Fabrica de ciocolată Zamfirescu, celebră în Bucureștiul interbelic, și destinul ei amar. La naționalizare, proprietarul s-a sinucis. Prin demolare, a devenit miză imobiliară

susținut de

de: Antoaneta Dohotariu

10 mart. 2025

7275 afișări

Fabrica de ciocolată Zamfirescu, celebră în Bucureștiul interbelic, și destinul ei amar. La naționalizare, proprietarul s-a sinucis. Prin demolare, a devenit miză imobiliară | Foto: Antoaneta Dohotariu, B365.ro

În ziua de 15 martie 1948, Constantin Zamfirescu, omul care deținea Fabrica de ciocolată Zamfirescu, își punea capăt zilelor, aruncându-se pe geam din locuința sa aflată în incinta întreprinderii.

“Nu a putut să vadă cum munca lui de-o viață se năruie într-o clipă”, spune azi Codin Zamfirescu, unul din urmașii familiei, medic stabilit în Germania din anul 1968.

Constantin Zamfirescu se stingea înainte de adoptarea Legii nr. 119, din 11 iunie 1948, “privind naționalizarea marilor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări”. Știa ce avea să urmeze.

Din Fabrica de ciocolată Zamfirescu a rămas doar terenul valoros, de aproape 10.000 mp

Prin naționalizarea Fabricii de ciocolată Zamfirescu, regimul comunist spolia încă o afacere de succes din București, fura un ansamblu de 10 clădiri situat în str. Samuil Vulcan 12, dotat cu instalații și utilaje performante pentru fabricarea dulciurilor. Un mare brand, simbol strălucit al antreprenoriatului din perioada interbelică, era anihilat.

Munca și agoniseala lui Constantin Zamfirescu, omul care a construit de la zero un imperiu al ciocolatei și al dulciurilor, au fost pulverizate într-o singură zi. Fabrica Zamfirescu a devenit Întreprinderea de Produse Zaharoase București, iar după 1990 a fost inclusă în S. C. Excelent S.A.

Citește și:

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu

Olympia Zamfirescu, fiica proprietarului fabricii, a fost deportată în Bărăgan iar fratele ei, Ion Zamfirescu, câștigător al Raliului Monte Carlo, a ajuns să conducă un camion

În urma lui Constantin Zamfirescu rămânea soția sa, Constanța Zamfirescu, care avea să se stingă în sărăcie pe 15 februarie1959, și doi copii, Olympia și Ion Zamfirescu.

Olympia a fost pedepsită să supraviețuiască într-un bordei de pământ din localitatea Rubla (un loc care nu exista și nu există pe harta țării) din Bărăgan, cu domiciliu forțat. A reușit sa plece din România abia in anul 1962, fiind “cumpărată” de la guvernul comunist de Harald von Bohlen und Halbach, membru al familiei Krupp, industriași care au contribuit decisiv la înarmarea Germaniei naziste. Cetățenia i-a fost retrasă pentru totdeauna și nu a mai văzut niciodată Bucureștiul și România.

Fratele ei mai mare, Ion Zamfirescu, excelent pilot, pasionat de automobilism, câștigător al Raliului Monte Carlo în 1936 alături de Petre Cristea, a ajuns să conducă un camion.

Mai jos, cu informații inedite, prețioase, prezentate de Codin Zamfirescu, recompunem dureroasa istorie a familiei care a îndulcit România și a primit doar amărăciune.

O declarație a Olimpiei, cerută de autoritățile române în timpul comunismului pe când aceasta se afla la Cannes, comprimă drama unei familii care a contribuit la modernizarea României.

