EXCLUSIV I Cine-a inventat “Zaraza”? Nemuritorul hit din Bucureștiul interbelic este, de fapt, un vechi tango argentinian dedicat unui bou și nu unei femei fatale I INTERVIU

De necrezut. Faimosul tango “Zaraza”, lansat în anul 1931 de și mai faimosul trubadur Cristian Vasile, melodia-parfum pe care s-au îmbrățișat și au suspinat generații de amorezi, nu este de sorginte românească, așa cum nici rețeta sarmalelor nu ne aparține și nici dacii n-au inventat scrierea, darmite Tangoul.

“Zaraza” s-a născut în Argentina rurală a anilor ’20, s-a aprins în toată lumea ca napalmul și a inspirat numeroase versiuni, de la Buenos Aires la Paris, Londra, până la Varșovia și Micul Paris. Când a ajuns Zaraza în București? De ce am pus-o atât de bine la suflet și am asimilat-o în chip diferit de toată lumea? Din ce rațiuni de marketing am prefăcut un banal bou într-o teribilă femeie pentru care merită să mori dansând tango?

Descifrăm ADN-ul Zarazei cu dovezi certe, înregistrări vechi care au făcut înconjurul lumii

Mai jos, interviu cu Daniel Măndiță, profesor de tango argentinian, co-fondatorul Școlii Tangotangent, una din organizațiile care a contribuit decisiv la renașterea tangoului argentinian în București și în toată țară. Cu dovezi clare, înregistrări vechi de ascultat cu plăcere, descifrăm ADN-ul Zarazei, cea cu nenumărate chipuri, ca să ajungem la un singur adevăr: “A la huella, huella, Zaraza” (“La drum, la brazdă, Zaraza”), dragostea vine și trece, Tangoul rămâne.

La origine, Zaraza argentiniană era un bou de povară, adică un zaraz

Dacă în Bucureștiul modernist al anilor ’30, avid după tot ce este la modă în lume, înnebunit după dansuri occidentale, Zaraza întruchipa femeia fatală, “un poem de nebune dorinți”, în Argentina, versurile ilustrau doar eposul unui țăran părăsit de femeia sa “ingrată”. În profunda lui depresie, suferindul se confesează prietenului său: boul care trage la jug și îi împărtășește soarta “cu ochii lui triști” -„tus ojos tristones”. Parcă nu este chiar Zaraza pe care o știm noi, “seniorita cu ochi plini de patimi dulci și trup de șarpe felin, în jurul căreia curg petale de crin”, nu-i așa?

Versiunea „Zaraza” în interpretarea lui Ignacio Corsini, este cea de mai jos:

Iar versiunea Cristian Vasile e aceasta:

În anii ’30, Zaraza cu temă bucolică trece peste peste Ocean și se urbanizează, mai întâi la Paris, apoi în Bucureștiul interbelic

Zaraza este imperios îmbrățișată de Cristian Vasile și transformată într-o edulcorată poveste de dragoste, cu text scris de poetul și textierul Ion Pribeagu. Istețimea bate melodia. O poveste cu un țăran argentinian deprimat lângă boul lui de povară, nu avea cum să prindă în Bucureștiul cosmopolit. Astfel apare fatala Zaraza bucureșteană, un tango pentru eternitate al cărui farmec rămâne proaspăt și-n ziua de azi. ”Zaraza” lui Cristian Vasile a fost imprimată la Casa de Discuri germană “Odeon Records” în anul 1931, în Berlin, pe vremea când Berlinul era Berlin, în timpuri de pace și de deschidere.

Ignacio Corsini, star al tangoului argentinian, “El Caballero Cantor”, a concertat în Centrul Vechi din București în ziua de 4 august 1932, la locanta “Vulpea Roșie”

Una din versiunile “Zaraza” îi aparține lui Ignacio Corsini, star al tangoului argentinian, “El Caballero Cantor”, care a concertat în Centrul Vechi din București în ziua de 4 august 1932, la locanta “Vulpea Roșie” din strada Șelari 16. Era locul unde performa de obicei Cristian Vasile și, probabil că bucureștenii anului 1932 au ascultat pentru prima dată varianta originală a Zarazei.

Daniel Mandiță, profesor de tango argentinian: Ignacio Corsini era un emigrant de origine italiană în Argentina. La începutul secolului XX, în Buenos Aires, a avut loc o transformare a muzicii populare argentiniene (cântată la voce și chitară de muzicanți numiți “payadores”) într-o muzică a orașului, cu alte teme și altă dinamică iar acest gen s-a numit “tango-cancion”. Corsini a fost unul din muzicienii care a popularizat acest gen. Treptat, melodiile “tango-cancion” s-au transformat în tango; a fost un proces care a avut loc în prima jumătate a secolului XX. Această transformare a fost motivată de schimbările în gustul publicului și de apariția orchestrelor mai mari, cu mai multe instrumente, care au început să concerteze pentru dansatori. Deja în jurul anului 1930 avem tango argentinian, în forma pe care o cunoaștem astăzi.

