EXCLUSIV | Programul tramvaielor de pe 10 linii, afectat de controalele ANPC din depourile STB. Vizată și linia 41

20 mart. 2025
4959 afișări
EXCLUSIV | Programul tramvaielor de pe 10 linii, afectat de controalele ANPC din depourile STB. Vizată și linia 41
EXCLUSIV | Programul tramvaielor de pe 10 linii, afectat de controalele ANPC din depourile STB. Vizată și linia 41 | Sursa foto: Captură video Cristian Popescu Piedone - Facebook

În urma controalelor efectuate de șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, în mai multe depouri ale Societății de Transport București (STB), programul mai multor linii de tramvai a fost afectat. În total, ANPC a dispus retragerea a 23 de tramvaie vechi.

Programul tramvaielor de pe 10 linii, afectat de controalele ANPC

Societatea de Transport București (STB) informează, într-un răspuns oferit pentru B365.ro, că liniile de tramvai unde parcul programat a fost afectat astăzi, 20 martie, sunt 11, 14, 19, 23, 25, 27, 41, 44, 47 și 55.

STB transmitea, într-un comunicat, că pentru a compensa reducerea temporară a numărului de vehicule, au fost reconfigurate graficele de circulație, astfel încât impactul asupra călătorilor să fie minim.

Amintim că, în această dimineață, ANPC a efectuat un control la depourile de tramvaie ale societății. În urma verificărilor, comisarii, însoțiți de șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, au dispus retragerea temporară a 23 de tramvaie vechi, deficiențele acestora urmând să fie remediate în cel mai scurt timp.

STB recunoaște că uzura unor tramvaie este o consecință firească a utilizării îndelungate, iar reînnoirea parcului necesită investiții susținute. De aceea, până la modernizarea completă a flotei de tramvaie, STB desfășoară programe continue de întreținere și modernizare a vehiculelor mai vechi.

Menționăm că, în ultima perioadă, parcul de tramvaie al STB a fost modernizat prin achiziția a 100 de vagoane moderne Imperio, iar investițiile vor continua până la înlocuirea completă a vehiculelor din generațiile anterioare.

Totodată, STB asigură călătorii că toate liniile de transport public sunt funcționale, iar continuitatea serviciului este garantată.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies