Explicația pentru numărul tot mai mare de jandarmi înarmați de la metrou. „Nu vă speriați, sunt pentru siguranța voastră, nu înseamnă că e ceva grav”

12 aug. 2025
2061 afișări
Explicația pentru numărul tot mai mare de jandarmi înarmați de la metrou.
Explicația pentru numărul tot mai mare de jandarmi înarmați de la metrou. "Nu vă speriați, sunt pentru siguranța voastră, nu înseamnă că e ceva grav". Sursa foto: Jandarmeria Română/Facebook

Jandarmeria Română a decis să explice de ce sunt jandarmi la metrou, în București și de ce sunt „așa echipați”. O mulțime de bucureșteni au întrebat, iar reprezentanții instituției s-au văzut nevoiți să explice, astfel încât să nu existe motive de îngrijorare.

De ce sunt jandarmi la metrou, în București. Explicația instituției

În ultima perioadă, numeroși călători care folosesc metroul din București au observat o mulțime de jandarmi echipați de intervenție în subteran, iar fotografiile cu aceștia au început să circule rapid în mediul online. Ca răspuns la întrebările și îngrijorările bucureștenilor, Jandarmeria Română a decis să transmită un mesaj de clarificare, subliniind caracterul preventiv al acestor misiuni.

Potrivit anunțului oficial făcut de instituție, prezența jandarmilor la metrou nu reprezintă un pericol iminent sau un incident grav, ci face parte din activitățile zilnice desfășurate pentru a garanta siguranța publică.

„Dacă îi întâlniți, nu trebuie să vă speriați! Prezența lor are un caracter preventiv și face parte din misiunile zilnice desfășurate pentru ca voi să fiți în siguranță”, au explicat reprezentanții Jandarmeriei Române într-o postare pe pagina de Facebook, marți, 12 august 2025.

Totodată, reprezentanții Jandarmeriei au fost nevoiți să explice și de ce jandarmii sunt așa de bine echipați. Autoritățile au explicat că oamenii legii fac parte din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ), o unitate de elită, iar echipamentul pe care îl poartă este standard pentru acest tip de structură, fiind conceput pentru a asigura protecția și eficiența în orice situație.

Explicația pentru numărul tot mai mare de jandarmi înarmați de la metrou.
Sursa foto: Jandarmeria Română/Facebook

Publicul, încurajat să ceară sprijinul jandarmilor și să le facă și poze

Instituția îi încurajează pe călătorii de la metrou să interacționeze cu jandarmii și să le ceară ajutorul la nevoie.

Jandarmeria a mai spus: „Solicitați-le sprijinul, în situația în care aveți nevoie. Chiar și o fotografie, dacă vi se par a fi instagramabili”.

Așadar, prezența jandarmilor din trupele speciale la metroul Bucureștean este o măsură de descurajare a faptelor antisociale și de creștere a siguranței pentru toți călătorii.

Sursa foto: Jandarmeria Română/Facebook
Sursa foto: Jandarmeria Română/Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies