EXCLUSIV | Planșeul Unirii e, de fapt, un vechi pod peste Dâmbovița și stă să cadă. Nu s-a mai umblat la el din 1934 și făcea parte din planul de acoperire totală a râului

02 apr. 2024
43221 Afișari
EXCLUSIV | Planșeul Unirii e, de fapt, un vechi pod peste Dâmbovița și stă să cadă. Nu s-a mai umblat la el din 1934 și făcea parte din planul de acoperire totală a râului
EXCLUSIV I Planșeul Unirii e, de fapt, un vechi pod peste Dâmbovița și stă să cadă. Nu s-a mai umblat la el din 1934 și făcea parte din planul de acoperire totală a râului. In imagine, primarul A.Donescu la recepția lucrării, 1935. Foto: Iosif Berman.

Să nu vă imaginați că planșeul de la Unirii, aflat azi în risc de prăbușire, este o imensă farfurie pe care stau Piața și Parcul Unirii. În fapt, este un pod peste canalul Dâmbovița (cu o lățime de 32 m, o grosime variabilă între 80 și 120, o lungime de 360 m), și traversează o parte din Parcul Unirii în diagonală. Planșeul a fost realizat în anul 1934 și făcea parte dintr-un plan futurist de acoperire a Dâmboviței în totalitate. Proiectul a fost inițiat de primarul Dem. I. Dobrescu și continuat de primarul Alexandru G. Donescu. În prezent, conform expertizelor, planșeul se află într-o „stare tehnică nesatisfăcătoare”, prezintă degradări severe, ba chiar și stalactite, defecte și infiltrații, și trebuie refăcut de urgență pentru că riscă să se prăbușească.

1934. Imagine din timpul realizării Planșeului de la Unirii. Foto credit: MMB.
1934. Imagine din timpul realizării Planșeului de la Unirii. Foto credit: MMB.
Sursa: PS4.
Sursa: PS4.

Începând cu 2025, Piața Unirii va fi decopertată, dar lucrările se vor realiza în etape pentru a nu bloca centrul orașului

Primarul secotorului 4, Daniel Băluță, a anunțat încă din anul 2023 că lucrările de consolidare ale planșeului de beton peste râul Dîmbovița vor demara în anul 2025 și vor dura între doi și trei ani. Contractul de execuție a fost semnat, iar finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvern, care a alocat suma de aproximativ 800 de milioane de lei, planșeul fiind obiectiv de infrastructură de importantă strategică. Toată Piața Unirii va fi decopertată, dar lucrările se vor realiza pe porțiuni, în etape, pentru a menține circulația auto și pietonală în zona Unirii și pentru a nu bloca centrul orașului. Proiectul tehnic vizează înlocuirea structurii de beton existente.

Planșeul peste Dâmbovița începe din zona Hanului lui Manuc, în dreptul străzii Căldărari, acolo unde intră Dâmbovița în subteran și se termină unde râul iese la suprafață, la intersecția bd. Unirii cu bd. Dimitrie Cantemir.

Planșeul îndeplinește funcționalitatea unui pod și a fost dat în folosință în ziua de 15 octombrie 1935. Realitatea Ilustrată 427/1935.
Planșeul îndeplinește funcționalitatea unui pod și a fost dat în folosință în ziua de 15 octombrie 1935. Realitatea Ilustrată 427/1935.
Planșeul are o structură din beton armat și include și vechile poduri boltite din zidărie de piatră sau beton, podul Coșbuc, respectiv podul Șerban Vodă. Sursa imagine: Realitatea Ilustrata 427/1935.
Planșeul are o structură din beton armat și include și vechile poduri boltite din zidărie de piatră sau beton, podul Coșbuc, respectiv podul Șerban Vodă. Sursa imagine: Realitatea Ilustrata 427/1935.
Planșeul are o structură din beton armat și include și vechile poduri boltite din zidărie de piatră sau beton, podul Coșbuc, respectiv podul Șerban Vodă.
Planșeul are o structură din beton armat și include și vechile poduri boltite din zidărie de piatră sau beton, podul Coșbuc, respectiv podul Șerban Vodă.

