Expozitie de Ceai, Cafea si Accesorii @ Tea&Coffee Festival

de:
12 sept. 2011
0 Afișari
Expozitie de Ceai, Cafea si Accesorii @ Tea&Coffee Festival

Tea& Coffee Festival 2011 se va încheia printr-o expoziţie desfăşurată la Sala Dalles între 16 şi 18 septembrie şi care va aduce în atenţia publicului diverse sortimente, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea ceaiului şi cafelei.

Tea&Coffee Festival se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători fie de importatori, în industria de resort.

Pe parcursul expoziţiei de la Sala Dalles vizitatorii vor putea participa la demonstraţii de preparare a cocktail-urilor din ceai şi cafea, de către doi dintre cei mai buni barista (barista – specialist în prepararea cafelei şi băuturilor pe bază de cafea) din lume. Pe parcursul celor trei zile ale expoziţiei de la Sala Dalles se vor desfăşura şi alte momente artistice precum prezentări de modă şi demonstraţii de tango, ce fac trimitere la elemente ale culturii ţărilor cu tradiţie în producerea, consumul şi prepararea de ceai şi cafea.

Vizitatorii expoziţiei vor avea, de asemenea, posibilitatea să aleaga şi să testeze, în funcţie de preferinţe, diverse sortimente de ceai şi cafea.

Programul de vizitare al expoziţiei din cadrul Tea&Coffee Festival 2010 este 09:00 – 21:00.

Momente din programul expoziţiei :

• Degustări de cocktail-uri din ceai şi cafea, realizate în stil Latte Art de către Paul Ungureanu şi Florina Vlaicu, campionii SCAE România

• Ateliere de artă creativă, susţinute de Creative Arts

• Atelier de reciclare creativă, susţinut de Incubator 107

• Ora 19:00 – Japanase Jungle Jam – Prezentare de modă a fashion designer-ului Irina Irimia.

Intrarea este liberă.

Cookies