Tangoul Zaraza a fost scris (muzică și versuri) de compozitorul și poetul argentinian Benjamin Alfonso Tagle Lara, în anul 1929

Tangoul „Zaraza” a apărut în Argentina anilor ’20, iar în anul 1929, în interpretarea Orchestrei “Francisco Canaro”, a câștigat locul II la “Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional” (Marele Concurs de Tangouri al Discului Național din Uruguay), desfășurat la Cine Teatro Cervantes din Montevideo.

Zaraza a cunoscut un succes fulminant și a avut imediat numeroase versiuni în Argentina (Charlo și Orchestra Francisco Canaro -1929), Ignacio Corsini, chitară, (3 mai 1929), Jean Sablon și Orchestra Salvador Izarro (1929), Carlos Dante și Orchestra Rafael Canaro (1930), Emilia Garcia, Juan Raggi și Orchestra Juan Batista (1930), Cor și Orchestra Salvador Pizarro (1931).

Orchestra Rodolfo Biagi cu Jose Ortiz (1941), versiunea cea mai apropiată de tangoul argentinian modern.

Zaraza are și o versiunea poloneză  

În Europa, tangoul Zaraza a ajuns în 1930, cântat de actrița și cântăreața argentiniană Sofia Bozan la Teatrul “Le Palace”din Paris și la Londra. Carlos Gardel interpretat “Zaraza” la Teatrul Empire din Paris. În România au apărut două versiuni în anul 1931; Zaraza; text: Ion Pribeagu, interpretare: Cristian Vasile și Orchestra Dajos Béla (Odeon, Berlin, 1931); “Și pe tine or să te doară”, text: Nicolae Kirițescu, interpretare: Manole Stroici și Orchestra Fred Bird Rhytmicans (Homocord, Berlin, 1931).

Aici, versiunea Manole Stroici:

Legenda spune prostii gogonate. Femeia fatală Zaraza nu a existat, iar Cristian Vasile nu a băut cu lingurița cenușa ei dizolvată în apă 

Legenda din București bucureștene spune că Zaraza ar fi fost iubita lui Cristian Vasile, omorâtă din ordinul rivalului Zavaidoc. Ba mai mult, după ce Zaraza a fost incinerată, îndureratul Vasile i-ar fi furat cenușa, ar fi dizolvat-o în apă și ar fi băut câte o linguriță din ea, în fiecare dimineață. În fapt, Zaraza nu a existat.

Iată și versurile originare ale Zarazei. “Huella” înseamnă “brazdă” sau „drum” în America de Sud, iar țăranul se adresează brazdei și boului său.

“Brazdă albă ce în fiecare zi la jug mă vezi îndemnând,

Tovarășă de drum lung pe care, ore în șir, te văd cum te albești

În timp ce sub greutatea grâului, osiile obosite le aud cum plâng

Iar necazul meu, cu cântece și fluiere, se împletește cu plânsul lor

(Blanca huella que todos los dias,

companera en el yugo, me ves picanear

las horas enteras te veo blanquear.

Mentres que bajo el peso del trigo,

los ejas cansados los siento quejar,

yo, anudando mi pena a esa queja,

con cantos y silbos te se acompanar)

La brazdă, la brazdă, Zaraza,

Se va întoarce ingrata acasă

Pe unde o umbla.

Dacă eu aș vedea-o, Zaraza,

I-aș vorbi, cum altfel,

Hai, la brazdă, Zaraza

(A la huella, huella, Zaraza,

huella, huella, guay

Volvera la ingrata a su casă

andara por ahi

Que și yo la viera, Zaraza,

la hablare, velay.

A la huella, huella, Zaraza,

huella, huella, guay)

Boule Zaraza, ochii tăi triști ce privesc la brazdă par să caute

Minunea acelor pași,

Pe care ingrata, când a plecat, nu a știut să o lase

Camarad ce ai același drum ca mine

Împreună vom continua să privim brazda

Aceeași pe care mereu o vom vedea albindu-se”.

(Buey, Zaraza, tus ojos tristones

mirando la huella patacen buscar

el milagro de aquellos pasitos

que al irse la ingrată no supo dejar).

Profesorul de tango Daniel Măndiță reprezintă Tangotangent, club și școală de tango argentinian create acum 18 ani împreună cu Amalia și Gilbert Iscu pentru a promova valorile reprezentate de tangoul argentinian și a populariza acest fenomen. Tangotangent, cea mai mai mare școală de tango din România, a organizat în ultimii 20 de ani o multitudine de evenimente dedicate tangoului argentinian, cursuri, festivaluri, baluri, milonga, spectacole, retreaturi. Tangotangent i-a adus în România pe cei mai mari maeștri de tango din lume, nume de referință cum ar fi Pablo Veron, Gustavo Naveira și Mariano (“Chicho”) Frumboli.

