DE VĂZUTTIMP LIBER

Expoziţie în aer liber la Casa Filipescu: „Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici”

Zilele acestea a fost demarată o expoziție în aer liber la Casa Filipescu - Cesianu. „Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici”, este o prezentare fascinantă a artei fotografiei.

Fotografii alb-negru realizate de patru fotografi spanioli câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie pot fi văzute, în aer liber, la Casa Filipescu – Cesianu din Bucureşti.

Expoziţia „Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie” este organizată de Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Centro de Arte Alcobendas şi cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Colecție inedită de fotografii

Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato.

Toţi aceşti artişti au fost recompensaţi de-a lungul timpului cu Premiul Naţional de Fotografie acordat, anual, începând cu 1994, de Ministerul Culturii din Spania. Prin lucrările selectate, expoziţia scoate în evidenţă calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea lor de a inova şi de a experimenta în limbajul fotografic, precum şi diversitatea tehnicilor şi a discursurilor abordate în acea perioadă.

Expoziţia poate fi văzută la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei 151) până pe 16 ianuarie 2021.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button