EXCLUSIV I “Casa Suțu, palatul și fantomele sale”. O zi din viața extravagantului cuplu Irina și Grigore Suțu, supranumiți Turcul și Cămila, și sofisticatele lor baluri din vechiul București
EXCLUSIV I “Casa Suțu, palatul și fantomele sale”. Cum arăta o zi din viața extravagantului cuplu Irina și Grigore Suțu, supranumiți Turcul și Cămila, și sofisticatele lor baluri din vechiul București. Foto credit: MMB.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, „Palatul Șuțu” – casa Prințului Grigore Suțu și a soției sale, Irina – era cel mai mândru din mahalaua Colței.
Lumea îi spunea Palat al fastului “necum egalat, necum întrecut”, în care pășeau doar distinsele obraze din protipendada Bucureștiului oriental, care visa la Occident.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Palatul Suțu era întregit de o seră și de o vastă și luxuriantă grădină cu păuni, fazani și pelicani, înconjurată de pădure. Unde e azi statuia lui Mihai Viteazul era peluza Prințului Suțu, mare paharnic
O pădure în mijlocul Bucureștiului pare de neimaginat azi, dar așa a fost.
Strălucirea reședinței princiare a culminat cu introducerea gazului aerian, atât în interior, cât și în exterior.
Astfel, Prințul Grigore Suțu se numără printre primii din București care se bucurau de această inovație nemaipomenită, în timp ce mahalagiii orașului făceau lumină în case cu lumânări din seu de oaie, cu fum urât mirositor.
Statuia lui Mihai Viteazul, 1886-1888, imagine de Carol Popp de Szatmari. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Palatul Suțu: “Tot Bucureștiul defila prin această casă, și nu era om de rasă, de naștere boierească sau chiar burghez care să nu fie invitat la marile serbări date de gazde”
Cine a fost arhitectul acestui Palat atât de reprezentativ pentru vechiul București? Cum de nu a reușit regimul comunist să-l demoleze, cum avea în plan? Ce s-a păstrat din elementele originale ale reședinței familiei Suțu? Cine erau Grigore și Irina Suțu, amfitrionii grandioaselor baluri cu șampanie franțuzească și fructe exotice? Ce gândeau, cum trăiau și cu ce costuri își deschideau casa în fiecare săptămână pentru lumea înaltă a orașului?
Irina Suțu în 1883. Foto credit: Muzeul Municipiului București, Atelierul lui Franz Mandy.
“Balurile soților Suțu rivalizau doar cu recepțiile familiei Oteteleșeanu. Erau costisitoare pentru că ofereau cele mai alese bucate, fructe exotice și șampanie”
Mai jos, moștenirea familiei Suțu, interviu cu Nazen Ștefania Peligrad, autoarea volumului “Casa Suțu, Palatul și fantomele sale”, Editura Vremea, 2024, o carte care se citește pe nerăsuflate.
Cu fotografii din Arhiva MMB, recompunem anii de glorie ai Palatului Suțu, intrăm în saloanele sale splendide, vedem servitorii și arnăuții muntenegreni “îmbrăcați în fustanele, cu pistoale și iatagane la brâu”, deslușim misterul ceasului Collin, neobișnuit prin mecanismul cu rotație inversă, ora exactă fiind reflectată în oglinda de Murano adusă de la Viena. Un smartwatch pe perete pentru invitați.
Nazen Peligrad ne deschide poarta secretă către trecutul unui loc fascinant și astăzi pentru oricine trece pe la Universitate. Vă invităm într-un București “animat de baluri, titluri princiare, vanități și intrigi care se țes în jurul cuplului Grigore și Irina Suțu, care a animat viața societății de la mijlocul secolului al XIX-lea”.
Palatul Suțu reprezintă unul din puținele imobile din București care au rămas nemodificate mai bine de 150 de ani și este sediul Muzeului Municipiului București, încă din anul 1956. De atunci găzduiește expoziții dedicate istoriei Bucureștiului și valorifică un patrimoniu excepțional.
“Casa Suțu, palatul și fantomele sale” surprinde în secvențe cinematografice o istorie detaliată, puțin știută, filmul unei epoci spectaculoase
Nazen Ștefania Peligrad: Este un univers care continuă să trăiască atâta timp cât ne vom aminti de ei, pentru că noi toți, cei de ieri, de azi și de mâine suntem interconectați. Și de multe ori, misterele sau nodurile din trecut vin să așeze lucrurile în prezent, conducându-ne pașii către adevăr.