Planșeul peste Dâmbovița a fost realizat în anul 1934 după prescripții germane folosite la proiectarea podurilor de beton armat

O expertiză tehnică realizată în anul 2017 de S.C POD PROIECT Iași ne spune că Planșeul are o structură din beton armat și include și vechile poduri boltite din zidărie de piatră sau beton, podul Coșbuc, respectiv podul Șerban Vodă. Construcția acoperă râul Dâmbovița pe lățimea de la strada Căldărari până la intersecția cu pasajul subteran Unirii. Proiectul a avut în vedere prescripții germane care au fost folosite la noi în țară pentru proiectarea și verificarea podurilor de beton armat în perioada 1933-1950. Planșeul îndeplinește funcționalitatea unui pod și a fost dat în folosință în ziua de 15 octombrie 1935.

Halele Centrale de la Unirii. Sursa:
Halele Centrale de la Unirii. Sursa: „Bucureștiul european”, de Bogdan Andrei Fezi apud bercenidepoveste.
Sursa: Hotnews.
Sursa: Hotnews.
În zona de aval, pe 30 de m, planșeul a fost demolat și refăcut în anii 1983-1987 cu ocazia construirii Magistralei II de metrou și amenajarea complexă a Dâmboviței

În prezent structura de rezistență a planșeului este alcătuită din 79 de cadre, solidarizate la partea superioară cu o placă de suprabetonare, două poduri boltite din zidărie de piatră și beton și o zonă executată din grinzi prefabricate montate pe o infrastructură executată cel mai probabil din pereți mulați. În zona de aval, pe 30 de m, planșeul a fost demolat și refăcut în anii 1983-1987 cu ocazia construirii Magistralei II de metrou și amenajarea complexă a râului Dâmbovița.

În zona de aval, pe 30 de m, planșeul a fost demolat și refăcut în anii 1983-1987 cu ocazia construirii Magistralei II de metrou și amenajarea complexă a Dâmboviței. Fotografie de epocă.
În zona de aval, pe 30 de m, planșeul a fost demolat și refăcut în anii 1983-1987 cu ocazia construirii Magistralei II de metrou și amenajarea complexă a Dâmboviței. Fotografie de epocă.
Foto credit: Agerpres, Piața Unirii in perioada interbelică.
Foto credit: Agerpres, Piața Unirii 
La structura planșeului de la Unirii au apărut stalactite și zone cu beton exfoliat și degradat

La nivelul cadrelor s-au constatat defecte și degradări, armături fără strat de acoperire, beton cu aspect friabil și sau zone din beton exfoliat, beton degradat prin carbonatare, apariția de stalactite și sau draperii. Au fost descoperite infiltrații, lipsa sau deteriorarea hidroizolației, coroziunea armăturii, pete de rugină și/sau fisuri sau crapturi, elemente rupte; defecte și degradări la nivelul albiei și rampelor de acces, dar și la nivelul căii podului, guri de scurgeri, trotuare, rosturi.

Sursa foto:
Sursa foto: „Bucurestiul european”, de Bogdan Andrei Fezi.
Foto credit: Andrei Bîrsan/ Cora Bundur din proiectul
Foto credit: Andrei Bîrsan/ Cora Bundur din proiectul „Trecut-au anii”.
Vom realiza o esplanadă monumentală, pe care n-o vor putea avea multe orașe din lume. Ea va ridica valoarea urbanistică și va ușura imens circulația capitalei noastre”

