Știți expresia „a nimerit doi iepuri dintr-o lovitură”? Ei bine, un șofer din București a reușit să calce două treceri de pietoni dintr-o singură parcare. Șoferul și-a lăsat bolidul (un Lamborghini) la intersecția dintre două străzi, călcând pe fiecare zebră cu câte o roată.
Cea mai virală parcare din acest weekend îi aparține unui șofer care și-a lăsat bolidul parcat în mijlocul drumului. Pe lângă faptul că mașina a fost parcată în intersecție, bucureșteanul a călcat pe ambele treceri de pietoni aflate în zonă.
Parcarea inedită a fost imortalizată de un trecător, iar fotografia a fost publicată pe grupul de Facebook „Ai parcat ca un bou București”. Autorul acesteia a transmis că cei care treceau prin zonă se opreau să facă cu poze cu vehiculul.
Iată mesajul transmis de C. G. pe rețeaua de socializare:
Mulți gura casca își făceau selfiuri cu mașina. Nu mai contează parcarea. Cel care a parcat-o era prin zona, mulțumit de rezultat.
Cu toate că mașina este parcată neregulamentar, iar șoferul a decis să o lase pe treceri fără să îl intereseze dacă încurcă sau nu, mare parte dintre comentarii sunt legate de modelul mașinii și de frumusețea acesteia. Unele persoane îi iau apărarea acestuia, spunând că nu încurcă:
Pe lângă acestea comentarii au existat și câteva persoane care au fost deranjate că oamenii îi iau apărarea șoferului doar pentru că își permite o astfel de mașină.
Au existat și câteva persoane care au ales să facă haz de necaz, spunând că mașina a fost parcată în locul respectiv ca să poată fi admirată de trecători:
Acest gen de parcări sunt des întâlnite pe străzile din București. Mare parte dintre șoferi aleg să lase mașinile parcate ilegal, cu toate că acestea ar putea să îi încurce pe ceilalți participanți la trafic sau pe pietoni.