Nazen Ștefania Peligrad are două diplome de absolvire (una în pictură și cealaltă în istorie), și peste 15 ani de experiență profesională de curator în cadrul Muzeului Municipiului București. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, finalizată cu teza “Elemente de expresie în figura sacră bizantină timpurie” (editura Universității din București, 2012) și autoare a unui album de pictură.
Nazen Ștefania Peligrad are peste 15 ani de experiență profesională de curator în cadrul Muzeului Municipiului București.
Puțin vizibil azi, discret și distins, Palatul Suțu este ”un portal” spre trecutul Bucureștiului
B365.ro: De ce rămâne fascinant Palatul Suțu pentru memoria Bucureștiului? Pentru cei care îi calcă pragul este ca o poartă către trecut, un trecut oriental, dar și la Belle Epoque, unic.
Nazen Peligrad: Rămâne fascinant pentru că, deși se află în centrul orașului, este puțin vizibil pentru locuitorii Capitalei. Discret și distins, palatul este ”un portal” spre trecut, pentru că, precum orice monument istoric, vorbește de la poarta cu stema familiei, doi lei rampanți încadrând un soare, despre o lume apusă istorisită prin ghidajele muzeografilor și al unui patrimoniu diversificat, pus în valoare în spațiile expoziționale organizate periodic și în expoziția permanentă de la Palatul Suțu.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Strălucita viață mondenă din Palatul Șuțu, oferta culturală a timpului, locul unde se dezbăteau noutățile din lume, se făcea politică, afaceri și se legau alianțe
B365.ro: Cum arăta o zi din viața extravagantului cuplu Grigore și Irina Suțu, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Palatul de mici dimensiuni de pe strada Colței, cu grădină luxuriantă? Ați documentat în detaliu viața, contextul, atmosfera acelor timpuri.
Nazen Peligrad: Contemporanii acelor vremuri descriau cu lux de amănunte recepțiile fastuoase unde protipendada bucureșteană își etala statutul social și ”treceai drept om de lume, drept un arbitru al eleganței și al manierelor alese dacă ai fi frecventat măcar o singură recepție sau un bal la Suțu, frecvență ce conta ca un titlu de aristocrație.”
În perioada cât am fost muzeograf la Palatul Suțu și am făcut ghidaj, făceam însemnări dimineața, când era încă liniște, pe treptele scării, ca să pot să simt viața casei.
Cartea este adresată oamenilor din diferite medii sociale, care încă au curiozitatea de a cunoaște mai multe despre orașul în care trăiesc. Am vrut să mă apropii de oameni prin această carte și a prezenta prin tururile de ghidaj istoria unei case princiare care s-a vrut uitată.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
„În casă slujea întotdeauna un tânăr negru. Toți bucureștenii îl știau pe arapul lui Suțu”
Fiecare dimineața în Casa Suțu începea cu agitația celor din casă, primii pregătiți pentru o nouă zi fiind servitorii și arnăuții muntenegreni „îmbrăcați în fustanele, cu pistoale și iatagane la brâu. În casă slujea întotdeauna un tânăr negru. Bucureștenii cunoșteau toți pe arapul lui Suțu”.
Putem să ne imaginăm graba lor de a pregăti totul până când stăpânii își începeau tabieturile, camerele se trezeau la viață, obiectele din ceramică sau cristaluri de Boemia cu stema familiei se estompau în boarea irizantă a dimineților. În seara balului, intrarea era păzită cu strășnicie de arnăuți bogat costumați și înarmați până-n dinți, ce impresionau vizitatorii, iar interiorul palatului era scăldat în lumina candelabrelor și a sfeșnicelor.
Sala Oglinzilor, Salonul Roșu, îmbrăcămintea somptuoasă a invitaților creau un ambient special.
Irina, Grigore și cățelușa lor, Luți. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
“Turcul și Cămila, un cuplu bizar. Grigore Suțu era scund, cu mustăți lungi și arnăuțești, purta tocuri pentru a părea mai înalt, pe când soția sa era o femeie lungă și slabă”
B365.ro: Cine a fost Grigore Suțu?
