EXPROPRIERILE pentru metroul de la Eroilor la Pantelimon vor costa 100 MILIOANE lei. Când va fi GATA

de:
18 sept. 2018
2 Afișari
EXPROPRIERILE pentru metroul de la Eroilor la Pantelimon vor costa 100 MILIOANE lei. Când va fi GATA

Dacă pentru metroul de Drumul Taberei, adică Secţiunea 1 Râul Doamnei – Eroilor a Magistralei 5, terenurile au fost obţinute şi lucrările de execuţie se apropie de finalizare, pentru celelalte două secţiuni din M5, exproprierile abia urmează să fie demarate, scrie economica.net.

Pentru Secţiunea 2 Eroilor – Universitate – Piața Iancului şi Secţiunea 3 Piața Iancului – Pantelimon, suprafaţa totală afectată de exproprieri va fi de 369.357 mp, potrivit Studiului de Fezabilitate revizuit în 2017.

„În urma revizuirii Studiului de Fezabilitate a fost identificat un număr de 29 de imobile proprietate privată, însumând o suprafaţă de 58.338 mp, respectiv un număr de 178 imobile aparţinând domeniului public, în suprafaţă de 311.019 mp”, se arată în documentul publicat pe site-ul MT.

Sumele aferente despăgubirilor au fost estimate la aproximativ 100.081.880 lei şi au fost incluse în devizul general.

Valoarea totală a investiţiei în Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon este estimată la 9,16 miliarde de lei.

Până acum, din această sumă s-au cheltuit circa 1,83 miliarde de lei cu Secţiunea 1, cea din Drumul Taberei, urmând ca pentru întreaga magistrală să se mai investească încă 7,33 miliarde de lei.

În documentul MT se mai estimează că Metroul de Drumul Taberei ar putea fi gata anul viitor, după şapte ani de lucrări. Secţiunea 2 Eroilor – Universitate – Piaţa Iancului ar putea fi realizată în cinci ani, respectiv până în 2025, iar Secţiunea 3 Piaţa Iancului – Pantelimon va fi realizată în alţi şapte ani şi va fi dată în folosinţă în 2032.

Planurile pentru construirea acestei magistrale de metrou s-au tot modificat de-a lungul timpului. Iniţial, M5 era formată din două tronsoane: Drumul Taberei – Universitate şi Universitate – Pantelimon. Ulterior a fost împărţită în trei secţiuni, iar dupa Secţiunea 1 Eroilor – Râul Doamnei, Metrorex intenţiona să construiască secţiunea din capătul celălalt, respectiv Secţiunea 3 Piaţa Iancului – Pantelimon.

Strategia a fost schimbată însă în urma consultărilor cu Primăria Capitalei şi odată cu realizarea Planului de Mobilitate Urbana Durabilă București – Ilfov. Astfel, Metrorex va construi în continuare Secţiunea 2 Eroilor – Piaţa Iancului, după care va demara construcţia ultimei secţiuni, Piaţa Iancului – Pantelimon.

Cookies