A trecut puțin mai bine de o săptămână de la tragedia din traficul bucureștean unde motociclistul Laurențiu Trică Mitici a aruncat cu casca după motociclistul Răzvan Mihai Guțu, zis Bafto, care se deplasa cu o trotinetă electrică în zona Vitan-Bârzești, ca acesta să se dezechilibreze și să cadă pe contrasens unde a fost lovit de o mașină. Inedit este faptul că atât apropiații victimei, cât și ai motociclistului, spun despre ei că aveau firi vulcanice, explozive, dar că nu ar fi făcut rău la nimeni și că toată expansiunea s-ar fi petrecut doar verbal.
B365.ro a vorbit recent cu un fost coleg de muncă pe care motociclistul Laurențiu Trică Mitici l-a avut până acum câteva luni. Se pare că în prezent Americanu lucra la Societatea SD 3 Salubrizare și Deszăpezire, care aparține de Primăria Sectorului 3. Mai exact, la stația de sortare de la Glina, unde era deservent pe utilaje, manevra o volă, lucru confirmat pentru b365.ro și de avocatul său, Marius Iorga.
Cei care îl cunosc spun despre el că mergea oriunde cu motocicleta și nu se urca niciodată în mașină. Mai mult, chiar și atunci când pleca cu soția la țară, ea mergea în mașină iar el pe lângă ea, pe motor, indiferent de anotimp.
Avocatul a vorbit de asemenea cu B365.ro despre Laurențiu Trică Mitici, despre care spune că nu conducea niciodată mașina și nu avea permis auto categoria B însă era motociclist de vreo 30 de ani.
Citește și ultima noastră dezvăluire: EXCLUSIV. Răsturnare de situație în cazul tragediei cu trotineta. Avocatul motociclistului spune că victima ar fi suferit de afecțiuni psihiatrice. Apropiații lui Bafto afirmă că nu mai avea dreptul la permis, dar nu știu de ce
„Ce pot să spun așa e un motociclist de vreo 30 de ani, nu are nici măcar B-ul. Omul ăsta nu se deplasa cu mașina. Vară, iarnă el era pe motocicletă. Voluntar la Biker for Humanity, cu Hrubaru, în fiecare an a participat la toate activitățile. Și eu sunt motociclist, chiar dacă sunt avocat, și îl știu de pe la evenimente”, afirmă avocatul despre clientul său pe care îl știe de ani de zile.
„Da, am lucrat cu el vreo 7-8 luni. El era acolo de mult, dar nu știu exact. La început nu aveam tangențe cu el„, a explicat un fost coleg al motociclistului de când lucra la stația de sortare a Primăriei Sectorului 3 de la Glina.
Vorbind despre Laurențiu Trică Mitici, bărbatul spune că își făcea foarte bine munca de acolo, el „era baza, mai ales când era tură de noapte, el era pe primul plan”, însă avea momente în care „devenea un pic violent, dar nu sărea la bătaie sau să facă din astea, începea să înjure”. Acesta pare să fi fost și motivul pentru care nu îl suportau toți, dar nu aveau ce să îi reproșeze profesional.
Nu vreau să-l vorbesc nici de rău, nici să-l laud, deci exact cum era el la muncă, era un băiat bun, nu aveai treabă cu el. Da, întradevăr devenea un pic violent, dar nu sărea la bătaie sau să facă din astea, începea să înjure. El se certa cel mai mult cu șefii lui, a mai povestit fostul său coleg.
Cu toate că pare că a făcut un gest necugetat în timpul incidentului teribil din trafic, motociclistul pare să își fi respectat blazonul de profesor și instructor cu oamenii pe care îi agrea. Acesta dădea sfaturi și ajuta.
„M-a învățat perfect să lucrez pe un utilaj. La capitolul învățat nu aveai treabă cu el. Îți dădea idei, îți dădea sfaturi. Și omul îmi explica, pentru binele meu. Vorbeam de motoare, voiam să fac școala cu el, dar nu am mai apucat„, a mai explicat bărbatul care spune că primarul S3, Robert Negoiță, venea mereu la stația de sortare.