Nazen Peligrad: Grigore Suțu (1819–1893) era singurul băiat din cei cinci copii ai lui Costache Suțu cu Lucsandra Racoviță. Grigore și Irina Suțu au fost înmormântați în biserica din Suțești, pe care au ctitorit-o pe proprietatea lor din județul Brăila.
În ceea ce privește înfățișarea, cei doi formau o pereche total nepotrivită și atipică prin eleganță și extravaganță. El era scund, cu mustăți lungi și arnăuțești, purta tocuri și mai adăuga ceva și în interiorul încălțămintei, pentru a părea mai înalt, pe când soția sa era o femeie lungă și slabă. Tot pentru a-și masca statura mică, Grigore stătea pe perne mari în trăsură, iar însoțitorul stătea mereu pe scaunul din față.
Când se pozau, el era în picioare, iar ea stătea pe scaun. Din acest peisaj atipic, nu lipsea nici cățelușa lor, Luți, un pudel mare, alb. Când aceasta a murit, au împăiat-o și au așezat-o în capul scărilor.
Grigore Suțu avea un caracter impulsiv, fiind adeseori gelos fără motiv, fapt care o deranja pe soția sa, dar era și curtezan, legându–se nu de puține ori de ”femmes de chambre” ale soției sale; în final, Irina a angajat o pocitură de femeie în vârstă, germană, după cum apare în scrierile lui Hagi Mosco, care a rămas alături de ei până la sfârșit.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
„Când nu primeau vizite, obișnuiau să se plimbe cu trăsura pe șoseaua Kiseleff, locul de întâlnire al protipendadei bucureștene, cu caleașca lor, comandată la Viena, împodobită cu herbul familiei”
În aceste plimbări, erau escortați de un maur exotic, pe nume Soliman, de un arnăut înarmat și bogat costumat și de vizitiul țigan Iancu, un fost rob care impunea prin statura sa, prin straie și mai ales prin imensele mustăți orizontale care–i dădeau un aer înfricoșător.
Perioada de glorie a palatului se concentrează asupra soților Suțu, vestiți ca niște gazde desăvârșite.
Irina Suțu. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
„Irina, o tânără cultă, cunoscătoare de greacă, franceză, italiană și germană”
B365.ro: Cine a fost Irina Suțu?
Nazen Peligrad: Irina Suțu (1830–1891), fiica bancherului Ștefan Mosco (1787–1863?), a devenit o personalitate în lumea mondenă bucureșteană a secolului. Mama ei era Zoe Băleanu (1793–1877), având–o ca bunică pe Maria Brâncoveanu.
Irina s–a căsătorit pe 16 noiembrie 1856 cu Grigore Suțu, care avea rangul de paharnic si cununia a avut loc la biserica Răzvan din vecinatate.
Irina a primit o educație rigidă de la mama sa și de la guvernanta franceză, Mademoiselle de Sainville, care i–a educat pe toți copiii lui Hagi Mosco. Era o tânără cultă, cunoscătoare de greacă, franceză, italiană și germană.
Relația cu Grigore Suțu a fost una specială, completându–se în ciuda caracterelor diferite pe care le aveau. Avea o viață socială activă, participând și la cursele de cai, organizate duminica de comitetul Jockey Club, alături de alte doamne din înalta societate, precum dnele Ferekide, Scarlat Ghica, Lahovari, Metaxa, Nicolae Filipescu, Hagi Pandele etc.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
O apariție spectaculoasă în Europa: „Soții Suțu plecau iarna la Atena, Paris si Nisa, cu caleașca condusă de Soliman, înarmat până–n dinți și îmbrăcat turcește”
B365.ro: Ce făceau iarna? Am aflat din cartea dvs. că iernile și le petreceau la Nisa, Paris sau Atena. Cu ce călătoreau? Cum de-l luau și pe Soliman, cu landoul cel mare?
Nazen Peligrad: Fastul cuplului Suțu era deosebit din multe puncte de vedere, mai ales în privința echipajului, un landou mare comandat la Viena, cu scări care se coborau și se ridicau după ce te urcai în el.
Pe ambele uși era pictat blazonul familiei. Landoul era tras de doi cai mari, negri. Caii aveau un harnașament foarte luxos, iar opritorile erau confecționate din lanțuri argintate, ale căror vârfuri atârnau la capătul oiștii.
