Dacă vrei să câștigi o perspectivă vie asupra istoriei noastre din ultimii 40 de ani, vezi filmul “Scara” și o să mai urci o treaptă. Primul film românesc în care nu se înjură deloc, nu se soarbe ciorbă și nu există dialoguri de umplutură. Primul despre Revoluție și Mineriadă, inspirat din viața actorului Dragoș Pâslaru, astăzi Părintele Valerian. “Dacă te apropii de un film de epocă, trebuie să fii pregătit să nu minți”. Mai jos un Interviu cu Vlad Păunescu, regizorul și co-scenaristul filmului care a intrat în cinematografele din București și din toată țara în 15 octombrie.
“Scara” vorbește despre Credință, fără să-ți ceară să bați mătănii. Primul film românesc de după 1989 în care scenele de dragoste sunt despre apropiere, nu despre sex. Primul care ne arată ce-a fost la Revoluția din 1989 și la Mineriada din 1990. Primul care suprinde fenomenul teatrelor din anii ’80, cu piese excepționale care le țineau părinților noștri de foame și alungau frigul și frica. De altfel, Vlad Păunescu dedică filmul tuturor “făcătorilor de spectacole”.
În Bucureștiul anilor ’80, un tânăr actor venit din provincie, Dragoș Pâslaru, strălucea în rolul lui Alioșa, în spectacolul “Frații Karamazov”. Dragoș Pâslaru avea să participe direct la Revoluție și la Mineriadă, unde a fost bătut cu sălbăticie de mineri și a trecut pe lângă moarte. După această cumpănă, Dragoș Pâslaru l-a aflat pe Dumnezeu și s-a călugărit, a devenit Părintele Valerian. Din distribuția filmului “Scara” fac parte 44 de actori de top, de la Constantin Codrescu, Valentin Teodosiu, Horațiu Mălăele, Magda Catone, regizorul Dragoș Galgoțiu, și până la tânărul actor Eduard Trifa, care debutează în film de lung-metraj. Filmul a a avut un buget de un milion și 700 de euro și a fost produs în trei ani.
Vlad Păunescu este regizor, producător și director de imagine. In anul 1992 a fondat cea mai mare Casă de Producție din România, Castel Film. Vlad Păunescu a fost director de imagine pentru 17 filme românești de referință.
B365.ro: “Chiar dacă ai pus piciorul pe prima treaptă, nu mai ai răgazul să urci până sus”. Este una dintre replicile din “Frații Karamazov”, spectacol faimos în Bucureștiul anilor ’80, cu secvențe recreate în filmul “Scara”. De ce se numește “Scara”?
Vlad Păunescu, regizor: “Când am reluat discuțiile cu Dragoș Pâslaru, care m-a inspirat pentru povestea asta, filmul se numea Cabina de machiaj. I-am spus și n-a ezitat când mi-a răspuns: Vlad, cred că Scara este titlul potrivit. Și, într-adevăr așa este. Co-scenaristul meu, domnul Constantin Chelba, a insistat să păstrăm titlul Cabina de machiaj, însă timpul l-a făcut să admită că Scara este mai bun. De ce Scara? Pentru că, în tot ceea ce facem în viața aceasta, urcăm o Scară. Și, dacă nu suntem făcuți să trăim viața frumos, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu, pentru că eu trăiesc cu Credința în Dumnezeu, nu avem ocazia să urcăm niciunde, rămânem la prima treaptă. Deci, cine reușește este un favorizat al sorții”.
B365.ro: Am văzut un film despre destinul unui tânăr actor fracturat de istorie, umilit, lovit, deturnat din urcuș. Este un film despre pierdere?