TangoTangent a creat, împreună cu regizorul Răzvan Mazilu și Monica Petrică, spectacolul de teatru “Un Tango Mas”, la teatrul Odeon, jucat de peste 180 de ori în țară și în turnee internaționale

La Opera Națională din București a colaborat cu tenorul Daniel Magdal și coregrafa Monica Petrică pentru a crea spectacolul “Cel mai frumos tango din lume” iar pe marele ecran a apărut în filmele regizoarei Cristina Iacob, “Selfie 69” și “Oh, Ramona”.

„Faptul că noi am transformat niște versuri cu temă bucolică, rurală, într-o poveste despre o fată frumoasă numită Zaraza, cred că s-a întâmplat doar aici, la București”

B365.ro: Daniel Măndiță, care este istoria tangoului Zaraza?

Daniel Măndiță: În Argentina există mai multe versiuni, Zaraza nu este un tango din categoria nouă, este un proto-tango, un tango vechi. De altfel, și pe partitura din anul 1929, scrisă de Beniamin Tagle Lara, apare “tango cancion”. Era și este expresia folosită pentru un tango mai aproape de începuturi, interpretat de exemplu de cântăreți cum ar fi Ignacio Corsini. Tangoul încă nu era așa cum îl știm noi, iar primele versiuni ale Zarazei aveau o temă cvasi-rurală. Sunt temele “camperas” (câmpenești), care vorbesc despre durere, dragoste, despre bucuria vieții la țară. Tangoul încă nu se urbanizase.

Daniel Măndiță: Ignacio Corsini a concertat și în București la vreo trei ani după ce a fost scris tangoul Zaraza și, probabil, l-a cântat aici. Știm sigur că a concertat la Bucureștii, tema fiind deja cunoscută în această parte a lumii. Versiuni ale Zarazei apar în tot Estul Europei, așa cum există o versiune în limba poloneză pentru faimosul tango “Yra, Yra”. Temele argentiniene apar repede în spațiul european. Faptul că noi am transformat niște versuri care au o temă bucolică, rurală, într-o poveste despre o fată frumoasă numită Zaraza, cred că s-a întâmplat doar aici, la București. De altfel, pe partiturile românești scrie că muzica Zarazei a fost compusă de Benjamin Tagle-Lara, pe versuri de Ion Pribeagu.

B365.ro: Zaraza noastră este un furt, un plagiat?

Daniel Măndiță: Să vă dau un exemplu. Tot în acea perioadă a apărut un tango numit “Yra, Yra”, care poate fi tradus “rătăcind, rătăcind”. Este unul din cele mai faimoase tangouri argentiniene, cântat în nenumărate versiuni, unele mai simple, altele mai sofisticate. Este un tango care datează din aceeași perioadă cu Zaraza. Spre deosebire de Zaraza, “Yra, Yra” este, încă de la origine, un tango urban. Tema tangoului trimite la deșertăciunea lumii, la faptul că te simți singur și dezamăgit de ceea ce vezi în jur. Tangoul ajunge în Europa unde, în anumite țări, de exemplu Polonia, este înregistrat traducând versurile și păstrând tema. În aceeași perioada însă, Cristian Vasile înregistrează “Yra, Yra” în România, însă schimbă versurile. Aici vine cel mai plăcut lucru: “Yra” este un verb, “a te plimba fără rost, a rătăci aiurea”. Cristian Vasile îl interpretrează însă ca fiind un nume de femeie. Îi schimbă și grafia, în loc să scrie “Yra” îi spune “Jira”. Jira e o femeie, deci.

La fel s-a întâmplat și cu Zaraza. În versiunea originară, țăranul argentinian își deplânge amorul nereciproc între el și o doamnă și vorbește cu animalul care îi trage căruța. În ultima strofă se spune în mod clar: “Buey, Zaraza”. “Buey” înseamnă “taur, bou, vită” în limba spaniolă. “Zaraza” este foarte posibil să fie și un atribut, nu neapărat numele boului, poate că se referea la coloritul boului.

„Exista o circulație liberă a discurilor, și în special a partiturilor”

Daniel Măndiță: Noi, în România, am făcut o poveste mult mai frumoasă, i-am dat Zarazei nume de femeie, așa cum am făcut și în cazul tangoului “Yra Yra”. În anii ’30 nu știu dacă era vorba despre plagiat. Repet, pe multe discuri scrie că e muzica lui Beniamin Tagle Lara, însă ceea ce se întâmpla atunci era extraordinar. Exista o circulație liberă a discurilor, și în special a partiturilor. Noutățile din Vestul Europei și de peste Ocean, vorbim de perioada 1929-1932, erau extrem de apreciate și văzute, mai degrabă, ca un bun comun. Erau preluate, versurile erau schimbate sau traduse pur și simplu, cum s-a întâmplat în Polonia.