Cu caleașca condusă de Soliman, înarmat până–n dinți și îmbrăcat turcește, călătoreau la Atena, Paris si Nisa, creând reacții dintre cele mai diverse celor care îi priveau.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
B365.ro: Cine a fost Soliman, cel căruia Irina îi dădea lecții de franceză?
Nazen Peligrad: Soliman era un harap tinerel, adus din Constantinopol, îmbrăcat turcește. Peste cămașa țesută cu fir aurit avea o vestă scurtă, pantaloni și fes pe cap.
Când se oprea trăsura, Soliman se dădea jos și, scoborând scara, ajuta stăpânii să coboare. Tot el îi ajuta să urce, închidea ușile și se așeza la locul lui.
Soliman era un tip timid, foarte respectuos și iubit de toată lumea care venea în vizită la cuplul Suțu. Irina Suțu îi dădea lecții de limba franceză. După moartea ei, a primit o sumă de bani pe care a investit–o într–o prăvălie de covoare la Constantinopol.
Palatul Suțu, o combinație măiastră de fast oriental și occidental
B365.ro: De ce era atât de deosebit fastul cuplului Sutu, de la landoul mare comandat la Viena la răsunătoarele baluri cu influențe orientale și pariziene?
Nazen Peligrad: Reușeau să îmbine cu măiestrie fastul oriental și cel occidental, cu modernizările aferente: de la iluminatul cu gaz lampant, la mobilierul franțuzesc, obiectele de uz casnic orientale, caleașca comandată la Viena condusă de maurul Soliman îmbrăcat în haine turcești etc.
Perioada de glorie a Palatului a fost în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după căsătoria Irinei cu Grigore Suțu, în anul 1856, când încep balurile și recepțiile, și se sfârșesc cu moartea Irinei în anul 1891.
Coperta cadrilului. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Palatul Suțu, baluri cu domni și doamne travestiți
B365.ro: Cum arăta un bal cu doamne și domni travestiți?
Nazen Peligrad: În martie 1862, Ulysse de Marsillac nota: „…Contrar prevederilor noastre, bărbații travestiți erau foarte puțin numeroși. Dl. Adolf Cantacuzino purta cu dezinvoltura aristocratică a unui viconte de Létorière grațiosul costum de curte al secolului trecut. Dl. locotenent Ion Văcărescu avea un foarte bogat veșmânt de muschetar. Dl. Ulise Crețeanu era don Alonzo și dl. Serge Putowsky Pierrot; d nii Alexandrescu adoptaseră eleganta uniformă a gărzilor franceze. Numărul doamnelor travestite era mult mai mare. Am remarcat o pe dna Obrenovici (născută Catargi), care, cu grația sa, înfrumuseța costumul cavaleresc și rebel al domnișoarei ducese Anne de Longueville (sora Marelui Condé, dușmană declarată a lui Mazarin și o inițiatoare a Frondei, n.n.); doamna Alexandrina Catargi (născută Bărcănescu) era minunată în originalul ei costum reprezentând veselia; doamna Maria Săvescu era o micuță spaniolă, iar sora ei, Elena Rallet, o elvețiancă; domnișoara Lucia Racoviță a îmbrăcat foarte bogatul și foarte pitorescul costum al țărăncilor, la fel ca și doamna Maria Cantacuzino, purtându le cu o fermecătoare eleganță etc”.
Latura sudică a Palatului Suțu și Turnul Colței în 1882. Foto credit: Muzeul Municipiului București, Carol Popp de Szatamari.
“În semn de înaltă prețuire, Domnitorul Carol, care de obicei întindea doar un deget celor pe care îi saluta, atunci când îl onora pe Suțu cu vizita sa, îi dădea două degete! “
B365.ro: Cum era de ziua onomastică a lui Grigore Suțu, din 30 ianuarie, unde venea inclusiv domnitorul Carol I?
Nazen Peligrad: Cel mai spectaculos bal era cel organizat de ziua onomastică a lui Grigore, din 30 ianuarie. Toate saloanele se deschideau, inclusiv cel roșu cu brocart și cel galben (Sala Oglinzilor) cu stucaturi.
Grigore Suțu își aștepta invitații la intrarea de jos, fără mânuși pentru domnitorul Carol, ținând într–o mână un candelabru cu lumânări aprinse, conducându–l pe scară de-a-ndăratelea până în salonul de recepție, unde era Irina Suțu.