Povestea planșeului de la Unirii începe în timpul mandatului primarului Dem. I. Dobrescu (1929-1934), supranumit de bucureșteni “Primarul-Târnăcop” sau “Mituș Adevăruș”. Dem I. Dobrescu a fost primul care a visat la Esplanada Dâmboviței, proiect extraordinar pentru acele timpuri care urma să fie realizat prin acoperirea râului. Iată cum vedea orașul Dem. I. Dobrescu în lucrarea sa “Cum vor fi Bucureștii în viitor” :

Am scos un oraș nou dintr-un gunoi străvechi. (..). Dar speranța orașului nostru este în Dâmbovița și se va realiza prin acoperirea albiei sale. Vom realiza o esplanadă monumentală, pe care n-o vor putea avea multe orașe din lume. Ea va aerisi orașul, va ridica valoarea urbanistică și va ușura imens circulația capitalei noastre. Esplanada Dâmboviței are avantajul că împarte orașul în două părți aproape egale. Sub Dâmbovița acoperită vom putea realiza metropolitanul orașului care va ușura transporturile de mărfuri și persoane(…). Dâmbovița, care de-a lungul veacurilor a nenorocit orașul nostru, își va răscumpa păcatele prin estetică, viteză, prin higiena și prin monumentalitatea pe care o va da capitalei. Avem două propuneri făcute pentru acoperirea Dâmboviței între str. Șerban Vodă și Palatul Justiției, cu compartimente provizorii sus și cu antredepozite jos. Lucrarea se va plăti singură în 15 ani și cu veniturile sale continuăm apoi acoperirea Dâmboviței treptat”.

In centrul imaginii, primarul Dem. I. Dobrescu la inaugurarea strandului din Herăstrau.
In centrul imaginii, primarul Dem. I. Dobrescu la inaugurarea strandului din Herăstrau.

 

Foto credit: Agerpres, Piața Națiunii, a Unirii de azi, in perioada interbelică.
Foto credit: Agerpres, Piața Națiunii, a Unirii de azi, in perioada interbelică.

O mică parte din proiectul lui Dem. I. Dobrescu a fost realizat în timpul mandatului lui Alexandru G. Donescu (1934-1938), când Esplanada Dâmboviței și Piața Națiunii (a Unirii de azi) au fost inaugurate în ziua de 8 iunie 1935. Lucrarea a costat 18.794.400 de lei.

Alexandru G. Donescu, primarul capitalei: “Această lucrare va trebui sa fie cât de solidă, căci va avea sa suporte o bună parte din circulația capitalei și va trebui să îmbine arta cu tehnica pentru a fi o lucrare utilă”, în discursul “Inagurarea lucrarilor pentru planșeul de peste Dâmbovița”, volumul “Primari de seama ai Bucureștiului, Alexandru G. Donescu, Editura Vremea, 2023.

In centrul imaginii primarul Alex. G. Donescu alături de Regele Carol al II-lea.
In centrul imaginii primarul Alex. G. Donescu alături de Regele Carol al II-lea.

În Planul Director de Sistematizare a Capitalei, decretat la 9 mai 1935, se prevedea amenajarea ca parc a aproape totalității malurilor lacurilor formate de râul Colentina, a malurilor Dâmboviței în amonte și în aval de București, precum și a pădurii Băneasa până la linia forturilor.

Putem spune că acum se construiește orașul, acum își face osatura pe care nu i-o va mai putea schimba nimenea, acum în forma definitivă”

În anul 1930 aglomerațiunea din București numără 631.288 de locuitori din care 564.575 în oraș și 66.713 în comunele suburbane (…) Niciodată nu s-a construit în oraș așa de mult și clădiri așa de mari. Suntem martorii celei mai rapide și mai vertiginoase epoci de desvoltare pe care a avut-o vreodată orașul, de la înființarea lui. Putem spune că acum se construiește orașul, acum își face osatura pe care nu i-o va mai putea schimba nimenea, acum în forma definitivă. Vom lasă ca structura această definitivă să ia ființă la întâmplare, sau o vom organiza?”. (Planul Director de Sistematizare al Capitalei, 1935).

