Expoziția dedicată textilelor, inaugurată marți, la Muzeul Național de Istorie

de:
10 oct. 2013
0 afișări
Expoziția dedicată textilelor, inaugurată marți, la Muzeul Național de Istorie

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 15 octombrie, începând cu ora 19.00, în Sala Mihai Viteazul, et. II, la sediul MNIR, accesul făcându-se prin intrarea B a muzeului, din Str. Poștei colț cu Stavropoleos, conform unui comunicat al Muzeului.

Expoziția FUTUROTEXTILES a deschis sezonul cultural francez Tendances 2013 -2014 la Timișoara si a avut 5.000 de vizitatori în 17 zile.

FUTUROTEXTILES oferă vizitatorilor prilejul unei călătorii neobișnuite și complexe pentru a descoperi noile generații de textile prin intermediul artei, științei și poeziei. Expoziția este destinată publicului larg, începând cu cei mai mici, de la 3 ani în sus, care au ocazia să învețe lucruri noi despre lumea care-i înconjoară, să descopere diversitatea incredibilă a textilelor în natură și să-și imagineze o frântură din lumea viitorului.

Expoziția este compusă din 3 părți: cea pedagogică, în care sunt explicate originile și diversitatea textilelor, prin materiale complementare – dosar pedagogic, chestionar ludic sau vizite interactive – cea științifică, în care se pune accentul pe tehnologia viitoare a textilelor și cea artistică, pentru că noile fibre și proprietățile lor speciale inspiră mai mult ca oricând creatorii și designerii.

„Originile fibrelor sunt câteodată ciudate. Cafeaua, o pietricică de bazalt, sau glicina pot da naștere unei fibre, unui fir, unei țesături. Noile fibre par să vină direct din domeniul științifico-fantastic. Interactive, inteligente, supuse la tehnici diverse de enducție, apretare și microîncapsulare, capătă proprietăți cosmetice sau terapeutice, textilele bio-senzoriale de exemplu îți pot modifica anumite condiții fizice în funcție de mediu devenind astfel antibacteriene, termoregulatoare, hidrofile, terapeutice…” explica Caroline David, curatorul expoziției.

Proiectul Futurotextiles s-a născut în urma avântului tehnic și cultural al orașului Lille, capitală culturală europeană în 2004.

Începând cu 2006, la inițiativa lille3000, expoziția propune o viziune de ansamblu a numeroaselor întrebuințări ale textilelor contemporane, de la creația artistică la științe aplicate. De la prima ediție, expoziția Futurotextile a avut mai mult de 500.000 de vizitatori din lumea întreagă (Lille, Istanbul, Bangkok, Casablanca, Shanghai, Barcelona, Prato, Lodz). După primele două ediții (2006, respectiv 2008), expoziția actuală include noile descoperiri și pune accentul pe fibrele naturale, pe ultralejer și pe invenții demne.

Expoziţia temporară beneficiază de un catalog bilingv (franceză-engleză), ce va fi pus în vânzare la MNIR și Libraria Franceză Kyralina din București, la prețul de 85 lei.

Expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 15 octombrie – 17 noiembrie 2013 şi va putea fi vizitată în zilele de marți, miercuri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00 şi în zilele de joi şi vineri între 11.00 – 19.00.

În perioada menţionată, accesul vizitatorilor în cadrul expoziţiei se va face prin intrarea B a muzeului, din Str. Poștei colț cu Stavropoleos.

Cookies