Exproprieri de 47 milioane lei, pentru lărgirea șoselei de Centură

de:
04 iun. 2015
3 Afișari
Exproprieri de 47 milioane lei, pentru lărgirea șoselei de Centură

Este vorba de circa 293.000 de metri pătraţi ce vor fi expropriați pentru lărgirea la patru benzi a 20 de kilometri din centura Capitalei, între A1 Bucureşti-Piteşti şi pasajul Chitila (8,7 kilometri), respectiv între DN 2 (Voluntari) şi A2 Bucureşti-Constanţa (11,3 kilometri), valoarea despă­gubirilor ridicându-se la 47,6 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a guvernului privind declanşarea procedurilor de expro­priere, publicat pe siteul Ministerului Transporturilor, citat de zf.ro.

Cea mai mare despăgubire ar urma să fie acordată unei persoane fizice, Bogaciu Ion, care va primi 3,9 milioane de lei pentru 604 metri pătraţi în zona Afumaţi. De asemenea, şi compania Eisberg, subsidiara locală a grupului elveţian Eisberg, ar urma să primească 2,5 mil. lei pentru 4.069 de metri pătraţi în oraşul Pantelimon, unde de altfel compania are o fabrică în care procesează salate. Dealerul auto Autoklass Center şi grupul Romstal, specializat în distribuţia de produse sanitare, termice şi electrice, ambele controlate de italianul Enrico Perini, vor primi 0,9 milioane de lei pentru aproape 7.000 de metri pătraţi în Chitila, reiese din datele proiectului de hotărâre de guvern.

Printre despăgubiţi se numără şi Titan Mar, companie controlată de fostul ministru al economiei Adriean Videanu, care ar putea primi aproape 0,3 milioane de lei pentru puţin peste 1.500 de metri pătraţi în Chiajna.

Lista cu exproprieri vine în contextul în care centura Capitalei, unul dintre cele mai circulate drumuri din România şi principala arteră comercială care leagă Capitală de restul ţării, a fost mereu trecută cu vederea de autorităţi, motiv pentru care doar 20 din cei 72 de kilometri ai şoselei sunt în prezent lărgiţi la patru benzi. Pe restul de 52 de kilometri se circulă extrem de greu, cu o viteză medie de doar 17 kilometri/h, potrivit Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

În prezent se află în lucru un singur tronson de 8,7 kilometri între A1 şi Chitila, pentru care ar urma să fie alocată o parte din exproprierile de peste 47 de milioane de lei. Pe acest tronson, firma românească Delta ACM 93 lucrează alături de firma azeră Azvirt, urmând să finalizeze procesul de extindere a centurii în decembrie 2015.

Pe celălalt tronson, între Voluntari şi A2, contractul de lărgire la patru benzi a fost reziliat în februarie 2015, după ce compania de construcţii care realiza proiectul, Tehnologica Radion, a intrat în insolvenţă.

Cookies