În București trăiesc peste 1000 de ucraineni care simt, înțeleg și privesc cu alți ochi războiul care a început azi noapte lângă noi. Au rude și prieteni în Ucraina pentru care se tem și sunt pregătiți să îi primească în casele lor pe eventualii refugiați. Se informează de la posturile ucrainene și nu de la televiziunile românești atotștiutoare. Au o pagină de facebook dedicată comunității din București și o biserică în care îi pomenesc pe tinerii care au plătit cu viața la Euromaidan pentru dorința lor de libertate. Acum se roagă pentru pace. Colotelo Iaroslava Liubomera este un membru marcant al comunității ucrainenilor din București. Mai jos, interviu exclusiv cu doamna Liubomera, “făcătoarea de pace”, despre război.
Liubomera Iaroslava Oresia Colotelo s-a născut în anul 1954 în satul Valea Vișeului, județul Maramureș. Trecuse doar un an de la moartea lui Stalin, creatorul foametei cumplite (“holodomor” în limba ucraineană) în care au murit 10 milioane de ucraineni și, poate de aceea, tatăl ei i-a dat numele de Liubomera, “facatoarea de pace”. “Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”, cum spune Scriptura, așa cum noi ar trebui să fim fericiți că ne-am născut în timpuri de pace. Cât o mai ține.
Liubomera Iaroslava Colotelo a fost președintele Organizației București a Uniunii Ucrainenilor din România și consilier superior în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. Și pentru că toți cei trei copii ai săi au absolvit Conservatorul din București, a fondat două frumoase ansambluri de muzică tradițională, “Zorea” și “Clopoțeii veseli”.
B365.ro: Este pregătită România să primească eventualii refugiați din Ucraina?
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Eu cred că da. Deputatul Uniunii Ucrainenilor din România s-a întâlnit, de curând, cu șeful diplomației de la Ambasada Ucrainei și au convenit ca ucrainenii din România, în caz că va fi nevoie, să asigure sprijin refugiaților. Am aflat că în Maramureș, de pildă, se proconizează construirea unor adăposturi sau corturi (în ideea că va veni căldura și va fi mai ușor de rezistat frigului). Am auzit că și în zona Sucevii sunt promisiuni că românii, împreună cu etnicii ucraineni, îi vor sprijini pe refugiați, dacă va fi nevoie. Și ucrainenii noștri din toată România (fiindcă ei trăiesc și în regiunile Dobrogei și a Banatului), în mod sigur, vor fi alături de frații lor și le vor acorda sprijinul necesar! Să sperăm că nu va fi nevoie! Însă chiar dacă suntem optimiști, știm că vor fi victime nedorite de nimeni, în caz că Putin nu va binevoi nicicum să se oprească și va declanșa acest război, fără precedent, cu Ucraina!”.
B365.ro: Cât de mare este comunitatea ucrainenilor din Bucuresti?
