Un exercițiu antitero va avea loc astăzi pe străzile din București și în județele Giurgiu și Brașov. Anunțul a fost făcut de SRI printr-o postare pe pagina de Facebook.
Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat că marți, 8 noiembrie 2022, vor fi organizate exerciții antiteroriste în București, Giurgiu și Brașov.
Autoritățile au anunțat că în cadrul acestor exerciții vor fi utilizate următoarele:
SRI nu a specificat exact care sunt locurile din Capitală sau din celelalte două județe unde vor avea loc aceste exerciții.
Serviciul Român de Informații le-a transmis bucureștenilor, și nu numai, ce trebuie să facă în cazul în care vor fi martori ai exercițiului. Iată mesajul postat de SRI pe pagina de Facebook:
Marți, 8 noiembrie, are loc un exercițiu antiterorist în mai multe puncte din București, județul Giurgiu și județul Brașov.
Exercițiul presupune inclusiv utilizarea de muniție de manevră și de mijloace pirotehnice. Cetățenii care devin martori ai evenimentelor sunt rugați să urmeze indicațiile echipelor de securitate a exercițiului.
După cum a transmis publicația G4Media.ro scenariul exercițiului este producerea unui atac cu arme de foc în oraș, care ar avea 5 sau 6 victime. Acesta va avea loc în parcarea Mall Băneasa din nordul Capitalei, la intrarea Media Galaxy.