Vlad Păunescu, regizor: “În viața fiecăruia apare și momentul pierderii și momentul câștigului. Orice treaptă urcată este un câștig. Orice moment de ezitare sau de insatisfacție te poate duce către o pierdere. Eu nu cred că este un film despre pierdere, câștigul cel mare îl vom avea cu acest film dacă spectatorul va înțelege adevăratul lui mesaj. Filmul este o invitație la Speranță și la a te îndrepta către o dorință pe care ți-ai impus-o, aceea de a câștiga ceva din viața asta și de a te bucura de ea. Că se întâmplă într-adevăr lucruri mai mult decât neplăcute, așa cum se întâmplă în filmul nostru și în viață, în general, da. Dar fac parte din viață și trebuie să le acceptăm ca atare, trebuie să fim doar pregătiți să le înfruntăm”.
B365.ro: Traseul vieții lui Dragoș Pîslaru se intersectează cu tot ce s-a întâmplat în România în ultimii zeci de ani, plecând încă din anii ’80. Ați vrut să cunoască și cei tineri istoria noastră recentă?
Vlad Păunescu, regizor: “Am trei copii la care ține foarte mult și care îmi sunt foarte dragi și apropiați. Din păcate, comunicarea cu ei m-a ajutat să înțeleg că Trecutul nu le aparține foarte serios. Trecutul nu este cunoscut foarte bine, nu de către ei, ci de către tineri, în general. Iar momentele cruciale din istoria noastră recentă ar trebui să-i determine pe cei care au cunoscut și au trăit acele evenimente să le împărtășească și celorlalți. Ceilalți care, din comoditate, sunt lăsați să se uite pe telefon la un film sau să navigheze pe internet, considerând că, în felul asta, și ei au scăpat de cicăleala părinților, și părinții au scăpat de cicăleala copiilor. Eu cred că, în primul rând, filmul se adresează tinerilor cu dorința de a-i detemina să se apropie mai mult de istorie, ca să nu se mai repete momentele groaznice pe care unii le-au trăit. Cred că este datoria celor din jurul lor, a celor maturi, să le explice tinerilor ce s-a întâmplat și să-i facă să lupte pentru a evita repetarea istoriei”.
B365: A fost greu să recompuneți atmosfera din comunism? Am văzut că ați găsit toneta de înghețată Polar, telefonul public, scrumierele, scaunele din birourile activiștilor, hainele, televizorul cu mileu, până și sticlele de lapte.
Vlad Păunescu, regizor: “Cred că am trăit cu intensitate acea perioadă, era perioada tinereții noastre și atunci toate detaliile epocii mi-au rămas puternic întipărite în minte. Când am hotărât să fac filmul, am insistat pentru fiecare detaliu în parte, pentru că trebuia recompusă corect acea epocă și nu trebuia, nu puteam să mint spectatorul. Dacă te apropii de un film de epocă trebuie să fii pregătit să nu minți. Dacă minți prin subiect e una, dar dacă minți prin detalii, cred că este chiar condamnabil”.
B365: Una dintre secvențele importante din “Scara” este demolarea Bisericii Sfânta Vineri. Cum ați făcut? Am văzut și efecte speciale, dar secvența curge de parcă ar fi real ce se întâmplă.
Vlad Păunescu, regizor: “Mă bucur să aud asta. Demolarea Bisericii Sfânta Vineri a fost un challenge în construirea secvenței. Am lucrat foarte mult înainte de a începe filmarea, am fost la Brăila, orașul copilăriei mele, unde am primit o susținere care ar fi de lăudat să o găsim peste tot unde se dorește să se facă film în țara asta. Am construit jumătate de biserica din cărămidă ca să nu mințim, așa cu spuneam și mai devreme. Am recompus partea de interior a bisericii cu fresce, cu pictură murală adevărată. Am reconstituit vitraliile bisericii și am adus câteva detalii din alte biserici care-l reprezentau pe Iisus Hristos, din dorința de a arată că o biserică poate fi demolată, dar credința niciodată. E motivul pentru care am filmat și refilmat de multe ori căderea vitraliilor, cu intenția declarată pentru mine de a obține un Iisus Hristos care nu poate fi darâmat. Motiv pentru care pictura care-L reprezintă nu se sparge”.
B365: Și în toată această atmosferă din Biserica “Sfînta Vineri”, de dinainte de demolare, ați adus un preot, interpretat de un actor extraordinar, foarte bătrân și uitat: Constantin Codrescu. Cum l-ați adus pe domnul Codrescu în film?
