FIT CITY

Familia unei femei internate la Bagdasar Arseni a fost anunţată că a murit, deşi era încă în viaţă

Am declanşat o anchetă după ce familia unei femei care era în terapie intensivă a fost anunţată că femeia a murit. Am vrea să vedem cine anume a putut da numărul de telefon al familiei înscris pe foaia de observaţie unor persoane de la pompe funebre„, a explicat pentru agenţia de presă News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni, dr. Florian Bica.

Una dintre rude a spus că a fost chemată la spital de cineva de la o firmă de pompe funebre, care s-a oferit să le acorde ajutor pentru înmormântare.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a mai spus că starea femeii era foarte gravă, dar că aceasta nu era decedată atunci când au fost anunţate rudele să vină la spital. Ulterior incidentului, femeia a încetat din viaţă.

Nu ştim încă cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Dar, după ce am primit sesizarea de la ruda pacientei, am declanşat o anchetă. În funcţie de rezultat s-ar putea să sesizăm şi noi, la rândul nostru, organele de anchetă, probabil Poliţia„,a afirmat Bica.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button