EcoMetroArt: Expoziţie pe teme ecologice la staţia de metrou Universitate

de:
14 feb. 2013
0 Afișari
 EcoMetroArt: Expoziţie pe teme ecologice la staţia de metrou Universitate

La staţia de metrou Universitate vor fi expuse 15 lucrări. Ele vor fi jurizate pentru obţinerea premiilor ce constau în tablete de ultimă generaţie şi vouchere pentru achiziţionarea materialelor de lucru din magazinele de profil, fiind încadrate într-una din cele 3 secţiuni, şi anume: arta plastică şi grafică, arta digitală şi arta stradală, se arată într-un comunicat Metrorex remis B365.ro.

„Sunt necesare acţiuni de sensibilizare pentru schimbarea comportamentului şi pentru promovarea beneficiilor de utilizare a transportului ecologic pentru toate categoriile de populaţie. Metroul este un mijloc de transport nepoluant, ecologic. Prin acţiunea de astăzi, invităm publicul călător să se implice în procesul de promovare a mesajului de pastrare a mediului în care trăim, curat, nepoluat. În timp ce resursele financiare sunt din ce în ce mai limitate, educaţia de calitate devine o necesitate pentru formarea spiritului inovativ al tinerilor în derularea proiectelor ecologice”, a declarat directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Pe întreaga perioadă a expoziţiei vizitatorii vor avea parte de o serie de surprize şi activităţi interactive. Lucrările ce respectă tema concursului vor fi supuse unui sistem de votare online (www.facebook.com/ecoturclubul) şi vor intra automat în cursa pentru câştigarea premiului publicului – un city break pentru două persoane la Roma.

Cookies