Vlad Păunescu, regizor: “Păstrez o relație foarte bună cu domnul Codrescu, băiatul dânsului lucrează la noi la Castel Film. Domnul Codrescu a condus Teatrul din Brăila, orașul copilăriei mele, cum spuneam. Deci am avut ocazia să-l cunosc și atunci și să rămânem foarte apropiați, am fost nașul copilului dânsului. Este un actor cu o mare forță de comunicare. Nu numai prin vocea inegalabilă, dar și prin jocul actoricesc, te determina să crezi că nu este doar un Preot, ci este un Ales al lui Dumnezeu pe pământ”.
B365: Dumnealui la rândul său fiind un om religios care transmite această căldură, bunătate, înțelepciune.
Vlad Păunescu, regizor: “Extrem de religios. M-ați întrebat dacă au fost efecte grafice, da, s-a lucrat un an de zile la acea secvență de grafică pe calculator. Consider că este o mare reușită pentru o mână de artiști care și-au pus tot sufletul și imaginația, dovedind că putem face și noi ceea ce alții fac de mult timp”.
B365: Părintele Dragoș Pâslaru a văzut filmul inspirat din viața actorului Dragoș Pâslaru?
Vlad Păunescu, regizor: “Nu numai că a văzut filmul, Dragoș Pâslaru a cunoscut scenariul încă din faza lui finală, aprobată. A citit scenariul, am stat mult de vorbă. Nu mi-a spus niciodată: secvența aia nu e adevărată sau replica aia nu e corectă, nu. A adăugat detalii care cred că au contribuit la completarea scenariului, de așa manieră încât să pot spune într-un final, gata am închis foile scenariului și putem începe filmările. A venit cu niște detalii care m-au uimit. De exemplu, l-am întrebat Dragoș, când ai ajuns tu să te apropii de Dumnezeu? Și mi-a răspuns: Pentru prima dată l-am descoperit pe Dumnezeu când minerii m-au aruncat în dubă și au cerut să fiu trimis la morgă. Și când au închis ușile dubei am văzut o biserică răsturnată și am spus: asta-i calea. Mă apară Dumnezeu, vrea să-mi arate că există și că mă apară și pe mine”.
B365: Ce a însemnat pentru dumneavoastră și pentru cei din generația anilor ’80 spectacolul “Frații Karamazov”? Ați introdus scene din spectacol în film, ușile momentelor de teatru se deschid în film.
Vlad Păunescu, regizor: “Nu a avut multe reprezentații spectacolul, a fost interzis. Am văzut spectacolul atunci. În distribuție era George Constantin, Ștefan Sileanu, Alexandru Repan, erau cei mai mari actori pe care acea generație i-a dat la momentul lor de maturitate. Pe George Constantin l-am cunoscut la primul meu film, unde eram fotograf, eu am intrat în industria asta înainte de a termina Facultatea. L-am cunoscut la “Râul care urcă muntele”, era un om fenomenal.Pe Ioana Crăciunescu am cunoscut-o tot atunci. Era o mare efervescență a teatrului nostru, Teatrul Nottara, după aceea se năștea Teatrul Mic și încet, încet, teatrele astea au apus pentru a redeveni acum o forță în istoria artistică a țării”.
Vlad Păunescu, regizor: “I-am încredințat lui Dragoș Galgoțiu rolul regizorului Dan Micu, cel care a pus în scenă “Frații” în anii ’80, cu Dragoș Pâslaru în rolul lui Alioșa. I-am spus: Dragoș, tu regizezi și noi filmăm, tu faci regia spectacolului. Și, in bună măsură, el a regizat secvențele, au existat doar elemente pe care le-am cerut eu, cum ar fi clopotul sau coșciugul din sticlă al Starețului Zosima. Dar spectacolul în sine este al lui Dragoș”.
B365: Ați marcat istoria recentă a cinematografiei române fiind producător Castel Film. De ce v-ați gândit să regizați? De ce regie de film și de ce acum?
