„Fac pe mineeeee!” O situație fiziologică disperată în tramvaiul 25 și soluția salvatoare care se poate naște, probabil, doar pe-un traseu STB
"Fac pe mineeeee!" O situație fiziologică disperată în tramvaiul 25 și soluția salvatoare care se poate naște, probabil, doar pe-un traseu STB | Foto: Diana Popescu
Pe traseele STB, situațiile complexe care implică puști au gravități (și soluții) adesea imprevizibile. Oricum, știți vorba din bătrâni care spune „Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari”. Măcar de-ar merge totul așa, pe logică și chestii direct proporționale…
🚋 Copila privește panicată în jur. Trage aer în piept și anunță:
– Fac pipiii!
Tramvaiul 25 e oprit la semafor. Până la următoarea stație mai e destul, așa că-ncepe și mama să se panicheze. Dar fiindcă fetița are nevoie de încurajare, îi spune blând:
– Mai rezistă!
Cu lacrimi în ochi, cea mică recunoaște:
– Dar mă trece tareee!
Femeia e gata să cedeze:
– N-am ce să-ți fac, îmi pare rău…
Dar, pentru că un copil se bazează pe ea, se mobilizează și vine cu ideea salvatoare:
– Țopăie și tu!
🚌 168-ul cu doar câțiva călători traversează cartierul Drumul Taberei. O mamă și fiul ei de cam 7-8 ani vorbesc despre tot felul de nimicuri și se amuză împreună. Aproape de intersecția de la Răzoare, încurajată de atmosfera destinsă, mama hotărăște să deschidă un subiect delicat:
– Ce vrei să mănânci diseară?
Cu mină solemnă și siguranță în glas, băiatul răspunde:
– Supă-cremă de mazăre.
– Iar supă-cremă?! Abia ai terminat-o!
– Da.
– Și tot supă-cremă de mazăre vrei să-ți fac?!
– Da.
– Nu vrei cartofi prăjiți cu șnițelaș?
Pare că l-a deturnat cu ispitele prăjite-n baie de ulei: copilul cade pe gânduri. Apoi răspunde convins:
– NU.
🚌 Fata are cam 20 de ani și e-ntr-o conversație lungă cu unul dintre părinți. Din ce spune, în timp ce privește pe fereastră, pe traseul lui 336 către Universitate, rezultă că are un frate mai mic, licean. Și că liceanul ar avea nevoie de cel puțin o intervenție rapidă:
– Dacă vezi că-i obosit, mai retrage-l și tu de la școală. O dată, de două ori pe lună. Scoate-l în zilele în care pierde cel mai puțin și lasă-l să se mai odihnească. Așa fac toți, în clasa a 12-a. Numai eu am fost proastă și-am participat la toate orele… Și ăia care nu veneau n-au pățit nimic! Dar să nu-i dai chestii pentru lipsă de melatonină, să-i dai ceva să se mai relaxeze. Nervocalmin cu valeriană. Și niște ceai de levănțică.
Face o pauză, apoi continuă șirul destăinuirilor:
– Și se mai stresează și din cauza coșurilor. Mai ales că-i place o fată. Dar e foarte amuzant, că-mi tot pomenește de fata aia. „FATA AIA”, așa îi și zice. E mort după ea, fraieru’! Să vezi: trebuie să-și schimbe ochelarii și voia să-și ia tot unii pătrățoși. Am încercat să-l conving că ăștia nu se mai poartă. Ce crezi c-a răspuns? „Așa mi-a zis și FATA AIA”. Băi, da’ n-are și ea un nume? Și azi mi-a spus, da’ așa, încet: „Daria”. Și-am făcut mișto, că și-a cumpărat hanoracul ăla fiindcă i-a zis ea. I-am și spus: „Dacă îți ziceam eu, nu ți-l luai!”. „Ba da, dacă îmi ziceai tu, îl luam. Dacă îmi zicea mama, atunci nu mi-l luam sigur!”.
Nota B365.ro – Mai multe Cronici STB, mai jos:
Cele mai noi articole
