Exodul mamelor cu copii, câini, valize și pisici

01 mart. 2022
494 Afișari
Exodul mamelor cu copii, câini, valize și pisici
Maria Coman: Exodul mamelor cu copii, câini, valize și pisici

Am mai văzut la televizor valuri de refugiați. I-am văzut pe sirieni venind pe mare și eșuând cu niște bărci prăpădite pe insulele Greciei. 

I-am văzut pe alții, adesea bărbați tineri, mărșăluind în coloane spre Germania. I-am văzut pe afgani de atâtea ori fiind nevoiți să plece ba din calea rușilor, ba din calea propriilor cotropitori. Adesea n-am înțeles despre ce e vorba. Am mâncat adesea în micul restaurant al pakistanezului din Poblenou, din Barcelona, plecat și el departe de familie și de ai săi. N-am prea intrat în casele lor, nu ne-am întrebat cum s-au acomodat ei, veniți din altă lume în mici apartamente înghesuite prin blocuri din diverse orașe ale Europei. Nu ne-am gândit cum e pentru copiii lor, veniți și obligați brusc să se adapteze în altă lume. Nu știm ce au mâncat, pentru că mâncarea lor era alta. I-am văzut adesea ca pe niște teroriști, deși în multe situații terorismul ăsta s-a născut din inadaptarea la lumea și locul în care au fost aruncați, fără să li se ofere un ghid de supraviețuire. Au primit case, ce e drept, uneori, dar n-au primit înțelegere, n-au primit integrare, i-am văzut ca fiind diferiți și au rămas generații în șir diferiți. Îi vedem peste tot prin lume şi totuşi cred că nu ne-am identificat vreodată cu ei, cu dramele lor, cu poveştile lor. Asta până acum.Când povestea lor a devenit brusc şi posibila noastră poveste. Când lumea noastră s-a dat şi ea peste cap. Când s+a făcut brusc frig şi în partea noastră de lume. 

Nu ne așteptam să vedem asta acum, la noi în poartă. Cu oameni ca noi. Care acum o săptămână aveau casă, mașină, rate la bancă, aveau de plătit facturi și cursuri de engleză, de făcut aprovizionare, care poate se enervau în trafic, așa cum o facem și noi în fiecare zi. Şi o să rămânem probabil cu nişte imagini care ne vor urmări toată viaţa. Pe mine, cel puţin. Imaginile cu mame cu geci cu blană la glugă, care ţin cu o mână un copil sau doi sau trei şi cu cealaltă o valiză. Sau un bulldog francez cu hainuţă de iarnă verde, care nu înţelege deloc de ce nu mai doarme liniştit pe canapeaua lui, la căldură, ci trebuie să stea în frig, amestecat şi cu vreun pudel pe care de fapt nici nu îl suportă. E exodul suv-urilor, desigur, cel puţin deocamdată, căci oamenii care fug sunt oameni ca noi. Nu neapărat săraci. Sunt oameni care plecau la ski sau în Maldive. Care, da, au maşini uneori mai scumpe. Dar războiul i-a lovit la fel. E exodul copiilor singuri, căci taţi care nu pot părăsi Ucraina îi urcă în diverse maşini în speranţa că vor ajunge în Italia, unde mamele lor îngrijesc bătrâni, cum îngrijesc şi româncele noastre. Nu e nimic diferit de noi în oamenii ăştia.

Ştim totul despre ei pentru că sunt la fel ca noi. Povestea lor e povestea noastră. Iar ceea ce se întâmplă ne face mai conştienţi de faptul că putem fi noi, oricând, acolo, la o graniţă, treziţi în miez de noapte şi lăsând totul în spate. Asta exact când începeam să uităm şi începeau să se şteargă traumele ce ne-au rămas multora dintre noi după exodul similar al bunicilor sau străbunicilor noştri. Plecaţi şi ei din aceleași zone, în alte războaie, tot cu câini, pisici, copii şi cine ştie ce parte din zestre mai apucaseră să adune în valizele care pe vremea aceea se închideau cu cataramă, nu cu fermoar.

Nota B365.ro – Maria reușește foarte des o chestie foarte importantă: scrie și pentru noi. Citești și zici: „Da, da, știu exact ce zici!”

Cookies