Exclusiv | “Moda are nevoie să nu mai înfășoare lumea într-un glamour continuu, trebuie să arate și latura umană“. Bucureștiul se află pe harta filmelor de modă

Până mâine, puteți merge la “Bucharest Fashion Festival Film”, primul eveniment de profil din România plasat la intersecţia dintre film, advertising și modă. Festivalul ține până pe 26 septembrie, se află la cea de-a cincea ediţie și aduce împreună profesioniști din modă, film și branding. Puteți vedea cele mai bune și mai recente filme de modă, producții cult care explorează rolul costumului în cinematografie, vor fi expoziții în aer liber, discuții și workshop-uri cu invitaţi de marca din străinătate, instalaţii new media și sesiuni de feedback pe portofolii. Tema acestui an: Transparența. Mai jos, interviu exclusiv cu fondatoarele primului festival de film fashion din România, Mădălina Cozmeanu și Ioana Diaconu.

După ce anul 2020, marcat de pandemie, a scos la iveală fracturile societăţii în care trăim, industria modei, cu ciclul de producţie blocat și în imposibilitatea punerii în scenă a show-urilor de prezentare, n-a fost ferită de dezvăluiri sau de eventualitatea unei restructurări. Astfel, BFFF #5 din acest week-end abordează teme adiacente transparenței.

B365: Sunteți la cea de-a V-a ediție a Festivalului. Cine a avut ideea acestui festival, de la ce ați pornit, cum ați crescut?

Mădălina Cozmeanu: „Ideea festivalului a pornit în 2012, când am participat prima oară la festivalul Fashion în Film, din Londra, un festival axat pe costum în film. Câțiva ani mai târziu, începeau să apară în toate capitalele europene festivaluri dedicate formatului de fashion film, un scurtmetraj care oscilează pe axa dintre film comercial, experimental și de artă, comisionat cel mai adesea de un brand. Încurajate de avântul pe care îl luase filmul de modă și de efervescența festivalurilor cu acest profil, la care ne-a surprins plăcut deschiderea către colaborare a unor profesionișți activi în bresle destul de diferite – modă, film și advertising, am organizat ediția pilot a Bucharest Fashion Film Festival, axată inițial pe fashion film“.

„Fashion Film Festival include documentare și filme clasice sau cult care au costume impresionante“

Mădălina Cozmeanu: „Ne-am dat seama rapid că este însă o nișă prea mică pentru a ține în viață un festival, așa că am inclus și lungmetraje, pentru a atrage un public mai larg, cu o aplecare către estetic. De-a lungul edițiilor am tot am adăugat noi perspective, care au evoluat în paralel cu interesele noastre, astfel încât în prezent încercăm să tratăm haina dintr-o perspectivă 360, s-o întoarcem pe toate părțile: haina în contextul modei, haina-costum în film, cu un rol esențial în construcția personajelor, haina în viața de zi cu zi, că depozitar a unei multitudini de semnificații socio-culturale. Bucharest Fashion Film Festival include acum-pe lângă filmele de modă din competiție și lungmetraje- documentare și filme clasice sau cult care au costume impresionante, expoziții, discuții și evenimente conexe pentru industrie“.

B365: Există o legătură între Modă, Film și Branding? Care este această? Modă poate trăi fără film?

Ioana Diaconu: „Toate au o înclinație către estetic (fără ca estetic să însemne frumos), către prezentarea unei povești într-un mod vizual, pentru un public larg. Fiecare are particularitățile ei, dar se întâlnesc în acest punct esențial,: toate folosesc un limbaj vizual pentru a comunica un o idee, o poveste. De-a lungul timpului cele trei au împrumutat foarte mult unul de la altul: designeri celebri au realizat costume pentru filme devenite clasice ( Yves Saint Laurent pentru Belle du Jour, Coco Chanel pentru Last Year at Marienbad, Pierre Balmain pentru And God Created Woman), colecții întregi au fost inspirate de de filme: nu e un secret că Raf Simons are o slăbiciune pentru Lynch și nu e singurul; colecția Comme des Garçons’s S/S 2016 e inspirată de Blue Velvet, surorile de la Rodarte au creat o colecție inspirată de filmul Sofiei Coppola The Virgin Suicides, colecția Gucci F/W 2020 a fost inspirată de Fellini. Mergând către advertising, Gucci a colaborat de-a lungul timpului cu regizori că Harmony Korine sau Yorgos Lanthimos. Și astea sunt doar câteva exemple cu nume foarte sonore. Fără film ca inspirație, presupun că da, deși ar fi o mare pierdere. Fără film ca instrument de a-și transmite viziunea și valorile, adică fără film de fashion, din ce în ce mai puțin- casele de modă nu prea mai pot ignoră avântul luat de conținutul video“.

