Exercițiu al jandarmilor montani. Cum se intervine când turiştii rămân blocaţi în telegondolă. VIDEO

de:
23 oct. 2015
2 afișări
Exercițiu al jandarmilor montani. Cum se intervine când turiştii rămân blocaţi în telegondolă. VIDEO

Vântul puternic şi ceaţa au cauzat oprirea instalaţiilor pe cablu la Sinaia. Aceste elemente au făcut parte din scenariul unui exerciţiu de pregătire a unei intervenţii de salvare-evacuare.

Echipele implicate în intervenție, formate din câte patru salvatori, având fiecare responsabilităţi diferite, au acţionat de pe piloni, de unde s-au lansat spre telegondole. Pentru executarea acestei intervenții, salvatorii au montat dispozitive de coborâre pentru persoanele rămase blocate în mijlocul de transport pe cablu, pasagerii fiind coborâți unul câte unul şi preluați apoi de membri ai echipei situați în partea de jos a instalației, care i-au direcţionat spre zone sigure.
În cazul persoanelor accidentate, jandarmii au intervinit pentru coborârea victimelor cu targa până la zona de siguranță, de unde au putut fi preluați de o ambulanţă și transportanți în siguranță la cea mai apropiată unitate medicală.

În cazul unor avarii sau opririi mijloacelor de transport pe cablu din cauza condiţiilor meteo sau de natură tehnică, instructorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, acţionează pentru salvarea şi evacuarea persoanelor blocate în telescaun sau telegondola din Sinaia, în parteneriat cu celelalte structuri responsabile.

Pentru ca echipele de salvare-evacuare să intervină rapid şi eficient, periodic se planifică şi se execută acest tip de exerciţii comune. Echipa este formată din lucrători autorizaţi ai societății deţinătoare a mijlocului respectiv de transport, personal al Salvamont şi Jandarmeriei montane.

Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia este o instituţie militară de formare continuă destinată să asigure formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii personalului operativ din structurile specializate subordonate Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a personalului din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii specifice şi a structurilor similare ale statelor cu care Jandarmeria Română sau Ministerul Afacerilor Interne au încheiate protocoale de cooperare, în domeniul tehnicilor montane: schi, alpinism, căutare-salvare-evacuare, acordarea primului ajutor de bază.

În conformitate cu Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, pentru eficientizarea activităţii structurilor montane ale Jandarmeriei Române, în scopul desfăşurării cu operativitate a intervenţiei structurilor specializate pentru căutarea – salvarea – evacuarea persoanelor aflate în pericol în mediul montan, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia acordă sprijin structurilor montane competente teritorial când evenimentul produs în zona de responsabilitate depăşeşte capabilităţile efectivelor acestor structuri implicate în operaţiunile de salvare.

Cookies