Subsemnata Olimpia Zamfirescu, născută la București 16/8/1921, domiciliată la Cannes, Bocca “Le Trident”, declar prin prezenta că după sinuciderea tatălui meu Constantin Zamfirescu la 15.03. 1948, mama mea, Constanța Zamfirescu, a continuat să locuiască în apartamentul familial din str. Samuel Vulcan 46 București, rămânând în posesia mobilierului, covoare, tablouri, argintărie etc. până la naționalizarea fabricii de ciocolată Zamfirescu – iunie 1948, când a fost obligată să evacueze apartamentul fiind autorizată să ia tot mobilierul sus citat.
Mama mea, Constanța Zamfirescu, a decedat la București 15/2/1959, când eu mă aflam la închisoare. La ieșirea mea din închisoarea Tulcea, am fost trimisă în domiciliu obligatoriu la Valea Călmățui, unde fratele meu, Ion Zamfirescu mi-a adus strictul necesar pentru a mobila coliba ce mi-a fost atribuită de primărie: pat, masă, scaune, veselă, rufărie, butelie de aragaz, radio, rafturi etc, toate aceste obiecte făcând parte din bunurile moștenite de la părinții mei. Semnează, Olympia Constanța Zamfirescu.
Declarație făcută autorităților române de Olympia Zamfirescu, după plecarea sa din țară. Foto credit: Codin Zamfirescu, Arhiva Familiei Zamfirescu

Nici după 1989 nu s-a făcut dreptate pentru familia Zamfirescu, moștenitorii nereușind să câștige numeroasele și infinitele procese de retrocedare. Cele 10 corpuri de construcții edificate pe terenul în suprafață de 9.417 mp au fost demolate. Vecinii spun că raderea definitivă a construcțiilor din str. Samuil Vulcan 12 s-a produs în timpul pandemiei.

Societatea Excelent S.A, actuala Kandia Dulce S.A, a dobândit imobilul fostei Fabrici Zamfirescu prin certificatul de atestare MO7 nr. 0428, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, și l-a înstrăinat ulterior prin contract de vânzare-cumpărare, în anul 2006.

Instanța nu a dispus restituirea în natură către moștenitori a “imobilului teren de 9.417 mp”, ci doar acordarea unor despăgubiri.

Fabrica de ciocolată Zamfirescu, celebră în Bucureștiul interbelic, a fost demolată și — Strada Samuil Vulcan. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Codrin Zamfirescu: Îmi aduc perfect aminte cum, acum 12-15 ani, am intrat pe terenul din Samuil Vulcan și erau maldăre de moloz și bălării. Mai exista doar o magazie lăsată în picioare, în care erau depozitate lucruri. Ceea ce a apărut în presă, în 2022, despre demolarea fabricii nu corespunde realității. Poate că în 2022 s-a dărâmat și ceea ce a mai rămas in fabrică, adică magazia, și s-au cărat munții de moloz, dar marea dărâmare a fost înainte de 2006.

Frații Zamfirescu, calfele industriașului francez F. Bresson, au muncit și au reușit să cumpere fabrica de ciocolată Bresson

Codrin Zamfirescu: Istoria “Fabricii de Ciocolată Zamfirescu” a fost una de succes. În cartea sa, “Bucarest en 1906”, Frederic Dame relatează: ”În 1891, industriașul francez F. Bresson înființează prima fabrică de ciocolată din România. Întreprinderea trece în 1898 în posesia dlui. Constantin I. Zamfirescu care asigură toată tehnologia de progres necesară, rivalizând cu fabricile din străinătate”. Vânzarea făcută în anul 1905 a fost de 800.000 de franci elvețieni, spune Frederic Dame, cifra respectabilă ținând cont de puterea acestei valute la acea vreme.

“Cei doi frați mergeau cu bicicleta să livreze comenzile făcute uneori chiar în afara Bucureștiului”

A două etapă în dezvoltarea Fabricii Zamfirescu a fost cumpărarea terenului de 1, 5 hectare din Calea 13 Septembrie prin intermediul și cu ajutorul Băncii de Scont a României.

Constantin Zamfirescu și fratele său, Olimp, au fost calfe la dl. Bresson. Au fost atât de sârguincioși, încât după câțiva ani au putut să preia fabrica. Tata îmi povestea că cei doi frați mergeau cu bicicleta să livreze comenzile făcute uneori chiar în afara Bucureștiului. După câțiva ani, Olimp s-a despărțit de Constantin, acesta din urmă rămânând singur cu fabrica.

Ciocolata Zamfirescu, furnizoare a Casei Regale, cea mai mare fabrică de dulciuri din sud-estul Europei

În 1921 se construiesc noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, inclusiv locuințe pentru muncitorii fabricii – dovadă a simțului de responsabilitate civică și socială. Se aduc din Germania noi mașini de producție, noi utilaje și ciocolata “Zamfirescu” devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, furnizoare a Casei Regale.

