Extraordinară plimbare pe strada Povernei, cu top 3 clădiri demolate în pandemie, dar și alte trei supraviețuitoare. Mult a fost, puțin rămâne din vechiul București I Interviu

08 mart. 2024
763 afișări
Extraordinară plimbare pe strada Povernei, cu top 3 clădiri demolate în pandemie, dar și alte trei supraviețuitoare. Mult a fost, puțin rămâne din vechiul București I Interviu
Top trei clădiri demolate în timpul pandemiei și alte trei, încă în picioare, pe strada Povernei. Mult a fost, puțin mai rămâne din vechiul București. I Interviu

La adăpostul liniștii obligatorii impuse de pandemie, clădiri reprezentative pentru vechiul București au fost demolate cu sânge rece, deși se aflau pe Lista Monumentelor Istorice.

Unele dintre ele existau (încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la pandemia din anul 2020) pe strada Povernei, o zonă cândva agricolă, cu plantații de viță de vie, care cunoaște o dezvoltare spectaculoasă la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Reprezentativă pentru zona Povernei este Parcelarea arhitectului Karl Boehnisch/Carol Benisch (1822-1896).

Sâmbătă, 9 martie, de la ora 12, nu pierdeți plimbarea de studiu și plăcere organizată de Asociația Istoria Artei pe strada Povernei. Veți vedea ce-am avut și ce am pierdut din vechiul București, dar și clădirile care au rezistat timpului și mai pot fi astăzi admirate.

Mai jos, interviu cu istoricul de artă dr. Oana Marinache.

„La numărul 2 exista un conac vechi de 120 de ani, opera faimosului arhitect Louis Pierre Blanc, al căror beneficiari au fost Elena Sturdza, văduva generalul Gheorghe Adrian, fost ministru de război al României. La numărul 2, practic, au desființat totul”.

Pentru acest tur ghidat cu istoricul de artă dr. Oana Marinache înscrierile se pot face la adresa: tururighidate@gmail.com

Top 3 nefast: 3 imobile demolate pe strada Povernei în timpul pandemiei 

Oana Marinache, istoric de artă: Pe strada Povernei, la nr. 1, a fost odată Casa industriașului Ioan D. Ianculescu, care preluase o proprietate aparținând familiei Rossetti. Imobilul principal a fost extins în anul 1934 cu un corp parter și etaj de arh. Constantin G. Dragu, construcție care nu mai există astăzi. De altfel, clădirile de la nr. 1-3 fuseseră înscrise pe Lista monumentelor istorice ca aparținând omului politic Teodor Rosetti, fratele Doamnei Elena Cuza.

Pe strada Povernei, la numărul 2, a fost odată ca niciodată, Casa văduvei Elena Sturdza, o mare filantroapă a Bucurescilor. Elena Sturdza a fost căsătorită cu doctorul Constantin Vârnav, apoi cu generalul Gheorghe Adrian (1820-1889). Elena Sturdza a fost președinta “Societății pentru Asistența Lehuzelor Sărace” și ei îi datorăm, la anul 1913, o maternitate pe Calea Griviței. Casa Elenei Sturdza, demolată în anul 2011, fusese ridicată în anul 1890 după planurile arhitectului elvețian Louis Pierre Blanc, cu contribuția antreprenorului Luigi Scolari.

La nr. 19-21 au dispărut, tot în timpul pandemiei, toate corpurile de clădire de pe fosta proprietate interbelică a lui Ștefan Ardeleanu, “Dealul Zorilor”. Cine să aprecieze o Casă de Vinuri fondată la 1891 de C. Cârlova și preluată de Ștefan G. Ardeleanu în anul 1897 și apoi de fii săi, Ștefan și Horia, care au ridicat aici depozitele și instalațiile pentru vinificație?

Proprietatea lui Ștefan G. Ardeleanu a fost demolată in timpul pandemiei. Foto credit: Asociația Istoria Artei.
„La nr. 19-21 au dispărut, tot în timpul pandemiei, toate corpurile de clădire de pe fosta proprietate interbelică a lui Ștefan Ardeleanu, “Dealul Zorilor”. In imagine articol din ziarul Dreptatea, 1934. Sursa: Asociația Istoria Artei.
„La nr. 19-21 au dispărut, tot în timpul pandemiei, toate corpurile de clădire de pe fosta proprietate interbelică a lui Ștefan Ardeleanu, “Dealul Zorilor”. Foto credit: Asociația Istoria Artei.