În semn de înaltă prețuire, suveranul, care de obicei întindea doar un deget celor pe care îi saluta, atunci când îl onora pe Suțu cu vizita sa, îi dădea două degete! Invitații așteptau în liniște ca domnitorul să treacă prin fața fiecăruia, vorbind cu toți invitații etc.
Petrecere la Palatul lui Bibescu Vodă în onoarea Princepelui Albert al Prusiei, 1843, acuarelă. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
B365.ro: Cum era îmbrăcămintea ilustrelor personalități care participau la baluri?
Nazen Peligrad: Foarte elegantă (catifele, blănuri, mătăsuri, dantelării din cele mai fine). Se inspira după moda de la Paris, fiind în vogă rochiile cu crinoline despre care Constanția de Dunca vorbea astfel:
„Eu n’am putut înțelege niciodată, spre exemplu, ce fel de frumusețe și grație găsesc unele din femei la o talie de viespe subțire, încât să se poată coprinde cu două mâini la mijloc, și în jos lărgindu-se deodată cât un balon de spaimă – prăpastie adâncă între un deal și un munte”.
Moda masculină ere influențată de cea de la Londra. Bărbații au înclinat spre tipul de dandy englez (haine închise la culoare, din materiale rezistente la murdărie).
Doamnele, dacă aveau o poziție socială înaltă, își dedicau o bună perioadă din timp îmbrăcămintei și felului în care se prezentau în societate.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Balurile, o modalitate de a crea alianțe de diferite feluri
B365.ro: Cine a construit Palatul în stil neogotic, care domnea asupra mahalalei Colțea? A fost gândit ca o casă de reprezentare, dedicată balurilor și recepțiilor?
Nazen Peligrad: Nu știu. Aceasta e cea mai mare frustrare a mea legată de această carte. Da, eu așa cred, pentru că părinții lui Grigore, Ruxandra Racoviță și Costache Suțu, nu aveau mentalitatea expunerii sociale așa cum a făcut-o cuplul Irina și Grigore, în jurul cărora balurile și recepțiile au pivotat ca modalitate de a crea alianțe de diferite feluri.
Primii arhitecți ai Palatului au ajuns la judecată. Arhitectonilor vienezi Johann Veilt și Conradt Schwenck li s-a făcut reclamație pentru „instabilitatea sobelor și bolta periclitată de surpare”
B365.ro: Cum a rezistat construcția în timp, când au fost atâtea cutremure? Cine a fost arhitectul? De ce a realizat un sculptor, Karl Storck, cele 3 arcade, când aceasta trebuia să fie sarcina unui arhitect?
Nazen Peligrad: Datorită îndemânării și a întreținerii în sine a clădirii. Karl Stork nu a realizat cele trei arcade din holul central.
Din actele studiate la Arhivele Văcărești, este posibil să fie vorba de arhitectul francez Paul Gottereau.
Ciudat este că informațiile care s-au păstrat și ni s-au transmis sunt eronate. Al cărui nume se vrea șters?
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
„Planul palatului așa cum îl știm astăzi apare începând cu planul Jung din 1865, planul Papazoglu în 1871, în planul din 1895 unde apare pentru prima oara sera creată de Gottereau”
B365.ro: De când apar casele familiei Suțu, Palatul, pe planurile cadastrale ale Bucureștiului?
Nazen Peligrad: Prezența acestor case în vecinătatea mânăstirii Sfântul Sava era consemnată într-un hrisov emis de cancelaria lui Antonie Vodă din Popești, la 28 iulie 1670.
Casele erau prevăzute cu pivnițe și au fost închiriate la 10 ianuarie 1681 lui Panait neguțătorul, care plătea chirie pe an 17 taleri. După cum am menționat mai sus, casele „cele mari” de la poarta mânăstirii Colțea au fost vândute în 1763 lui Ioniță Racoviță. După căsătoria lui Costache Suțu cu Lucsandra Racoviță (1816), clădirile vechi și deteriorate devin parte din noua proprietate Suțu.
Casele cele mari apar pe planul cadastral al lui Purcel din 1790, construcția realizată de ”arhitectonii” vienezi se vede pe planul lui Glebov din 1849-1850, alte intervenții în forma exterioară se văd pe planul Borroczyn în 1852, iar planul palatului așa cum îl știm astăzi apare începând cu planul Jung din 1865, planul Papazoglu în 1871, în planul din 1895 unde apare pentru prima oara sera creată de Gottereau.