Cofetăriile Zamfirescu erau răspândite în toate orașele mari ale țării. În centrul Chișinăului, în Casa Eparhială, Cofetăria Zamfirescu era punct de întâlnire monden. Odată cu venirea la putere a regimului comunist și decretarea legii 119 din 11 iunie 1948, “Ciocolata Zamfirescu Societate Anonimă” a fost naționalizată.

Olympia Zamfirescu, “Gustul amar al ciocolatei”

Medicul Codin Zamfirescu a reușit să fugă din România în anul 1968 și împreună cu Alexandra Zamfirescu, nepoata Olimpyei Zamfirescu, a publicat volumul “Gustul amar al ciocolatei. Jurnalul unei supraviețuitoare”, Editura Corint, 2018.

Codin Zamfirescu: Această carte este numai în parte o autobiografie a Olympiei Zamfirescu. Ea cuprinde numai în treacăt perioada tinereții sale care a fost, fără îndoială, poate cea mai fericită din viața ei. Cele peste 300 de pagini scrise de Olympia la mașină, în limba engleză, și depuse la arhiva Imperial War Museum din Londra, descriu cu lux de amănunte timpul petrecut în închisoare și în domiciliul forțat din Bărăgan.

Copiii mă respectau și mă invidiau. Nu din cauză că eram din cale afară de drăguță sau că aș fi avut multe jucării, ci din cauză că tatăl meu era proprietarul unei fabrici de ciocolată, așa începe jurnalul Olympiei Zamfirescu.

Mă duceam să cumpăr bomboane de la cofetăria Zamfirescu și o întâlneam pe Olympia, lucra la casa de marcat. Olympia s-a născut la 16.08.1921, tatăl ei fiind Constantin, un “self made man” care cunoștea doar munca de dimineața până seară, iar mama, Constanța, născută Popovici, era fata unor mici moșieri din Râmnicu-Sărat.

Atmosfera în familie se pare că a fost destul de severă, cel puțin din partea tatălui, atât pentru Olympia cât și pentru fratele ei mai mare, Ion. Încă de mică Olympia a avut afinități pentru mama ei, de care a rămas legată afectiv până la moartea acesteia. Amândouă au avut înclinații spre o viață mondenă cu o notă de snobism greu de trecut cu vederea.

Automobilul cu care Ion Zamfirescu a câștigat Raliul Monte Carlo în anul 1936 a fost asamblat în Fabrica de ciocolată Zamfirescu

Codin Zamfirescu: Ion Zamfirescu a fost atras mai mult de automobilism. Anul 1936 avea să aducă automobilismului românesc cea mai mare victorie din toate timpurile. La 31 ianuarie, 1936, Petre Cristea și Ion Zamfirescu reușesc să câștige Raliul Monte Carlo, cu o mașină Ford. Mașina lor părea o ciudățenie în ochii celorlalți participanți, pentru că nu era construită într-o uzină de marcă, ci era un automobil asamblat într-o fabrică de ciocolată.

Petre Cristea și Ion Zamfirescu și-au asamblat modelul de competiție folosind până și piese de avion, aplicate unei mașini de oraș, chiar în garajul Fabricii de Ciocolată Zamfirescu. Desigur, măiestria automobilistică îi revine lui Petre Cristea, pe când suportul financiar este asigurat de Ion Zamfirescu.

Petre Cristea și Ionel Zamfirescu, campionii Regatului României, câștigătorii Raliului Monte Carlo 1936, cu un Ford V8 produs la București. Sursa: L’Automobile sur Cote d’Azur, februarie 1936, Biblioteque nationale de France-Gallica/ Alin Borcea.

După ce a reușit să fugă din România comunistă, Ion Zamfirescu a fost angajatul Uzinelor Ford din Koln, până la pensionare

La vârsta de 15 ani, Olympia este trimisă de părinți în Sussex, Anglia. Anii petrecuți acolo vor fi hotărâtori în formarea ei, rămânând toată viața cu sentimente puternice filoengleze. A rămas atașată de Anglia și atunci când a avut de suferit din cauza asta.

