BAZAR

Facebook vrea să introducă servicii de transfer de bani în Europa

Utilizatorii ar putea astfel să acceseze un portofel electronic găzduit de Facebook şi să efectueze plăţi sau transferuri de bani. Reţeaua de socializare vizează în principal sumele transferate acasă de persoanele care lucrează în străinătate, parte a strategiei de extindere pe pieţele emergente.

Facebook a cerut băncii centrale de la Dublin autorizaţie de instituţie de „e-money” (bani electronici), care ar permite companiei să emită unităţi cu valoare monetară echivalentă valabile pe teritoriul Europei, au declarat pentru Financial Times (FT) surse apropiate situaţiei, relatează Mediafax.

Reţeaua de socializare a discutat, de asemenea, posibile parteneriate cu trei firme londoneze care oferă servicii internaţionale de transfer de bani pe internet şi pe smartphone-uri.

Facebook a oferit uneia dintre cele trei companii 10 milioane de dolari pentru a-l recruta pe unul dintre fondatori ca director de dezvoltare a afacerilor, potrivit unor surse citate de FT.

Contactaţi de FT, reprezentanţii Facebook au afirmat că nu comentează „zvonuri şi speculaţii”.

Facebook obţine cea mai mare parte din venituri din publicitate, utilizând datele acumulate despre utilizatori pentru a vinde produse de advertising livrate ţintit. Practicile reţelei de socializare provoacă tot mai multă îngrijorare şi neîncredere în rândul utilizatorilor şi publicului larg, astfel că succesul companiei ca furnizor de servicii financiare este pus încă din start sub semnul întrebării.

Google promovează agresiv produsele de plăţi mobile şi serviciul de portofel electronic, care nu au fost încă adoptate la scară largă de utilizatori. Google are autorizaţie „e-money” în Marea Britanie, similară cu cea pe care Facebook încearcă să o obţină în Irlanda.

Companiile chineze Tencent şi Alibaba, care domină cea mai mare piaţă online din lume după numărul de utilizatori, încearcă, de asemenea, să-şi transforme site-urile în platforme de plăţi mobile.

Obţinerea unei autorizaţii de operator e-money în Irlanda ar presupune ca Facebook să menţină rezerve de capital de 350.000 de euro şi să pună deoparte fonduri echivalente cu valoarea unităţilor monetare emise, potrivit experţilor consultaţi de FT.

Facebook are deja autorizaţie pentru anumite tranzacţii financiare în Statele Unite, reţeaua de socializare procesând plăţi de la utilizatori către dezvoltatorii de aplicaţii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button