Costache Grigore Suțu. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Arhitectul Paul Gottereau a lucrat la Palatul Suțu
B365.ro: Care a fost contribuția arh. Paul Gottereau la construcția Palatului Suțu?
Nazen Peligrad: Contribuția lui Gottereau a fost semnificativă pentru unicitatea arhitecturală a acestui palat. Amprenta stilistică se regăsește atât în interior cât și în exterior.
Datorită actului de la Arhivele Văcărești (255/1886), interiorul palatului îl vedem în elementele de sorginte eterogenă,la tavanul supraînălțat care este bogat decorat cu motive neoclasice, scoica, frunza de măslin, capitelurile ionice și corintice, chipurile feminine încadrate în volute etc., decorarea plafonului de la parter, spațioasa sufragerie, cu tavanul ornamentat în bârne aparente și stucaturi în culori vii.
Tavanul este în spirit eclectic, cu inserții neoclasice specifice celei de a doua jumătăți și sfârșitului de secol al XIX lea, și el poate să fie creația lui Gottereau.
În perioada 15/27 mai 1886, Paul Gottereau (1843–1924) a propus schimbarea acoperișului casei, care nu era destul de solid în partea de mijloc. De asemenea, urmau să fie intervenții în schimbarea unor decorațiuni interioare la plafoane, precum și lucrări externe de tencuială și de vopsitorie.
Încă nu am găsit acte care să confirme arhitectul palatului și nici autorul celor trei arcade de susținere a plafonului (Karl Storck nu este autorul acestei lucrări ample și precise care a făcut să reziste clădirea până în zilele noastre, dar Gottereau ar putea să fie autorul acestei lucrări, așa cum vedem în actul 255/1886).
În 25 iunie/6 iulie 1886, Paul Gottereau solicita, în numele proprietarului Grigore Suțu, autorizația pentru adăugarea unei sere de flori realizată din fier și sticlă, în partea stângă, dinspre strada Vestei. Sera de flori apare în planurile cadastrale începând din 1895, 1911 etc.
Grigore și Irina au adăugat palatului marchiza susținută de piloni de fier, posibil între anii 1875–1886 (încă nu am găsit documente care să ateste data comenzii). O ipoteză plauzibilă ar fi că marchiza ar putea să fie creația lui Gottereau, având în vedere asemănările stilistice cu sera.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
B365.ro: Ce mai păstrează azi din elementele originale ale Palatului Suțu? Cum, cu ce elemente, au înfrumusețat interioarele?
Nazen Peligrad: Intervențiile decorative de pe fațadele palatului (motivele ancadramentelor ferestrelor, bosajul parterului, modificarea stâlpilor de pe fațada principală și posterioară, coronamentele de teracotă cu însemnele heraldice ale familiei Suțu), decorațiile interioare, sobele de la etaj, ceasul Collins, oglinda cu rama si portretul sculptat al Irinei Suțu, lemnăria ușilor și a ferestrelor.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
“Instalația de gaz aerian se compunea din anumite țevi, teșite la vârf, prin care circula gazul care, odată aprins, ardea pâlpâind, luând aspectul unei aripi de fluture”
B365.ro: Cum se făcea iluminatul, ce avea inovator Palatul Suțu? Prințul Grigore Suțu a fost printre primii din București care au instalat în palat gazul aerian, atât în interior, cât și în exterior.
Nazen Peligrad: Când a fost terminat palatul, iluminatul s–a făcut cu lumânări de ceară curată, spre deosebire de casele nevoiașilor, care foloseau lumânări din seu de oaie, ce scoteau mult fum și miros greu.
Din anul 1857, s–a introdus iluminatul cu gaz lampant, iar din 1867, primarul C. Panaiot a încheiat un contract cu societatea englezească The British and Foreign Water and Gas Company Limited, și multe clădiri și felinarele din centru au folosit gazul aerian. Instalația se compunea din anumite țevi, teșite la vârf, prin care circula gazul care, odată aprins, ardea pâlpâind, luând aspectul unei aripi de fluture.