Piața Unirii, 1938. Foto credit si colorizare: Jecinci.
Piața Unirii, 1938. Foto credit si colorizare: Jecinci.
Anii '80, demolarea Halelor Centrale de la Unirii.
Anii ’80, demolarea Halelor Centrale de la Unirii.
Planșeul a fost prevăzut să reziste la trafic de vehicule grele și vagoane de tramvai

Construirea planșeului de beton a început în decembrie 1934 și urmărea descongestionarea traficului în zona Halelelor Centrale (loc important de aprovizionare cu legume si carne), prin realizarea unor noi linii de tramvai și benzi pentru autovehicule. Pe Dâmbovița au fost amplasate 4 linii de tramvai, 10 metri de trotuar, 2 refugii și 24 metri de carosabil. Planșeul era prevăzut să reziste la trafic de vehicule grele și vagoane de tramvai. Au fost înfipți 1200 de stâlpi de stejar și 450 de stâlpi de beton armat pentru a susține placa. S-au folosit “1 milion 100 de mii kg de lemnărie diferită, 2.270.00 0 kg ciment, 1.000.000 kg de fier, 16.000.000 kg pietriș, piatră și nisip, 6.000.000 kg pavele”, “Acoperirea Dâmboviței”, Ilustrațiunea Română, 2 mai, 1935, apud Andreea Apostu, viabucuresti.ro.

Lucrarea monumentală a fost calculată să poată suporta șiruri de camioane de 13 tone, compresoare de 23 de tone, tramvaie de 23 de tone pe o osie și aglomerații de oameni pe toate spațiile libere cu 500 kg pe fiecare mp”, Realitatea Ilustrată, nr. 427, martie, 1935.

Societatea “Via” (director general I. Walster) a câștigat licitația organizată de PMB și a realizat lucrările de construcție de beton armat constând în săpături, epuizmente (îndepărtarea apei cu pompele, n,n), piloți, fundații, stâlpi, grinzi și nervuri, planșeu și orice alte lucrări necesare pentru acoperirea pe lungime de 246 de metri, începând cu 20 de metri în amonte pe podul Justiției și mergând până la 20 de metri în aval de podul Halelor.

Realitatea Ilustrată, 1935.
Realitatea Ilustrată, 1935.
Ascundem Dâmbovița așa cum parvenitul își ascunde părinții pentru că poartă straie țărănești”

Acoperirea Dâmboviței a stârnit sentimente contradictorii. Istoricul, jurnalistul și antropologul cultural Henri Stahl a luat apărarea bătrânei Dâmbovița.

Loc de bulevard este din belșug în acest București cu rază mult prea mare, cât a Parisului, și de aceea nu văd nevoia de a acoperi Dâmbovița pentru a face un bulevard sub care să curgă, anonimă și neagră, Dâmbovița dulce. Un oraș fără curs de apă întristează (..). E și o pioasă ingratitudine să îngropi de vie Dâmbovița pentru că a îmbătrânit, pentru că nu mai este nevoie de dânsa. Azi, când în fiecare casă e destul să deschidem un robinet pentru ca să avem apă proaspătă câtă vrem, am uitat că atâtea veacuri în șir numai apa Dâmboviței o beam; azi când avem ștrandul public unde, în tricouri quasi-nudiste, mai mult se dansează tangouri decât se face baie, am uitat că generații după generații de bucureșteni făceau baie de familie, fără jazz și chiar fără izmene, în Dâmbovița, noaptea, pe lună sau chiar ziua în ameaza mare. Ascundem Dâmbovița așa cum parvenitul își ascunde părinții pentru că poartă straie țărănești”. Henri Stahl “Dâmbovița” în Buletinul Societății Istorice-Arheologice, “Bucureștii Vechi”, anii 1930-1935, apud Andreea Apostu viabucuresti.ro.

