Incubator 107, din București: locul unde înveți ceea ce nici nu știai că există

GALERIE FOTO: facebook.com/incubator 107

A fost numit „incubator”, întrucât se doreşte a fi un loc în care să crească pasiunea, unde „să putem creşte dincolo de CV”, cum spune Ştefana, una dintre fondatorii proiectului şi proprietara mansardei în care se fac atelierele. Incubatorul din Capitală e pe strada Traian nr. 107, la mansarda unei case vechi, mari, cu un interior decorat în culori calde și de tot felul- de tot felul, pentru că lucruri de toate felul găzduiește. Iniţial, se ocupau şase oameni de proiect. Acum, după un an jumate, au rămas trei: Ştefana, care se ocupă de tot ce ţine de management, Lavinia, care programează atelierele şi Bobby, care se ocupă de nocturne. Sunt toţi tineri, sub 30 de ani şi locuiesc împreună la parterul casei.

Atelierele au fost  ţinute la început de prietenii lor, căci aşa a venit ideea incubatorului: „Aveam mai mulţi prieteni care ştiau să facă o grămadă de chestii şi am zis: de ce nu ne învăţaţi şi pe noi? Aşa că am organizat nişte ateliere şi am încercat să ne învăţăm unii pe alţii câte ceva. Incubatorul a devenit gazda, casa, spiritul. Căci părea că sunt multe lucruri interesante de făcut în lume şi că nu ai unde să le faci.”

N-a fost niciun fel de promovare iniţial, au fost ei şase şi fiecare a avut ca sarcină să aducă câte doi oameni care să ţină câte un atelier. Reclama o făceau doar printre prietenii lor. Şi ei, când plecau, povesteau mai departe. „Era promovare prin viu grai mai mult”, spune Ştefana.

Au fixat apoi principalele lucruri clare, care s-au păstrat şi acum: că va fi un loc în care oricine să poată învăţa pe oricine orice şi să fie pe bază de donaţii.

Au creat şase bresle creative, în care să se încadreze atelierele- breasla e un fel de grup cu aceeaşi temă. Au Breasla Mişcătorilor, a Hedoniştilor, Făuritorilor, Virtualilor, Vrăjitorilor şi Glăsuitorilor.

Acum lumea ştie de ei şi primesc propunerile pe mail, de la oameni care vor să ţină workshop-uri. Apoi le programează treptat. Atelierele nu se repetă însă. Din acest motiv, apar des mulţi oameni noi, pentru că tematica-i aşa diferită.

CUM FUNCŢIONEAZĂ:

Fiecare lună începe cu o nocturnă… adică, în fiecare primă sâmbătă din fiecare lună e un eveniment care începe la 9 seara şi se termină la 7-8 dimineaţă; aici se prezintă teaserele atelierului. Teaserele sunt interactive şi oamenii, timp de jumătate de oră, văd ce o să se întâmple la fiecare atelier. Se organizează şi două concerte pe seară şi demonstraţii: „E un eveniment în care se întâlneşte comunitatea, noi facem rost de băuturi, iar oamenii vin de acasă cu mâncare. E frumoasă senzaţia, ca o familie. Mai punem convenţii să vină îmbrăcaţi în verde sau mai ştiu eu ce: odată, i-am pus să vină cu un borcan gol, în care am pus pământ şi seminţe, că era prima lună de primăvară şi le dădeam borcanul acasă, să vadă ce-o să crească-n el”, povesteşte Ştefana.

Apoi se ţin atelierele propriu zise: sunt 13 ateliere diferite pe lună, dar câte un atelier se poate desfăşura pe mai multe zile.

Incubatorul se bazează pe creativitate, dar şi pe încredere, căci funcţionează doar prin donaţii: oamenii participă la ateliere şi meşterii sunt plătiţi doar din donaţiile pe care aceştia le dau la sfârşit. Echipa recomandă o donaţie de 10 lei pe atelier, însă nu trage nimeni oamenii de mânecă să plătească la ieşire: „Am şi avut o fată care spunea că nu poate veni că nu mai are bani, că fusese la mai multe. Şi i-am spus să vină şi fără, că-i mult mai valoros să fii aici, să fii o persoană entuziasmată la ateliere. Faci bine şi meşterului şi atelierului în general”, crede Ştefana.

Până acum au făcut vreo 200 de ateliere numai în Bucureşti, dar după ceva timp s-au extins şi în Timişoara, Cluj şi Iaşi. Au făcut un eveniment-concurs la care au participat echipe locale de acolo şi, după team building şi câteva ateliere, au ales o echipă care să preia franciza. Au în plan şi Braşovul, ca următor „incubator”.

Ei nu ştiu să existe şi în alte ţări ceva asemănător, dar cred că s-ar putea să fie. Ştefana spune că Olanda are ceva şcoli în care înveţi într-un an ce nu înveţi la şcoală: gătit, fotografie ori echitaţie, de exemplu, dar acolo nu poate preda chiar oricine şi nici orice. Iar principiul incubatorului e tocmai acesta: oricine ştie ceva poate să dea „ceva-ul” pe care-l ştie mai departe. Dar, deşi paleta e largă şi sunt deschişi la propuneri de workshop-uri mai puţin cunoscute, tot au fost nevoiţi să refuze două propuneri până acum: un atelier cu „metode de cunoaşterea Lui Dumnezeu”  şi un atelier de „mâini vindecătoare”: „Avea şi un site omul, cu paranormal-nu-ştiu-cum. Nu ştiu cum anume vindeca, că nu l-am primit. Mai acceptăm chestii controversate, gen tarot, dar tarotul are totuşi nişte poveşti în spate, e multă informaţie în spatele atelierului.”  