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Conform recensământului din anul 2011, suntem 279 de ucraineni în București, dar în realitate suntem mult mai mulți, cred că peste 1000. Înainte, în România, au venit ucrainenii care fugeau de urgia bolșevicilor ruși între cele două războaie mondiale, apoi în timpul și după cel de-al II-lea Război Mondial au venit foarte mulți refugiați care și-au găsit găzduire și adăpost aici, în București. Vorbesc de cei care nu erau prinși de KGB-iștii ruși și duși în Siberia. Între cele două războaie mondiale ucrainenii au fost foarte bine organizați, editau chiar reviste proprii, cărți. Până nu demult în București aveam ucraineni vechi emigrați din Ucraina (mare parte din Bucovina de Nord), însă acea generație nu mai există, din păcate. Mai sunt încă urmașii lor și generații noi de ucraineni veniți din toată țara care s-au stabilit în capitală cu job-uri, dar și cei care au venit din Ucraina, formând aici căsătorii mixte”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Eu sunt născută în Maramureș, într-un sat de ucraineni cu specific huțul (Valea Vișeului), iar familia soțului meu provine din Bucovina de Nord. Tatăl meu era și el de lângă Cernăuți. Și soțul meu este născut în România, deci amândoi suntem cetățeni români din naștere. Deși am locuit în mediul românesc – temporar în Cluj, Ploiești și de peste 30 de ani în București, am căutat ca în familie să ne păstrăm limba, obiceiurile și să transmitem și nepoților noștri (cinci la număr) limba noastră cea frumoasă. După cum este cunoscut, ucraineana este considerată a doua limbă ca frumusețe și melodicitate după italiană, i se mai spune și “italiana limbilor slave”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Poporul ucrainean este puternic și și-a revenit în ultimii ani (am sărbătorit de curând 30 de ani de la Independența Ucrainei), degeaba spun rușii că avem un stat artificial, când suntem mai vechi decât Moscova. Ori de câte ori încerca Ucraina să-și recapete independența, era impiedecată de ”rușii protectori”! Iar acum au început să rupă din teritoriul ei, cum au făcut-o cu Crimeea, cu regiunea Donbas pe care vor acum să o anexeze și să-I legalizeze pe separatiști, mutându-se cu tot armamentul în Donețk și Luțk. Și ce mai urmează? Speră oare că vor putea acapara toată Ucraina? Noroc că țările Europei și ale Americii sunt alături, în aceste momente, cu Ucraina, fiindcă observă ce agresiuni teritoriale și tensiuni poate genera acest Putin și oamenii lui!”
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Noi avem rude și prieteni în Ucraina. Avem rude în zona Bucovinei de Nord de unde provine familia soțului meu și tatăl meu, dar și în zona Transcarpatică, în Maramureș. Eu urmăresc televiziunile ucrainene, le am în casă aproape pe toate și vă dați seama că simt acea atmosferă extrem de încordată. Toți se așteaptă ca Putin să intre peste ei și se pregătesc de ce este mai rău. Se antrenează pentru război, se pregătesc și femeile și bărbații, se oferă voluntari și fac cursuri de apărare”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Ce văd eu la televizor nu este ceea ce vedeți dvs la televiziunile românești. În această perioadă acolo domină frica în fața unui război iminent, dar și mobilizarea și un patriotism fără seamăn, chiar și în orașele din estul Ucrainei, precum Odesa și Harkov! Eu văd, de pildă, că cel mai mare pugilist din istoria Ucrainei s-a prezentat la încorporare spunând că o face “din dragoste pentru țară și pentru fiica mea”. Acest mare boxer se numește Vladimir Klitscho și este gata să ia arma în mână ca să apere granița Ucrainei. Iar fratele lui, Vitali, este primarul Kievului, un primar foarte capabil care mobilizează poporul în cazul unui atac. Urmăresc la televiziunile ucrainene toată desfășurarea acestor evenimente, cu frică în suflet și cu nădejdea că Ucraina va birui”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Ceea ce mă impresionează mult este faptul că poporul este pregătit să reziste, să lupte și oamenii sunt optimiști. Ei cred că acesta va fi sfârșitul lui Putin, că a mers prea departe, că ceva se va întâmpla și dictatorul va cădea. Eu însă nu știu cine-l va putea opri