„Dacă nu lucram cu el nu aveam de unde să știu și nu vorbesc aiurea că nu am de ce„, mai susține acesta.
Se pare că motociclistul avea neînțelegeri cu colegii care nu îi lăsau utilajul pe care lucra în starea impecabilă pe care ar fi lăsat-o el atunci când ieșea din tură. Mai mult, ar fi cumpărat din propriul salariu diferite piese de care ar fi avut nevoie vola sa.
„El se enerva cu colegii lui de pe celelalte ture. El avea o dambla mare rău de tot. Când intra în post, voia să găsească utilajul exact cum îl lăsa și el, deci impecabil. El îl spăla, interior, exterior, dădea cu silicon, dădea cu parfum, iar când venea găsea numai gunoi în el.
Asta îl deranja cel mai rău. Dacă se strica ceva la utilaj, și firma nu se ocupa să dea bani, el cumpăra becuri, cumpăra stopuri. El lucra pe o volă acolo. El băga bani de la el din buzunar ca să îl repare. Nu aveai treabă. Dacă știai cum să vorbești te ajuta în orice problemă. Girofar nu avea, s-a dus și a cumpărat din banii lui„, a mai explicat fostul său coleg pentru b365.ro.
Totuși, se pare că motociclistul nu era prieten bun cu toată lumea, cu toate că își făcea bine treaba. Totuși, modul său de a fi pare să nu fi fost pe placul multor oameni din colectivul respectiv. Totuși, se pare că se descurca de minune când trebuia să își exercite funcția sa.
„Sincer nu prea era prieten bun cu toată lumea pe acolo că sincer nu îl suportau toți. El ținea la utilajul pe care lucra mai ceva ca la motorul lui. Și pe chestia asta el se certa cu colegii. Nu îl suporta nimeni pe chestia asta, dar de muncit acolo el era forță. El era baza.
Mai ales când era tură de noapte, el era pe primul plan. Dacă lipsea ăla o noapte de la muncă, era ca și cum ar fi lipsit două săptămâni. Nimeni care lucra acolo nu se mișca cum se mișca el. Era foarte grijului, foarte atent, se mișca repede. N-am văzut în viața mea, am lucrat în multe firme, în multe depozite, pe multe utilaje. Ce am văzut la el, nu oricine poate să facă ce făcea el pe utilaj. El mergea cu sarcină maximă, atent. Era atent și la lume„, a mai spus prietenul său despre el.
Despre motociclist, bărbatul mai spune că purta mereu după el un briceag, cel puțin la muncă, pe care îl folosea pentru mâncare. Mai mult, Laurențiu Trică Mitici ar mai fi avut în posesie și un pistol cu aer comprimat. Din sursele noastre ar avea și permis de port-armă.
„Avea un briceag. La masă nu avea cu ce să taie mâncarea, nu aveam bucătărie acolo. Avea în geantă un briceag și își tăia măcarea cu el. Da, avea un pistol, avea și un permis de port-armă. Avea un pistol, dar din acela cu bile, pe butelie din aia. Dar avea permis de port-armă, îl avea înregistrat”, mai spune bărbatul care i-ar fi fost coleg.
Ar putea să te intereseze și Cine este Americanu, motociclistul acuzat că ar fi provocat moartea tânărului pe trotinetă. L-a așteptat în intersecție și a aruncat cu casca după el
Societatea SD 3 Salubrizare și Deszăpezire fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 240 / 2017. Aceasta are scopul de a presta servicii de salubrizare. Compania mai spun că își propune dezvoltarea colectării separate a deșeurilor municipale de la populație prin implementarea unor programe de educare a cetățenilor, care să ducă la înțelegerea importanței colectării separate și a impactului asupra mediului înconjurător.