Dupa 1948, Olympia Zamfirescu a încercat să fugă din țară de doua ori, a scăpat de închisoare după ce a acceptat să devină informatoare Securității

Venirea comunismului și moartea tragică a tatălui lor a răsturnat din temelii soarta familiei. Fiind dați cu toții afară din locuința aflată în incinta fabricii, au locuit pe la prieteni. După un timp, Olympia și fratele ei Ion au fost arestați, ca mulți alții, fiind exponenții regimului burghezo-moșieresc.

Olympia încearcă să fugă din țară de două ori, prima dată la Marea Neagră, a doua oară la granița cu Iugoslavia, dar este prinsă de fiecare dată. Scapă de închisoare numai acceptând să fie în slujba securității ca informatoare.

Relațiile ei cu personalități din străinătate, dar mai cu seamă cu diplomații din București, lista este lungă, au dus la șantajarea ei de către securitate. În momentele de cumpăna, Olympia se refugiază la preotul catolic Francois Wanderjunkeid de la biserica Saint Vincent de Paul, de care o lega o prietenie durabilă, mai ales că Olympia încă din tinerețe trecuse la catolicism. Acest preot a fost arestat, condamnat și în final expulzat din R.P.R.

Olympia Zamfirescu, informatoare a Serviciului de informații britanic. “Este snoabă și îi place să aibă legături de prietenie cu lumea diplomatică”

Este interesantă caracterizarea Olympiei făcută de prietena ei de la Ambasada Britanică din București, Anny Samuelly:

Pia Zamfirescu este deșteaptă, cu mult bun simt și s-a purtat ca o prietenă bună în tot timpul războiului. Este snoabă și îi place să aibă legături de prietenie cu lumea diplomatică. Îl cunoaște și pe Ivor Porter, șeful Serviciului de Informații Britanic, de asemenea și pe Charles Robinson, atașatul comercial britanic, care era și în intelligence.

Olympia Zamfirescu, joc dublu. “A dat dovadă de mari rezerve în ceea ce privește demascarea activității dușmănoase a diplomaților capitaliști”

Nu a durat mult timp până când dublul joc al Olympiei a fost descoperit de securitate. Într-un raport al securității se spune:

Zamfirescu Olympia are relații suspecte de spionaj cu o serie de diplomați capitaliști. Din declarațiile lui Anny Samuelly, condamnată pentru spionaj în procesul bandei de spioni de la Oficiul de Informații Britanic, rezultă că Zamfirescu Olympia i-a furnizat acesteia informații pe care Anny Samuelly le transmitea spionului englez Ivor Porter. De la data recrutării și până în prezent, Zamfirescu Olympia, în colaborare cu organele noastre, a dat dovadă de mari rezerve în ceea ce privește demascarea activității dușmănoase atât a diplomaților cât și a unor cetățeni români. A căutat să se eschiveze de la îndeplinirea sarcinilor și s-a stabilit că este nesinceră față de organele noastre. Ținând cont că Zamfirescu Olympia este un element periculos privind securitatea statului, propunem reținerea sa în secret.

Olympia este arestată “în secret” pe dată de 26 ianuarie 1959 și așa începe odiseea din penitenciare și domiciliu forțat. Dat fiind că a recunoscut numeroase legături, a primit doar un an de închisoare corecțională, după mai multe etape ajungând la închisoarea din Tulcea, urmată de 60 de luni de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, localitatea Rubla, raionul Călmățui, regiunea Galați, localitate care nu se găsește pe nicio hartă.

Lagărul de la Rubla, localitate care nu se află pe harta României

Locul numit Rubla are și el o istorie. Aici au fost deportați în 1951 șvabii din Banat, dar și multe alte familii din Transilvania. Lăsate sub cerul liber, aceste familii au construit cu mâinile goale bordeie din chirpici și au început să se gospodărească. Odată cu intrarea României în ONU, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost obligat să desființeze multe lagăre din Bărăgan și să elibereze deținuții, fapt care s-a întâmplat și la Rubla.

În aceste colibe de chirpici a venit valul următor, format din personaje din elita românească. În așa numitul Gulag românesc au fost deportați intelectuali și studenți, elita politică a României interbelice, militari, întreaga ierarhie a Bisericii Greco-Catolice, dar și numeroși preoți ortodocși.

