Expoziţia de Primăvară

Arta românească a reintrat în normalitate. Nu de ieri, ci din 1990 încoace. Greu, aproape chinuit şi chinuiţi, artiştii României au trebuit să se (re)adapteze unei lumi care ar fi fost normală pentru un Petraşcu sau Pallady, dar de care cei născuţi după 1930 nu au cum să îşi aducă aminte şi pentru care constituie o provocare continuă, nu doar pentru inspiraţia artistică ci, de-a dreptul, pentru supravieţuire. Din subiecte ale propagandei de partid şi de stat, din panaş al unui regim ipocrit şi criminal, artiştii au ajuns să lucreze într-o lume pe care, adeseori, o percep ostilă, poate, mai mult decât acum 25 de ani. Aceasta este lumea „normală‟, în care artiştii au trăit şi au creat de când arta este artă pentru public. Aceasta este lumea de azi, pe care artiştii contemporani nouă o descoperă şi o surprind, cu dragoste, cu ură, cu înţelegere, imaginaţie şi candoare.

Închişi, adeseori, într-o carapace, aparent, protectoare, artiştii României contemporane fac sacrificii de neimaginat, pentru a ne spune ceea ce simt şi ce gândesc. Ar trebui, cu siguranţă, să fim mult mai atenţi la mesajul lor, pentru că nu există un seismograf mai sensibil, pentru societatea noastră, decât artistul. Învăţând să se rupă de comanda politică şi de cea comercială, deopotrivă, artiştii noştri ne oferă o oglindă în care să ne privim, aşa cum suntem: oameni între oameni, muritori, cu speranţa în viaţa eternă, pe care doar ceea ce făurim, prin puterea spiritului nostru, o poate atinge, ca o fluturare de aripă a unei efemeride.

Expoziţia de primăvară a Asociaţiei HDU şi a UAP se naşte, sub ochii noştri, acum, cu speranţă şi teamă, cu fior şi serenitate, în acelaşi timp. Când iarna vieţuirii noastre face loc renaşterii anuale a gândurilor pe care le punem la temelia oricărei făptuiri, artiştii care expun acum, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, nu fac parte, nici pe departe, din aceeaşi generaţie, din aceeaşi şcoală, din acelaşi curent. Dar sunt legaţi de ceea ce îi face pe oameni să vibreze, mai mult decât orice cuvânt: de dragostea pentru frumos.

Arheologii, pentru a descoperi taina trecutului, secţionează straturile istorice, consemnând, cu acribie, ceea ce văd. Expoziţia de primăvară a anului 2012 este, de fapt, o secţiune tăiată, cu răceala minţii şi cu pasiunea sentimentului curatorului, prin arta contemporană românească. Este dreptul nostru să ne placă sau nu ceea ce vedem, să ne dorim sau nu să luăm acasă aceste opere ori să le lăsăm în uitare. Dar, ceea ce mi se pare evident, este că nu putem rămâne indiferenţi. Dacă pierdem această clipă de înţelegere a lumii, ne pierdem pe noi.

Virgil Ştefan Nitulescu

Sala Foaier