Vlad Păunescu, regizor: “Am debutat ca fotograf, apoi am făcut camera la terminarea Facultății la domnul Dan Pița, pentru “Aurul, Petrolul și Ardelenii”, locul în care l-am cunoscut pe Dragoș Pâslaru și cu care am mai lucrat încă cinci sau șase filme, după aceea. Am trecut încet încet cam prin toate compartimentele importante ale realizării unui film. De ce regie de film acum? Pentru că la un moment dat, după Revoluție, când începusem să lucrez pentru industria americană de film în calitate de operator, mi s-a propus să produc un film. Nu știam cum se produce un film, dar nu știa nimeni cum se produce un film în țara asta. Și m-am izbit pentru prima dată de greutățile pe care le întâmpina industria în acel moment. Buftea, studioul nostru reprezentativ, își închisese porțile și a trebuit să produc primul film american prin forțe proprii. Am plecat în Italia, am cumpărat camioane vechi, aparatură veche și am făcut primul pas. După aceea mi-am dat seama că visul care începuse să se închege în sufletul meu, acela de a construi un studio cinematografic, nu-mi va permite să fiu și regizor. Și am amânat ideea de a face încă un pas, probabil ultimul, acela de fi regizor, pentru mai târziu. Și timpul lui a venit”.
B365: Toate la timpul lor. În timpul comunismului v-ați imaginat că veți ajunge să lucrați pentru industria capitalistă americană de film?
Vlad Păunescu, regizor: “Vă spun sincer: visul meu a fost să intru la Facultate și să fac imagine de film. După ce am intrat s-au născut alte vise și pe măsură ce avansam îmi doream să ajung pe o altă treaptă, mai sus, tot despre o scară vorbim. De fiecare dată am avut un țel în ceea ce am făcut și de multe ori am reușit să ajung acolo unde mi-am propus. Și mă bucur că am ajuns fără să calc pe cadavre, sau fără să intru în vreo politică oarbă și deșartă. Nu, am căutat să rămân curat din toate punctele de vedere”.
B365: Ce vă place la film, aveți vreo scenă, vreun moment de care sunteți atașat?
Vlad Păunescu, regizor: “Sunt încântat de distribuția pe care am avut-o: 44 de actori în roluri memorabile, în marea lor majoritate. Sunt încântat că sunt alături de soția mea, Oana Păunescu la încă un film ( Oana Păunescu semnează costumele filmului, n.n), și alături de copiii mei, firește. Sunt lucruri care mă bucură cel mai mult. Ce nu mi-a reușit? Sincer vă spun că numai spectatorul o să spună ce. Eu nu mă simt vinovat că am greșit undeva”.
B365: Filmul se termină cu Iertare. E posibilă iertarea? Alioșa îi iartă pe toți, Dragoș Pâslaru cred că i-a iertat demult.
Vlad Păunescu, regizor: “Eu cred că vârsta te detemină să spui i-am iertat pe toți. Apare momentul acela în care simți că te îndrepți spre o altă lume, ești trimis de viață către altceva și atunci trebuie să ierți. A ști să ierți este mai mult decât important în viață”.
B365: Ierți dar nu uiți.
Vlad Păunescu: Nu poți să uiți. Nu poți să uiți chiar dacă ai avea puterea să o faci.
B365: De ce l-ați ales pe Eduard Trifa pentru rolul lui Andrei/Dragoș Pâslaru?
Vlad Păunescu, regizor: “Eduard Trifa este venit de la un teatru din Arad, a fost distribuit în Hamletul lui Dragoș Galgoțiu. L-am văzut în acest spectacol nu ca un posibil Alioșa, nu ca un posibil Andrei, ci ca singurul posibil pentru acest rol. A intrat pe ușa din față în primul lui film artistic, după ce debutase în primul lui spectacol pe o scenă bucureșteană, la Teatrul Odeon. Marea lui calitate este că a jucat cele două roluri într-unul singur. În plus are o voce superbă”.
B365: Cum ar trebui să vadă tinerii acest film?
