfășura într-o sala special pregatită în Cinema City Mega Mall, spun organizatorii.
Pe lângă concursuri și workshopuri, cei care ajung la Mega Mall vor avea ocazia să participe la activități de Random Play Dance, Aleea artiștilor locali, standuri de artă, produse inspirate din cultura asiatică și la proiecții tematice: CHAINSAW MAN și JUJUTSU KAISEN.
De asemenea, la etajul 1 vor exista photobooth-uri tematice, iar vizitatorii vor putea face fotografii în decoruri inspirate din animeuri și K-pop.
Convenția Ani-K Mania are loc în weekend, 8 și 9 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00, la etajul 2 al Mega Mall, în zona cinematografului și zona de restaurante. Intrarea este gratuită, iar informații despre înscrierea la concursuri sau achiziționarea biletelor se găsesc AICI.