Palatul cu gaz aerian
Grigore Suțu a fost printre primii care a instalat în palat gazul aerian, atât în exterior cât și în interior. De–a lungul celor două balcoane ale palatului a instalat țevi de fier, pe toată întinderea lor, cu găurele apropiate, prin care ardea gazul, luminând stema ale cărei raze erau făcute din asemenea țevi luminate de gazul ce ieșea prin ele.
A fost montată o instalație și în spatele leilor rampanți care țin un soare de pe cele două porți de intrare în curte.
Totodată se folosea și iluminatul cu lămpile cu ulei de rapiță numite modeloare. Ele erau din bronz sau porțelan gros, având diferite forme artistice sau imitând pe cele romane de forma unei corăbii miniaturale. Aveau un sistem de angrenaj care ridica fitilul circular din cilindrul lămpii pe măsură ce se consuma, făcând un ușor zgomot de scripete la fiecare răsucire.
După 1885, s-au introdus lămpile cu gaz aerian, invenția germanului Auer von Welsbach, care transforma lumina „fluturelui” într-una albă, mai puternică. După această perioadă, a început epoca iluminatului electric.
Cele trei arcade atribuite sculptorului Storck. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Între Orient și Occident. “Cele două prezențe culturale au coexistat în Palat în prima jumătate a secolului al XIX-lea”
B365.ro: Palatul a avut decorație interioară orientală, apoi occidentală. Erau soții Suțu mereu în pas cu modă europeană, de la mod de locuire, la moravuri?
Nazen Peligrad: Decorarea interioarelor palatului prezenta o puternică influență orientală, manifestată prin prezența unui tip de mobilier de mici dimensiuni, divane cu perne, covoare orientale, obiecte decorative și de uz casnic (ceramică de Iznik, vase decorate cu pietre semiprețioase etc.).
După 1830, se poate vorbi despre influențe occidentale, cu precădere venite de la Paris, fiind adoptate stiluri de mobilier europene: Napoleon III, Louis Philippe, Boulle, Biedermeier etc. Cele două prezențe culturale au coexistat în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Se păstrează ca piese originale ceasul, oglinda de Murano și portretul sculptat al Irinei Suțu aflat deasupra ei, un serviciu din cristal de Bohemia, cu stema familiei princiare Suțu, compus din: farfurioară, cupă cu capac, pahar de șampanie, pahar de apă, serviciile din porțelan de Sèvres, un serviciu de cristal verde cu stema familiei, un set de cristal cu carafă și pahar, o fructieră cu picior cu baza circulară, o farfurie tot din porțelan de Sèvres și trei farfurioare din porțelan etc.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
“Din cauza lărgirii arterelor principale, ulița Colței, bdul Universității și strada Vestei (astăzi Ion Ghica), suprafața grădinii Suțu a fost micșorată”
B365.ro: Cum era sera, dar grădina Palatului, cât de vastă, și de ce azi vedem doar un mic spațiu verde în fața Palatului? Berzele, pelicanii, păunii ciuguleau pe pajiștele de iarbă, chiar în spatele statuii Voievodului Mihai Viteazul de azi.
Nazen Peligrad: Grădina vastă, înconjurată de pădure, a fost mărită de Costache Suțu prin cumpărarea proprietății Ecaterinei, văduva doctorului Constantin Exarcu, pe care a achiziționat-o în aprilie 1839 cu 2.000 de galbeni.
Din cauza lărgirii arterelor principale, ulița Colței, bdul Universității și strada Vestei (astăzi Ion Ghica), suprafața grădinii a fost micșorată. În spate, au fost desființate anexele de către ultimul moștenitor, care a construit un bloc despărțit de palat prin strada Bibliotecii.
Până la Războiul de Independență (1877–1878) și instalarea statuii lui Mihai Viteazul, la 8 noiembrie 1874, în fața Universității, pe bulevard și lipite de grădina Suțu se mai aflau două case țărănești acoperite cu șindrilă, cu prispă și tindă, pe care Frédéric Damé le–a prezentat în lucrarea sa despre București.
Grădina și sera aveau diferite plante rare, cu păsări exotice, existând și geamlâcuri cu flori. O fântână de mici dimensiuni imita fântânile de la Versailles.