pe Putin. Când a vorbit ieri la televizor, anunțându-și anexările teritoriale, lumea a râs că s-a apucat să țină lumii o lecție de istorie aberantă, cum că ucrainenii nu au istorie și că el trebuie să conducă lumea. De fapt rușii au luat de la ucraineni până și denumirea poporului nostru. Rușii initial se numeau muscali, iar ucrainenii vechi se numeau ruski (după Rusia Kieveană). Au preferat denumirea de ruși – ruski ca să se identifice cu poporul nostru care a trebuit să-și schimbe numele în ucrainean (cam din sec. al XVIII-lea)”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Am vorbit cu rudele și cu prietenii mei la telefon și mi-au spus că s-ar putea să aibă nevoie de adăpostul nostru, de casa noastră care e destul de încăpătoare. Avem o rudă care lucrează în Anglia, familia lui este în Ucraina și înainte să poată să o ducă acolo, are nevoie de noi, ca să stea un timp aici. Ne vom bucura să ne putem ajuta familia. Ucraina are noroc că este vecină cu România care promite să-i întindă o mână frățească și vreau să le mulțumesc tuturor pe această cale! Mulțumesc statului român că este solidar cu cauza ucraineană și face de pe acum atâtea eforturi în acest sens. România are norocul să fie deja membră a NATO, cum își dorește și Ucraina să ajungă și și-a înscris acest deziderat de intrare în UE și NATO în Constituția Ucrainei, cum am aflat de puțină vreme! Mă întristează mult suferința poporului meu care putea fi evitată. Că dacă Ucraina era în UE, cum și-a dorit în 2014, nu murea atâta floare a tinerimii ucrainene, bărbați și femei – luptând atât la Euromaidan, cât și în Donbas!”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “În București avem o Biserică ucraineană care se numește ”Sf. Petru Movilă”, iar diaspora română de la Kiev a înființat cu 5 ani înaintea noastră tot o parohie ortodoxă care-i poartă numele al aceluiași faimos mitropolit al Kievului, venit din Moldova, Petru Movilă. Le-am urmat și noi exemplul și, prin binevoința Patriarhiei Române, la cererea expresă a președintelui Poroșenko, am înființat parohia în anul 2016. Din păcate, biserica în care slujim este închiriată, fiindcă nu am reușit încă să ne construim un lăcaș de cult al nostru. La această bisericuță din Drumul Taberei noi ne rugăm duminică de duminică, avem un preot tânăr și entuziast, Pr. Vladimir, care i-a urmat soțului meu, cel care a primit misiunea de a înființa această parohie ucraineană”.
Liubomera Iaroslava Colotelo: “Astfel, preoții i-au pomenit duminica trecută pe cei 100 de tineri care au murit în Euromaidanul kievean, în urmă cu 8 ani și ne-am rugat pentru pace. A fost o slujbă emoționantă mai ales că știm că se apropie și alte victime, alte suferințe. Poporul meu a avut mereu de suferit din cauza rușilor, dar, slavă Cerului, este curajos și nu renunță la sacrificii pentru o cauză nobilă. Populația Ucrainei, deși e sărăcită, sprijină cu ce poate pe luptătorii din Donbas. Mai ales că la început, după căderea regimului lui Ianukovici, armata Ucrainei era secătuită, lipsită chiar de haine și muniții, dar s-a bucurat de susținerea următorului președinte reformator, Petro Poroșenko și de mulți sponsori, oameni inimoși care au reușit refacerea totală a armatei! Dar și acum ajutoarele vin din toate colțurile Ucrainei și din partea unor ucraineni din diaspora. Mereu aflu de la televizor cum femeile din anumite localități ale Ucrainei se adună și prepară sute de kilograme de varenyky, umplute cu cartofi, brânză sau gem (gem colțunași moldovenești) și le trimit celor care luptă în tranșeele Donbasului, apărând granițele țării. Este foarte impresionantă solidaritatea umană în aceste vremuri de restriște! Soțul meu care este preot îmi spunea că este un lucru bun în tot răul: Europa și America au înțeles acum că estul Ucrainei nu a fost ocupat de niște simpli teroriști, cum invocau rușii, ci chiar de oamenii lui Putin, de omuleții verzi, finanțați și susținuți de el cu arme și muniții, cum s-a și dovedit, pentru a-și pregăti acum terenul! Și le fac ucrainenilor, cum le stă în fire, tot felul de provocări, în speranța că aceștia vor răspunde, ca ei să aibă motivul de a merge mai departe, spre ”a-și apăra poporul rus” din toată Ucraina”.