Olympia ajunge în lagărul Rubla la sfârșitului anului 1959. Ion Zamfirescu, fratele ei mai mare, rămas liber și fiind șofer pe camion, o vizitează atât cât i se permitea de autorități, aprovizionând-o cu alimente.

Olympia Zamfirescu a fost prietenă cu Harald von Bohlen und Halbach, membru al familiei Krupp. Harald a cumparat-o de la statul comunist și a ajutat-o sa plece din țară

Două personaje au avut o influență hotărâtoare pentru soarta deținutei. Profesorul de istorie englez Robert Laffan, de la Universitatea din Oxford, apoi din Cambridge, și Harald von Bohlen und Halbach, vlăstar al familiei Krupp din Germania. De profesorul Robert Laffan o lega o veche prietenie încă de când era elevă în Anglia, prietenie care în pofida diferenței mari de vârstă, a durat până la moartea acestuia. A reușit să-l informeze despre situația ei din lagăr și mesajul a ajuns la Harald von Bohlen und Halbach.

Harald von bohlen und Halbach a fost ofițer german în cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul retragerii trupelor germane în anul 1944, se găsea la Iași de unde a luat legătură cu Olympia. Ea i-a propus să-l ascundă în locuința ei pentru că acesta să nu fie prins de ruși. A refuzat, rămânând loial superiorilor lui, dar peste scurt timp a fost luat prizonier.

Harald von Bohlen und Halbach a fost condamnat la 25 de ani de muncă forțată și trimis la Swerdlowsk (Ucraina de azi) la o mină de fier. Fiind un prizonier cu o identitate deosebit de prețioasă se afla sub observație permanentă. Cu o notă de umor, spunea după eliberarea lui: “Ei mă studiau pe mine, eu îi studiam pe ei”. Cancelarul Adenauer reușește în 1955 să negocieze cu guvernul sovietic eliberarea ultimilor prizonieri germani și, astfel, Harald von Bohlen und Halbach este eliberat.

După 11 ani de muncă forțată în URSS, odată ajuns în Germania, Harald caută să reia legătură cu Olympia, fără succes, căci poștă era interceptată și reținută. În final, acești buni prieteni au reușit prin eforturi mari de intervenții și mai ales cu solide argumente financiare pe lângă autoritățile române, să o scoată pe Olympia din domiciliu forțat.

23.10.1962, Olympia este urcată în avion cu destinația RFG unde este primită cu brațele deschise de familia lui Harald, în villa Hugel, reședința familiei Krupp din Essen

Olympia Zamfirescu a obținut cetățenia germană abia în anul 1993. A trăit toată viața sa liberă ca refugiat politic și n-a mai văzut niciodată Bucureștiul și țara sa.

Cetățenia română i-a fost retrasă, având asupra sa doar un “certificat de ieșire din țară”. Chemată la Majorca de către o veche prietenă, Senora Ruxandra de Nicolau, pleacă acolo, dar nu găsește de lucru. Ia legătură cu ambasadorul american din El Salvador, Murat W. Williams, pe care îl cunoștea din 1949, pe vremea când acesta era diplomat la București.

Pleacă în America unde obține un pașaport de apatrid, revine în Germania la 1 sept. 1964 și este angajată în funcția de crainică la radioul Deutschandfunk din Koln. Este recunoscută ca refugiat politic și primește un pașaport de refugiat. În 1993, capătă cetățenia germană, în sfârșit. Olympia avea pentru prima dată un statut, un loc de muncă și un domiciliu stabil.

Din 1993, după ieșirea la pensie, Olympia Zamfirescu se mută definitiv pe Coasta de Azur, întâi că secretara a dnei. Allanah Harper, o binecunoscută susținătoare a talentelor literare franceze și engleze, apoi la Cannes, unde duce o viață liniștită până la moartea ei, în anul 2009.

Cenușa Olympiei Zamfirescu a fost împrăștiată în marea pe care a iubit-o atât de mult.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Tags: Excelent S.A fabrica de ciocolată Zamfirescu Olympia Zamfirescu

Antoaneta Dohotariu