„Haina este un limbaj pe care îl folosim pentru a negocia între constrângeri sociale și dorințe personale”

B365: Haina chiar îl face pe om? Care este raportul Om – Haină – Societate?

Mădălina Cozmeanu: „Ceea ce alegem să purtăm este involuntar sau conștient o expresie a unei atitudini personale – a felul în care vrem să fim percepuți. Chiar și respingerea modei este tot o expresie vizuală, spune ceva despre omul respectiv. Haina este un limbaj pe care îl folosim pentru a negocia între constrângeri sociale și dorințe personale și poate fi simultan și o mască și un mijloc de expresie. Ne poate servi și ca să ne satisfacem nevoia de apartenență, dar și nevoia de a ne remarca. Haina poate fi un mesager direct privind diverse subculturi, cum se întâmplă în cazul sapeurilor congolezi, indicatorul unei ocupații, dacă ne gândim la piloți sau călugărițe sau indicatorul unui statut- pe vremuri, în anumite state în Europa oamenii de rând nu aveau voie să poarte haine colorate; acestea erau rezervate claselor nobiliare“.

“Există branduri internaționale care produc în România, în fabrici în care angajatele lucrează de multe ori în condiții improprii“.

B365: Tema acestui an este Transparența. De ce? Ce înseamnă Transparența în modă?

Ioana Diaconu: „Ultimul an a tras un semnal de alarmă asupra mai multor lucruri care erau în neregulă cu ritmul nostru și multe dintre industrii au fost afectate de acest lucru, observându-se o nevoie de a ne întoarce spre comunitate, spre a fi mai vulnerabili și deschiși unii cu alții și a nu mai ține atât de mult la aparențe, în contextul unei empatii crescute. Acest lucru în modă s-a tradus printr-o transparență mai mare la nivel comunicare, la a aduce mai mult în față echipele și oamenii din spatele brandurilor, și nu doar designerul, care era până acum singurul în lumina reflectoarelor. Sigur că a fost doar un început și industria modei are nevoie de mult mai multe eforturi în privința asta: transparență în ce privește ciclul de producție și furnizorii, în ce privește etică muncii- modul în care li se respectă sau nu drepturile celor care lucrează în fabrici (asta e și o problemă locală; există foarte multe branduri internaționale care produc în România în fabrici în care angajatele lucrează de multe ori în condiții improprii), transparență în ce privește sănătatea mintală și presiunile pe care le resimt oamenii care sunt activi în această industrie- există un șir destul de lung de designeri care au suferit de depresii cronice sau care s-au sinucis. Acestea sunt niște exemple extreme, dar din păcate nu atât de rare precum am crede. Modă are nevoie să nu mai înfășoare lumea într-un glamour continuu și să arate își arate și latura umană“.

„Hainele digitale, un fenomen care a prins amploare tocmai în contextul pandemiei“

B365 : Ce a făcut industria modei în pandemie? Spectacolul a luat sfârșit. Modă poate trăi fără spectacol?

Mădălina Cozmeanu: „În contextul în care prezentările de modă nu au mai fost posibile, designerii au apelat la formate inovatoare de a își prezenta colecțiile, mulți mergând spre zona video, spre animație, CGI, stop motion. Avem chiar anul acesta în competiție astfel de filme care prezintă o colecție prin noi metode și prezintă noi posibilități de a duce mai departe spectacolul în online. Două dintre ele sunt The Butterfly’s Dream, de Eugene Leung, pentru brandul australian Injury și Heiopei de Susanne Deekan – ambele pot fi văzute online în secțiunea competițională a festivalului. Există posibilități nelimitate de extindere a spectacolului în new media, un alt exemplu fiind și hainele digitale, un fenomen care a prins amploare tocmai în contextul pandemiei“.

B365: Veți aborda și Vălul, mai ales după ce se întâmplă în Afganistan. Cum abordați povestea Vălului? Când a apărut și cum a reușit un simplu obiect de îmbrăcăminte să întruchipeze arma sistemelor religioase de control?

Ioana Diaconu: „Pornind de la tema generală a ediției – transparența, numitorul comun al filmelor din secțiunea Dressing The Cinema va fi vălul, un obiect controversat, ce poartă deseori semnificații politice, religioase și psihanalitice și care a stârnit de-a lungul timpului interpretări contradictorii în sfera „politicilor privirii”. De altfel, există chiar acum o dezbatere destul de aprinsă în Franța despre purtarea lui spațiul public. În mod tradițional, vălul a fost adesea văzut că un sistem de control care elimină femeile din câmpul privirii și le limitează vizibilitatea în sfera publică, cu scopul de a le proteja de rușine. Aceluiași scop au servit și vălurile de mireasă și hijaburile și alte tipuri de văluri“.

