Expo ~ Cruci de punte – instalaţie Paul Balaci @ Zilele Muzeului Ţăranului

de:
09 sept. 2011
0 Afișari
Expo ~ Cruci de punte – instalaţie Paul Balaci @ Zilele Muzeului Ţăranului

Expozitia Cruci de punte – instalaţie Paul Balaci, crucer din satul Salcia, Dolj

Instalaţia recontextualizează fragmentar un meşteşug dntr-o zonă devenită enclavă pentru spaţiul sacru – satul Salcia, Dolj. Paul Balaci este unul din ultimii cruceri din satul Salcia care mai închipuie astăzi cruci cum a apucat de la ai lui. Spaţiul de expunere încearcă să recupereze imaginea unui meşteşug pe cale de dispariţie şi să prezinte contextul şi dinamica în care meşterul lucrează astăzi. Atelierul va fi prezentat prin material fotografic şi documentar, cruci în diferite stadii şi obiectele finale. Prezent la tirg, meşterul Paul Balaci recompune un atelier mobil în care timp de 2 zile îşi demonstrează meşteşugul.

Expoziţie deschisă până la 14 septembrie – Sala Acvariu

Reper al sărbătorilor mari în lumea ţărănească – fără cruce tot omul e pierdut –, Înălţarea Sfintei Cruci recuperează fragmentar spaţiul sacru şi ne aduce aminte de puterea crucii.

De Ziua Crucii, dar şi înainte, şi după, din 9 până pe 18 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă aşteptăm la Zilele Muzeului Ţăranului cu expoziţii, Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, ateliere, oale, vase şi ulcele, muzici vechi şi muzici noi.

Meşteri iconari şi cruceri ne vor petrece în zilele de 9, 10 şi 11 septembrie, de la zece dimineaţa până la şase seara în curtea Muzeului. Vom privi şi târgui icoane, izvoade, pristolnice, pecetare, miniaturi, îngeri ţesuţi, troiţe şi cruci, dar, mai ales, le vom asculta poveştile despre meşteşugul şi atelierele lor.

Anul acesta, redeschidem seria Portrete / ateliere, începută de MŢR în 2003. Corina Petculescu, iconar, şi Paul Balaci, crucer din satul Salcia, vor pune în discuţie prin atelierele lor mobile, istoria unor meşteşuguri reconstituite şi recontextualizate, ce ţin de o bună raportare la spaţiul sacru.

Cookies