Facultatea de Drept din cadrul ASE anunță lansarea unui nou program postuniversitar. Doritorii se pot înscrie până pe 16 aprilie, online

20 mart. 2023
344 Afișari
Facultatea de Drept din cadrul ASE anunță lansarea unui nou program postuniversitar. Doritorii se pot înscrie până pe 16 aprilie, online
Facultatea de Drept din cadrul ASE anunță lansarea unui nou program postuniversitar. Doritorii se pot înscrie până pe 16 aprilie, online. Sursa foto: Facebook - Academia de Studii Economice din București

Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti anunță lansarea unui program postuniversitar intitulat „Dreptul bancar şi al noilor tehnologii”. Înscrierile se pot face online, până pe data de 16 aprilie 2023.

Facultatea de Drept din cadrul ASE are un nou program de studii

Facultatea de Drept din cadrul ASE din București, fiind cea mai nouă facultate de drept din România, pune la dispoziție studenților un program postuniversitar, lansat în premieră. Acesta este desfășurat împreună cu Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar şi Asociaţia Română a Băncilor, parteneri instituţionali:

Programul reprezintă o premieră în domeniul cursurilor postuniversitare româneşti şi a fost realizat în urma solicitării mediului profesional financiar-bancar, conform unui comunicat de presă transmis de Agerpres.

Scopul acestui program este reprezentat de necesitatea aprofundării conceptelor fundamentale ale domeniului bancar, dar și al noilor tehnologii, acestea fiind abordate în legătură directă cu necesitățile din mediul de afaceri, și înţelegerea în care sunt interpretare şi aplicate normele juridice prin prisma cazuisticii din sfera financiar-bancară.

De asemenea, programa este una riguroasă, bazându-se pe analiza evoluției cadrului legal:

Programa de studii este caracterizată printr-o pregătire academică riguroasă în cadrul căreia se acordă o atenţie deosebită analizei evoluţiei cadrului legal, completat cu analize aprofundate şi pertinente ale cazuisticii în domeniu prin care vor fi explicate şi exemplificate noţiunile de drept bancar şi dreptul noilor tehnologii, cu aplicabilitate ariei financiar-bancară.

Activitatea didactică se va desfășura mai mult în mediul online, iar beneficiarii programului vor fi îndrumați de lectori renumiți care sunt practicieni în domeniu. Programul va avea 8 module dinamice și atractive, precum:

  • Contractare şi garantare în materie de creditare;
  • Dreptul consumatorului de servicii financiar-bancare;
  • Conflicte in materie bancară;
  • Legislaţie bancară specifică;
  • Noile tehnologii în domeniul financiar-bancar;
  • Conformitate bancară;
  • ESG in materie bancară;
  • Drept bancar european.

Înscrierile pentru programul postuniversitar „Dreptul bancar şi al noilor tehnologii” se organizează exclusiv online, perioada în care se se desfășoară fiind 16 martie și 16 aprilie 2023.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies