Expoziție de fotografie în Piața Amzei – „Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”. Bucureștenii sunt așteptați vineri și la o întâlnire comemorativă

18 dec. 2025
830 afișări
Expoziție de fotografie în Piața Amzei - „Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”. Bucureștenii sunt așteptați vineri și la o întâlnire comemorativă
Expoziție de fotografie în Piața Amzei - „Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”. Bucureștenii sunt așteptați vineri și la o întâlnire comemorativă. Sursa foto: PS1

Sunt 36 de ani de la Revoluție, iar bucureștenii trebuie să știe că în Piața Amzei, de joi și până luni, 22 decembrie, este o expoziție de fotografie în aer liber: „Amzei 13: Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”.

Pot fi văzute peste 140 de fotografii ce au fost realizate de arhitectul și fotograful Andrei Pandele. De asemenea, vineri, 19 decembrie, are loc o întâlnire comemorativă în Piața Amzei.

Expoziție de fotografie în Piața Amzei – „Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au făcut anunțul, joi, 18 decembrie 2025:

Începând de astăzi și până pe 22 decembrie 2025, vă invităm pe platoul din Piața Amzei nr. 13 la expoziția de fotografie în aer liber „Amzei 13: Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989”.

Expoziția aduce în prim-plan peste 140 de fotografii ce au fost realizat în perioada 21 – 28 decembrie 1989. Fotografiile au fost realizate de arhitectul și fotograful Andrei Pandele, unul dintre cei mai importanți martori vizuali ai Revoluției, oferind o perspectivă unică asupra momentelor-cheie ale Revoluției din București, spune PS1.

Aici pot fi văzute momente de la baricada de la Bulevardul Magheru și până la evenimentele care au avut loc în fața sediului Comitetului Central al P.C.R. și ale Televiziunii Române.

Expoziția cu caracter multimedia include panouri de mari dimensiuni și materiale digitale care redau atmosfera autentică a evenimentelor.

Întâlnire comemorativă

Vineri, 19 decembrie 2025, începând cu ora 14:00, pe scările clădirii Amzei se organizează o întâlnire pentru bucureștenii care vor să rememoreze momente de la Revoluție.

La eveniment participă rude ale victimelor Revoluției, supraviețuitori și membri din comunitate, care au ocazia să împărtășească mărturii și amintiri din decembrie 1989. La întâlnire participă și fotograful Andrei Pandele.

La 36 de ani de la Revoluție, expoziția „Amzei 13: Umbre și Lumini ale Revoluției din 1989” reamintește importanța libertății, a democrației și a valorilor pe care le transmitem generațiilor tinere, a conchis sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies