Expoziţia Inspired By Bucharest, organizată de B365.ro şi CreArt a ajuns în Veneţia

de:
09 dec. 2013
0 Afișari
Expoziţia Inspired By Bucharest, organizată de B365.ro şi CreArt a ajuns în Veneţia

În urma desfășurării proiectului „TOP 15 Cele mai frumoase fotografii din Bucureşti”, organizat de B365.ro, proiect în care mai mulți fotografi au fost invitaţi să aleagă câte 15 capturi dintre cele pe care le-au făcut în București şi să le împărtăşească cu cititorii B365.ro, a rezultat expoziţia „Inspired by Bucharest”, ce reunește lucrările a 11 fotografi îndrăgostiţi de Capitală: Vlad Eftenie, Mihai Petre, Alex Mazilu, Aurel Vîrlan, Marius Iancu, Marius Georgescu, Dani Ioniță, Andrei Bîrsan, Alex Gâlmeanu, Mirela Momanu, Robert Trică şi Irina Groza.

Lucrările ce vor fi prezentate publicului italian în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în perioada 10-19 decembrie 2013, promovează un Bucureşti actual prin imagini surprinse de artişti fotografi cu stiluri diferite de abordare. Conceptul expoziției va fi completat de videoproiecția filmului „Colțuri de București”, un proiect realizat de Vlad Trandafir.

Expoziţia beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi va rămâne deschisă publicului până în data de 19 decembrie a.c., în Mica Galerie a IRCCU Veneţia (Cannaregio 2211 – 30121 Veneţia). Intrarea este liberă.

Evenimentul organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu B365.ro şi CreArT – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, beneficiază de patronajul Regiunii Veneto, al Provinciei Veneția și al Primăriei orașului Veneția.

CITEŞTE ŞI: Ce poţi vedea la expoziţia Inspired By Bucharest:12 fotografi îşi împart oraşul cu tine GALERIE FOTO 

Cookies