Realitatea Ilustrată, 425/1935.
Realitatea Ilustrată, 425/1935.
Pentru generația viitoare, Dâmbovița nu va mai fi decât un simplu canal subteran, ceva mai mare decât al altor gârle”

Aceste isvoare vor fi îngropate poate pe vecie sub betonul ce se toarnă spre a întemnița Dâmbovița într-un tunel. Ele vor fi complet uitate, dupa cum va fi uitat și râul sălbatec, făcut prizonier, străjuit, timp de jumătate de veac, de taluzuri înalte, sortit acum la o pedeapsă și mai aspră. Pentru generația viitoare, Dâmbovița nu va mai fi decât un simplu canal subteran, ceva mai mare decât al altor gârle, peste cari trec azi străzile Capitalei, fără ca nimeni să-și mai aducă aminte de dânsele. Oare generațiile viitoare vor pomerni cu mai mult respect numele Dâmboviței, decât pomenim noi azi de bătrâna Bucureștioara, gârla, care în secolul trecut venea cam de pe la grădina Icoanei, trecea pe lângă biserica Sfinți și ajungea să se verse în Dâmbovița cam pe unde e azi strada Bazaca? Bucureștioara de care nu se mai vorbește azi, a fost transformată într-un simplu canal subteran, soarta ce i se pregatește și Dâmboviței, Alex. F. Mihai, “Dâmbovița devine canal subteran”, Realitatea Ilustrată, martie 427/ 1935.

Susținătorii primarului Alexandru G. Donescu, volumul
Susținătorii primarului Alexandru G. Donescu, volumul „Primari de seamă ai Bucurestiului, Alexandru G. Donescu”.
Între 1985-1987, prin amenajarea complexă a Dâmboviței, construcția planșeului a suferit modificări majore

Arh. Alexandru Panaitescu: În anii ’80 s-a pus problema importantă de a rezolva canalizarea Bucureștiului, marele colector. Atunci s-a creat o secțiune a Dâmboviței din beton, în care jos sunt două casete pentru canal și deasupra o cuva pentru apă curată, dar tot betonată. În Planul Director de Sistematizare a Bucureștiului, decretat la 9 mai 1935 și întocmit de arh. Duiliu Marcu, arh. G. M. Cantacuzino, arh. R. Bolomey, arh. L. Davidescu și arh. T. Rădulescu, autorii au considerat că Dâmbovița nu este un element spectaculos pentru oraș, pentru că nu se aseamănă cu alte fluvii care străbat capitalele europene. Nu se compară cu Sena, Tamisa, cu Dunărea în Budapesta sau cu Vistula în Varșovia. Dâmbovița este un râu modest, care tot timpul a fost nervos și nărăvaș și a produs inundații. Carol I și cei care administrau Bucureștiul abia pe la 1890 au luat hotărârea să regularizeze Dâmbovița, să desființeze nenumăratele mori și șandramale care se înșirau de-a lungul râului.

Foto credit: Arhiva Azopan.
Foto credit: Arhiva Azopan.
Foto credit: Agerpres.
Foto credit: Agerpres.
Ceaușescu și-a dorit o Tamisa, o Sena a noastră, și a ieșit un șanț betonat”

Arh. Alexandru Panaitescu: Dâmbovița a fost foarte agreabilă în fața Tribunalului, cu acea esplanadă, până în 1985 când Ceaușescu a vrut ca, pe lângă marea construcție megalitică, faraonică, a Casei Poporului și Bd. Victoria Socialismului, să facă și o Tamisa, o Sena a noastră. Și-a dorit să facă o regularizare a Dâmboviței într-o manieră monumentală și a ieșit un șanț betonat, fără niciun haz.

 

 

Podul Mihai Vodă, anul 1956 versus anul 2018. Foto credit: Arhiva Agerpres, Radu Tuta.
Podul Mihai Vodă, anul 1956 versus anul 2018. Foto credit: Arhiva Agerpres, Radu Tuta.
Cookies