S-a întâmplat ceea ce s-a mai întâmplat în București și anume consolidare prin demolare”

Oana Marinache, istoric de artă: Demolările s-au produs în pandemie, au fost atunci câteva scandaluri, dar degeaba, distrugerile au continuat. La turul de acum câțiva ani puteam citi pe panoul de șantier că scria că aceste clădiri vor fi consolidate și noi, acum, nu mai vedem absolut nimic pe teren. S-a întâmplat ceea ce s-a mai întâmplat în București și anume consolidare prin demolare. 

În ciuda faptului că suntem în Zona Protejată nr. 94. Înainte de pandemie, în 2011 mai fusese un scandal cu marile demolări de pe Povernei colț cu Vasile Alecsandri.

La numărul 2 exista un conac vechi de 120 de ani, opera faimosului arhitect Louis Pierre Blanc, al căror beneficiari au fost Elena Sturdza, văduva generalul Gheorghe Adrian, fost ministru de război al României. La numărul 2, practic, au desființat totul. La numărul 2, terenul de pe Povernei comunica cu cel din Vasile Alecsandri și s-au folosit de aceste două adrese ca să demoleze tot. Acolo, în perioada interbelică, fusese sediul “Societații Uzinele și Domeniile Reșița”. După aceea, în comunism, clădirile au fost preluate de Institutul Proiect București, una dintre cele mai mari întreprinderi de stat din domeniul construcțiilor. Practic, toate aceste clădiri au fost demolate și acum acolo este un complex de clădiri de birouri. La numerele 21-23, vedem acum terenul liber, nu s-a ridicat încă nimic, nu știm dacă este o problema juridică sau altceva. Acolo au fost cramele, au fost pivnițele familiei Ardeleanu.

„Dezvoltarea zonei se datorează arhitectului austriac Carol Benisch. El cumpără o fabrică de lumânări și, spre bătrânețe, începe un proiect de parcelare privată care contribuie la extinderea orașului spre nord”. Sursa imagine: Asociația Istoria Artei.
Volum dedicat arhitectului Carol Benisch, semnat de istoricul de artă dr. Oana Marinache, Asociația Istoria Artei.

„Povernei este o zonă pe care astăzi o percepem ca fiind centrală și nu ne-am fi așteptat să descoperim că era la mijlocul secolului al XIX-lea profund agricolă, cu suprafețe mari de teren”

B365.ro: De ce este specială strada Povernei din București?

Oana Marinache, istoric de artă: Povernei este o zonă pe care astăzi o percepem ca fiind centrală și nu ne-am fi așteptat să descoperim că era, la mijlocul secolului al XIX-lea, profund agricolă, cu suprafețe mari de teren. Lucrul acesta se vede foarte clar din toponimie. Zona mai păstrează denumiri vechi, cum este strada Viișoara, un diminutiv care ne semnalează existența unei vii mai mici. Termenul de Povernei în epocă putea să aibă două înțelesuri. O dată se referea la micile întreprinderi care produceau alcool, poverna fiind acea instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt. Dezvoltarea zonei se datorează arhitectului austriac Carol Benisch. El cumpără o fabrică de lumânări și, spre bătrânețe, începe un proiect de parcelare privată care contribuie la extinderea orașului spre nord. Astfel, lui îi datorăm, în anul 1893, negocierile cu autoritățile și apariția străzilor C. Coandă, fostă Pietății, și V. Alecsandri, fostă Benisch. Arh. Carol Benisch prefigurează inițiativele imobiliare ale altor antreprenori-investitori, precum Louis Pierre Blanc și V. Pleșoianu, care își vor lega numele de Aleile Blanc de dincolo de bulevard/Șoseaua Bonaparte. Vorbim despre un lot destul de neregulat cuprins între străzile Clopotarii Noi, Grigore Alexandrescu, Povernei și noile străzi pe care Carol Benisch le-a deschis în ultimii ani de viață, 1893-1896, un lot documentat prin contractele de vânzare.