Au găzduit însă ateliere de monociclu, jonglerii „cu sticle, fără sticle şi printre sticle”, astrologie personală, baloane uriaşe de săpun, hamace, papioane şi cravate, pictat pe pereţi, genţi din ziare, Tai Chi, tobe africane, bijuterii din sârmă, japoneză, portugheză ori chineză, dansuri de tot felul, tablouri din oase de peşte, picturi cu aerograful şi multe altele (*aerograful e un instrument, cam ca un pix, care funcţionează pe bază de aer comprimat; are un butoiaş în care se pune vopseaua şi, din presiunea aerului, vopseaua e împroşcată foarte fin- foto1).

pictură cu aerograful

tobe africane

baloane uriaşe de pseudo-săpun

yoga crobatică

Mulţi dintre meşteri sunt oameni care au o slujbă la care merg zilnic, cu program fix şi fără legătură prea mare cu pasiunea lor. O fată care a învăţat ucenicii să facă „idei cusute pe perne”, de exemplu, lucrează într-o corporaţie. Bărbatul care a predat Tai Chi e arhitect de meserie. Un atelier a fost ţinut şi de Andrei Roşu, maratonistul român care a intrat în Cartea Recordurilor: „El a ţinut atelierul la 6 fără 5 dimineaţa”, îşi aminteşte Ştefana, „a fost primul om care n-a programat atelierul seara… şi au venit, vreo 15-20 chiar. Ideea era că, dacă vrei să-ţi schimbi viaţa cumva şi să faci un pas dincolo de zona ta de confort, fă-l pe ăsta, vino de la 6 dimineaţa.” 

Nu se strâng sume fabuloase la atelier, însă n-au avut cazuri în care meşterul să zică că-i prea puţin şi că nu mai vine. „Ideea e că noi am încercat să nu lucrăm cu oameni care nu se potrivesc şi să nu promovăm spre un public care nu s-ar potrivi cu ce facem noi aici. De-asta, dacă un meşter e altfel şi vine cu pretenţii, îi zicem că nu putem colabora cu el, că nu vrem să stricăm felul în care e incubatorul perceput şi starea pe care o dă oamenilor care vin.„

ATELIERUL DE AMIGURUMI

Când am vizitat noi Incubatorul, se desfăşura un atelier de Amigurumi, adică jucării croşetate. Era ţinut de Cristina, o proaspătă mămică de 27 de ani, care a învăţat tehnica Amigurumi acum trei ani, urmărind un videoclip de pe youtube. A început c-o floare şi-a continuat cu… orice. Acum are şi un magazin online, unde vinde papiţoii pe care-i croşetează şi şi-a propus să continue afacerea, cel puţin până încheie concediul de maternitate.

Joi seară, zece oameni au venit pregătiţi să înveţe să mânuiască croşeta alături de Cristina: nouă fete şi un băiat. După ce fiecare şi-a ales un model pe care să-l înveţe (broască, iepure, urs, arici etc.), au primit un kit cu aţă şi o croşetă cu care să creeze jucăria. Au încolăcit nişte aţă pe după deget şi au aşteptat instrucţiunile. Cristina le-a spus să nu se-ngrijoreze: „L-am învăţat şi pe soţul meu, deci sigur e uşor”.

Începutul a generat cele mai multe oftaturi… trebuiau făcute şase ochiuri cu croşeta, ochiuri care să semene c-o sferă. După vreo jumătate de oră, încet-încet, s-a conturat sfera- la aproape toată lumea. Băiatul venit la workshop, deşi lucra cu perseverenţă, tot ajungea să deşire tot ce începea. Se mai uita cu regret la fata din dreapta lui care avansa, mai şoptea către Cristina un „Îmi arăţi şi mie iar, de la-nceput, te rog?”, dar nici după o oră întreagă n-a reuşit să păstreze cele şase ochiuri pe croşetă.

Se mai plângeau şi fetele din când în când şi se mirau când vedeau câte un avans promiţător la câte una mai pricepută, dar, până să treacă cele două ore de prim atelier, mai toate terminaseră faţa papiţoiul. Toată lumea, în afară de băiat. Deşi hotărât să nu ia pauză şi aflat sub atenta supraveghere a Cristinei, n-a scos-o la capăt cu cele şase ochiuri. Aţa i se ciufulise de atâta înconjurat pe deget, pe croşetă, în sferă, iar pe deget, pe croşetă şi în sferă- pentru că se deşira de cum se contura şi, chiar şi după ce Cristina i-a schimbat-o, tot n-a avut alt rezultat. A plecat primul, cu 10 minute înainte să expire timpul workshop-ului, dar a anunţat amuzat că „Nu m-a frustrat, nu nu”

Pentru luna octombrie sunt programate ateliere de astrologie personală, „tigaia cu inspiraţie”, flashmob, Qi Gong, atelier de făcut ciocolată naturală, jocuri pentru copii, jonglerie şi multe altele care au fost deja listate pe pagina incubatorului.