B365.ro: Cum a fost concertul lui Ignacio Corsini la București?

Daniel Măndiță: Avem și un articol într-un ziar, un fel de recenzie pentru concertul lui Corsini din 4 august 1932. Există chiar și o placă pe Șelari, în Centrul Vechi, la numărul 16. Pe placă scrie: “Aici a concertat chitaristul argentianian Ignacio Corsini”. Știu asta pentru că Tangotangent a a organizat mult timp o milonga vi-a-vis de această locație, noi i-am spus “La Corsina”, în memoria lui Ignacio Corsini.

„Bucureștiul este una din capitalele europene binecuvântate cu mai multe milongi pe săptămână. Noi suntem foarte mândri că am făcut parte din această dezvoltare”

B365.ro: Tangoul era la modă în Bucureștiul interbelic?

Daniel Măndiță: Bucureștiul, lumea interbelică, trăia o nebunie față de tot felul de dansuri și nu cred că tangoul era mai la modă decât altele. Însă ceva din greutatea și nostalgia tangoului s-a legat de noi. Cred că în Bucureștiul de atunci tangoul era mai iubit, de multe ori semăna cu o romanță, și atunci oamenii deveneau și mai apropiați de el.

B365.ro: Sunt pasionați bucureștenii de azi de tangoul argentinian? Știu a a durat un timp până când ați reușit să popularizati tangoul prin Școala Tangotangent.

Daniel Măndiță: Aproximativ acum 20 de ani, tangoul argentinian a renăscut în București. În momentul acesta evenimentele de tango sunt foarte bine reprezentate în România, se întâmplă la București, Cluj, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, etc. Există școli sau cluburi, acolo unde nu există școli, și un public destul de numeros care dansează tango în mod regulat. Bucureștiul este una din capitalele europene binecuvântate cu mai multe milongi pe săptămână. În București, aproape în fiecare zi a săptămânii, avem un eveniment dedicat tangoului argentinian. Noi suntem foarte mândri că am făcut parte din această dezvoltare.

„Dansul de tango este o minunăție, un fenomen extraordinar care îți propune ceva mult mai complex decât dansul”

B365.ro: Tangoul este muzică sau dans?

Daniel Măndiță: Este și muzică și dans, dar cred că tangoul este o cultură. Cunosc pictori și poeți dedicați tangoului, care nu pot scrie altfel de versuri, decâ cele pentru tango. Știu pictori care nu desenează și nu pictează altceva, doar teme de tango. Dansul de tango este o minunăție, un fenomen extraordinar, care îți propune ceva mult mai complex decât dansul. Îți propune o întâlnire cu tine, iar din acest punct de vedere este foarte special. Muzica de tango continuă să fie scrisă la un ritm mult, mult mai mic decât în trecut. Pentru noi muzica de tango rămâne cea din Argentina, compusă undeva între 1930-1955, perioada în care au fost scrise cele mai cunoscute și mai dansate tangouri.

„Pentru noi, Răzvan Mazilu este un maestru, un om de la care am învățat enorm, de o generozitate extraordinară”

B365.ro: Cum a fost experiența spectacolului “Un Tango Mas” de Răzvan Mazilu?

Daniel Măndiță: A fost extraordinar, era momentul în care țineam ore, și în același timp, repetam pentru spectacol. Era mereu o cursă între scenă și studioul de dans. A fost minunat și spectacolul și turneele în țară sau în afara ei. A fost una dintre cele mai frumoase perioade pentru noi, o ocazie de a învața și de a explora tangoul. A fost fenomenal. Pentru noi, Răzvan Mazilu este un maestru, un om de la care am învățat enorm, de o generozitate extraordinară. Ne-a învățat să citim, să vedem, să gustăm dansul ca oameni care-l fac, nu doar ca oameni care îl privesc. În curând, o să mergem la Balcic cu toată școala Tangotangent. Avem prieteni și parteneri bulgari și organizăm un mic retreat de studiu la Balcic. O să ținem ore, iar seara vom dansa pentru plăcerea noastră.

B365.ro: Veți dansa, poate, și Zaraza?

Daniel Măndiță: De dansat, dansăm rar “Zaraza”, în oricare din versiunile ei. Melodia nu se numără printre tangourile populare în comunitățile de tango și, probabil, am dansat-o mai mult pe scenă decât la milonga. Cred că dragostea pentru tangoul argentinian în România abia acum începe și cred că ne așteaptă un viitor frumos împreună.