Top 3 pozitiv, Casa Lipatti. Foto credit: Asociația Istoria Artei.
Top 3 fast pentru clădiri ce încă mai există pe strada Povernei

Oana Marinache, istoric de artă: Vă propun pentru acest top pozitiv poate cea mai cunoscută casă de pe strada Povernei, căreia i-a fost dedicată și o lucrare de memorialistică care face trimitere la diplomatul Valentin Lipatti, fratele lui Dinu Lipatti. Tatăl Theodor Lipatti avea casa “oficială” pe blvd. Lascăr Catargiu, nr. 12Casa Artelor Dinu Lipatti de azi. Theodor Lipatti și Ana Racoviceanu au trăit mai întâi pe str. Grigore Alexandrescu, aici născându-se Constantin (Dinu Lipatti). Pentru mama copiilor săi, Theodor a cumpărat apoi o casă, proiectată în stil neoromânesc, pe strada Povernei nr. 23, ridicată de Michael Schmidt în anul 1908. Nu știu dacă multă lume cunoaște un detaliu genealogic, anume că băieții Lipatti erau veri de gradul al II-lea cu arhitectul Paul Smarandescu, având un strămoș comun din familia comercianților originari din Kefalonia.

„Proprietara acestui imobil, Prințesa Alexandrina Caragea (1920-1997), a fost căsătorită cu băiatul industriașului berii, Dimitrie D. Bragadiru. A început proiectul, a depus actele pentru autorizare, doar că venind schimbarea de regim, Prințesa Caragea a fugit din țară iar fațada nu a mai fost realizată, cu acele decorațiuni atât de elegante”. Foto credit: Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale. Dosar de autorizare fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Pe locul 2, imobilul Bragadiru, proprietatea prințesei Alexandrina Caragea, căsătorită cu fiul magnatului berii, Dimitrie D. Bragadiru. Clădirea devenit Policlinică în comunism

Oana Marinache, istoric de artă: Pe locul 2 aș așeza un imobil din anii 1946-1947, care astăzi poate că nu ne mai spune nimic. Este locul unde funcționează acum câteva cabinete medicale și Policlina Povernei. Imobilul, autorizat în anul 1946, ar fi trebuit să fie de tip eclectic-mediteranean, ar fi trebuit să aibă o fațadă spectaculoasă pe care o mai putem reconstitui doar din arhive. Proprietara acestui imobil, Prințesa Alexandrina Caragea (1920-1997), a fost căsătorită cu băiatul industriașului berii, Dimitrie D. Bragadiru. A început proiectul, a depus actele pentru autorizare, doar că venind schimbarea de regim, Prințesa Caragea a fugit din țară iar fațada nu a mai fost realizată, cu acele decorațiuni atât de elegante. Astăzi vedem un imobil pe care l-am putea crede comunist, dar de fapt el are în spate o istorie nobilă. Proiectul avea prevăzute apartamente luxoase pe fiecare nivel. Vă arăt aici un proiect de amenajare interioară cu mobilier, plante de apartament și piese textile.

„Proiectul avea prevăzute apartamente luxoase pe fiecare nivel. Vă arăt aici un proiect de amenajare interioară cu mobilier, plante de apartament și piese textile”. Foto credit: Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale. Dosar de autorizare fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Pe locul 3, Casa dr. Stavru Anastasescu, ridicată în anul 1905, un exemplu rar de arhitectură cu elemente Art Nouveau din București

Oana Marinache, istoric de artă: Pe locul III merită să includem o casă cu elemente Art Nouveau, mai ales pentru că în București avem foarte puține astfel de exemple, este Casa dr. Stavru Anastasescu, ridicată în anul 1905. Poate că pare o locuință obișnuită pentru începutul secolului al XX-lea, dar mai are încă o decorație Art Nouveau fascinantă. Ne trimite cu gândul la Budapesta, la Viena sau la Oradea. Proprietarul, dr. Stavru Anastasescu, a fost Inspectorul general al Spitalelor Rurale.

„Pe locul III merită să includem o casă cu elemente Art Nouveau, mai ales pentru că în București avem foarte puține astfel de exemple, este Casa dr. Stavru Anastasescu, ridicată în anul 1905”. Foto credit: Asociația Istoria Artei.

 

Cookies