Valul, instrument de opresiune sau de empowering

Ioana Diaconu: „Există însă interpretări foarte diferite ale vălului, atunci când rolul lui are origini religioase: unii teoreticieni îl văd că un instrument de opresiune, în timp ce alții atrag atenția că poate funcționa și că instrument de empowering . Ca obiect al unor fantezii orientaliste, vălul poate deveni și obiect fetiș. Unul dintre filmele din secțiunea Dressing the Cinema, The Day I Became a Woman, deși un film de ficțiune, punctează, mai mult metaforic, dar totuși explicit, semnificațiile vălului în spațiul iranian. Pentru că s-a întâmplat de fapt să avem anul acesta două filme iraniene în selecție- celălalt, Chess of the Wind, un thriller gothic interzis de regim în 1976 și declarat pierdut, a fost readus în atenția publicului în 2020 la Cannes- a fost foarte interesant de observat cum au fost prezentate femeile în cinema-ul iranian, în funcție de peisajul politic. Imediat după revoluție, în anii ‘80 femeile care nu purtau văl au fost “decupate” atât din filmele iraniene, cât și din cele importate“.

Vălul în anii ’80 și filmele de atunci

Ioana Diaconu: „Ulterior, la mijlocul anilor ‘80 s-a dezvoltat o gramatică vizuală care permitea includerea femeilor, dacă purtau văl, însă descuraja close-up-urile pe fețele acestora și schimbul de priviri. Astfel, ele erau adesea prezentate în scene statice, cu cadre lungi, filmate de la distanță, care nu permiteau publicului să vădă conturul unui corp în mișcare. femeile erau complet desexualizate, tratate că și când ar fi toate în rolul de surori. Una dintre consecințele includerii în filme numai a femeilor purtând văl a fost forțarea regizorilor să reprezinte toate spațiile existente în film, chiar și dormitorul, că și când ar fi un spațiu public. Asta a rezultat într-o reprezentare distorsionată a realității femeilor, care în viața reală nu poartă văl în prezența rudelor în propriile case“.

„Fisuri in industrie: încurajarea consumerismului, o modei devenite fetish“

B365: Care sunt fisurile din industria modei?

Mădălina Cozmeanu: „Pe lângă cele menționate mai sus, aș adăuga încurajarea consumerismului, o modei devenite fetish. Reduceri masive oferite de marile agregatoare de branduri pe tot parcursul anului, care duc la devalorizarea produselor și implicit, a muncii depuse pentru crearea lor- unii consumatori cumpără acum doar produse la preț redus, supraproducția care are drept urmare deversarea unor cantități uriașe de haine în depozite de deșeuri. N-aș vrea să încheiem însă pe un ton apocaliptic. Există soluții pentru multe dintre aceste probleme: brandurile ar putea oferi servicii de reparații pentru produsele lor și de reciclare sau folosi materiale reciclate, crea pe baza unor metode de upcycling etc. Lucrurile ăstea se întâmplă deja, însă încă la scară destul de mică“.

O selecție de scurtmetraje, documentare și filme cult în programul BFFF #5

A cincea ediţie a festivalului include lungmetraje organizate în două secţiuni: documentare despre personaje marcante sau probleme presante din istoria modei și o serie de filme de artă acestea din urmă coagulate în cadrul secţiunii cu focus pe costum Dressing The Cinema. Primul titlu anunțat din secțiunea documentarelor e Helmut Newton: The Bad and The Beautiful (Germania, 2020, r. Gero von Boehm).

BFFF va oferi premii pentru Cel Mai Bun Film, Cea Mai Bună Producţie Locală și Premiul Fresh Perspectives, oferit unui film nonconformist cu buget redus și Premiul Publicului. Filmele selecţionate vor fi prezentate online pe platforma festivalului, bucharestfashionfilm.ro, urmând că premiile să fie acordate de juriul format din profesionișți din film, advertising și modă: Marley Hansen, curator NOWNESS, Grigor Devejiev, creative director Jam Project, Marcin Kempski, fotograf de modă, Sandra Bold, global creative director Publicis Milano, Ina Borcea, fashion editor Harpers Bazaar România.

Website: https://bucharestfashionfilm.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/BucharestFashionFilmFestival

Eveniment: https://www.facebook.com/events/262138882394419

Instagram: https://www.instagram.com/bucharestfashionfilmfest/