Explozie și incendiu de proporții în apropierea unei stații de metrou din Londra. Norii negri de fum au cuprins centrul capitalei Angliei (VIDEO)

28 iun. 2021
234 Afișari
Explozie și incendiu de proporții în apropierea unei stații de metrou din Londra. Norii negri de fum au cuprins centrul capitalei Angliei (VIDEO)

Un incendiu puternic a izbucnit luni după-amiază în centrul Londrei, în imediata apropiere a stației de metrou Elephant and Castle. Intensitatea incendiului și norii groși de fum ce au cuprins zona au dus la evacuarea stației și intervenția a aproximativ 100 de pompieri la fața locului.

O explozie puternică ce s-a produs în apropierea stației de metrou Elephant & Castle din centrul Londrei a blocat transportul în comun din zonă și a dus la evacuarea stației cu pricina, potrivit Agerpres.

Explozie Londra – Peste 100 de pompieri au fost trimiși la fața locului

Trei spaţii comerciale aflate sub calea ferată în apropierea staţiei Elephant Castle, la sud de Tamisa, au fost cuprinse de flăcări, împreună cu şase maşini şi o cabină telefonică, a scris serviciul de pompieri pe Twitter, cerând publicului să evite zona şi să închidă ferestrele.

„Incendiul de lângă calea ferată, la staţia de metrou Elephant & Castle, presupune sistarea activităţii de transport în zona respectivă”, informează reprezentanţii Network Rail: „În consecinţă, trenurile care fac legătura între London Blackfriars şi Denmark Hill / Herne Hill pot fi anulate. De asemenea, cursele pot suferi întârzieri”.

De asemenea, James Ryan, ofițerul de pompieri care conduce operațiunea de stingere a focului, a anunțat că drumurile din zonă au fost închise și le recomandă locuitorilor din zonă să limiteze pe cât posibil accesul fumului în locuințe.

Incendiul ar fi început în garajele din apropierea metroului, au declarat pompierii din Londra. O purtătoare de cuvânt a serviciului de pompieri a declarat că incendiul a fost raportat pentru prima dată la 13:43 luni (ora locală), iar gara a fost închisă. Thameslink a spus că toate liniile prin Elephant şi Castle au fost blocate din cauza incendiului.
Rutele mijloacelor de transport în comun între St Albans şi Sutton şi Blackfriars şi Sevenoaks din Londra sunt afectate.

Iată mai jos un videoclip surprins în apropierea incendiului din centrul Londrei:

Cookies