Vlad Păunescu, regizor: “Să creadă în ceea ce se întâmplă pe ecran. Să depășească ideea că este o ficțiune și să între în viața personajelor pentru a se regăsi în ele. A te regăsi în filmul asta ca tânăr, cred că ar fi extraordinar”.
B365: Vorbiți-mi și despre scenele de dragoste.
Vlad Păunescu, regizor: “Am încercat să nu facem o scenă de sex care să nască palpitații. Nu, trebuia să fie o scenă de apropriere, mai mult decât de sex. Corpul are frumusețea lui la o anumită vârstă, care arătată nu cred că deranjează pe nimeni. Sunt lucruri care într-o secvență de dragoste pot deranja foarte tare, pentru că sunt momentele intimității noastre și nu trebuie să le arătăm pentru că toți le știm”.
B365: Este și un film documentar despre comunism, Revoluție, Mineriadă? Folosiți imagini document de arhivă.
Vlad Păunescu, regizor: “În general, mi-am dorit ca Scara să se abată de la calea unui film documentar, mi-am dorit să rămână în parantezele unui film artistic. Eu am trăit și am participat la Revoluție și lucrul care m-a marcat cel mai puternic a fost bucuria oamenilor atuncio când au aflat că Ceaușescu a fugit. Strada era înțesată de oameni care râdeau, care se bucurau, strigau, nu știau cum să-și exprime sentimentele cele mai frumoase care ne caracterizează pe noi ca indivizi. Și atunci mi-am impus ca în secvența Revoluției să nu apară niciun fel de gloanțe, niciun fel de sânge, niciun fel de brutalitate, cu excepția arestării lui Andrei. În final a devenit o combinație de imagini de arhivă și imagini filmate. Și mie mi-ar fi greu să spun care sunt cadrele de arhivă și care au fost filmate de noi”.
Vlad Păunescu, regizor: “Am vrut ca spectatorul să nu simtă documentul din cadru, să creadă și să fie convins că Bucuria a fost cea care a caracterizat începutul acelei revoluții, care din păcate s-a sfârșit cu mulți morți, arestări, cu multă minciună la televizor și la radio, inerentă de altfel unei revoluții. Toate revoluțiile debutează cu o speranță, dar foarte multe se încheie cu o neâmplinire. În finalul filmului m-am simțit dator să mai spun o dată spectatorului ce a însemnat Revoluția după Revoluție. Cine-i vinovat? Nimeni nu știe cine-i vinovat. Ce a însemnat Mineriada după Mineriadă. Cine s-a făcut vinovat? Nimeni nu știe. Știm doar că bisericile au fost demolate la ordinul lui Ceaușescu, dar știm în egală măsură, că după momentul Revoluției și al Mineriadei, au mai apărut momente care așteptau o finalitate din partea celor care puteau să judece și să spună cine sunt vinovații. Nu s-a întămplat absolut nimic. Cred că e o boală a noastră, a celor născuți aici în Carpați, să nu fim în stare să spunem adevărul până la capăt”.
B365: “Scara” cred că este primul film românesc de după 1989 în care nu se înjură deloc.
Vlad Păunescu, regizor: “Eu nu cred că filmul artistic nu are nevoie de înjurături. În general nu accept în film un limbaj trivial și de maidan, pentru că nu-și are locul. Sigur, există o formă de picanterie pe care poți să o accepți, dar nu trebuie să fie notă dominantă”.
B365: Ce reprezintă Credința în viața unui om? Credința pe care o are Alioșa, Dragoș Pâslaru și atâția alții.
Vlad Păunescu, regizor: “Credința este esențială. Eu cred că Dumnezeu există. Nu îndemn și nu pledez pentru ideea de a convinge pe cineva că Dumnezeu există. Dar atâta timp cât trăiești cu convingerea că există cineva care îți dirijează drumul tău în viață, că e Dumnezeu sau altcineva, un spiriduș sau un Înger -fiecare avem un Înger- atunci devii puțin mai rezervat în ceea ce faci și poți să-ți controlezi gesturile mai bine, decât fără o credință care să te guverneze”.