Piața Brătianu în perioada interbelică.Foto credit: Muzeul Municipiului Bucureșt
“În spatele grădinii se mai aflau serele metalice ale municipiului, înființate de grădinarul Carl Friedrich Wilhelm Meyer, astăzi regăsite la Grădina Botanică”
În iarbă se găseau figurine de porțelan colorat, reprezentând gnomi cu scufiță colorată pe cap, unii bărboși în picioare, culcați sau așezați pe ciuperci. Erau colorați roșu cu pete albe. Păuni cu coadă strălucitoare, răsfirată, se plimbau majestuos și agale printre ei.
Descrierea grădinii o făcea și George Costescu: „Chiar în spatele statuiei Voevodului Mihai Viteazul se aflau atunci geamlâcurile de flori (sera) ale grădinei palatului acesta, grădină ce era foarte bine îngrijită și populată cu păuni, fazani, pelicani, cocori, berze, cocostârci și alte păsări mari domestice cari ciuguleau pe pajiștile de iarbă în deplină libertate.
Între cele două porți ale grilajului de fier din fața palatului – porți împodobite cu câte un soare aurit și cari se văd și astăzi – era și un basin cu joc de apă în care sburdau lebede, lișițe și rațe sălbatice, în vreme ce ambele intrări erau străjuite, zi și noapte, de doi arnăuți.”
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Palatul Suțu era să fie demolat de mai multe ori, de-a lungul timpului
B365.ro: După 1948, regimul comunist a dorit demolarea palatului? Care au fost intervențiile după 1948 asupra clădirii? Clădirea se afla pe traseul lui Nicolae Ceaușescu (Primăverii-Pasajul Unirii-Casa Poporului).
Nazen Peligrad: De-a lungul timpului au existat mai multe intenții de demolare a palatului, începând după un an de la moartea lui Grigore Suțu, în 1894, se anunța în presa vremii decizia consiliului comunal de a construi marea catedrală în fața Palatului Universității și anumite proprietăți, printre care se număra și Palatul Suțu, urmau să fie expropriate.
În 1926, se vorbea despre mutarea direcțiunii generale a CFR-ului, birourile centrale și unele servicii din mișcare, la Palatul Suțu. În anul 1929, Nicolae Iorga îl ruga pe Iuliu Maniu să accelereze demersurile pentru exproprierea Palatului Suțu, pentru a se construi pe acel teren Facultatea de Drept a Universității București, iar în luna următoare a aceluiași an s–a votat exproprierea pentru utilitate publică a clădirii, în vederea construirii Facultății de Drept.
În anul 1932, s–a votat proiectul de lege prin care Universitatea București a renunțat la exproprierea Palatului Suțu.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
“În 1933, suveranul Carol al II–lea s–a interesat de Palatul Suțu, nefiind de acord cu dărâmarea lui și a altor imobile cu trecut istoric. „Să modernizăm orașul – a spus Regele – însă să nu distrugem trecutul”
În perioada Primului Război Mondial, în momentul ocupației germane, palatul a devenit reședința generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat.
Datorită înstrăinării Palatului Suțu, interiorul a suferit multiple modificări pentru a fi adaptat la nevoile respective, iar în urma noilor sisteme de urbanizare din Piața Universității și a străzii Colțea, au fost expropriate în anii 1932–1933 porțiuni de teren din fața și spatele clădirii.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
După anul 1948, palatul a devenit sediul Institutului de Construcții. Începând cu vara anului 1948, timp de un deceniu, a avut loc o luptă aprigă a unor arhitecți (Horia Teodoru și Ștefan Balș) cu diferiți reprezentanți comuniști, care doreau demolarea palatului.
Ședința efectivă de clasare ca monument istoric a palatului Suțu a avut loc în ziua de 7 octombrie 1948, președinte fiind părintele Gala Galaction, iar participanți distinși istorici de artă, arhitecți și arheologi precum George Oprescu, Grigore Ionescu, Aurelian Sacerdoțeanu, Richard Bordenache, Ion Nestor și Victor Brătulescu. În ședința din 29 iulie 1948, Comisiunea a hotărât ca Palatul Suțu din Piața Universității să fie considerat monument istoric.
“Între anii 1957–1958, clădirea a fost restaurată la inițiativa Direcției Generale a Monumentelor Istorice”
În vara anului 1948, când palatul a fost dat în folosința Institutului de Construcții al Ministerului Construcțiilor, care, în noiembrie 1952, a trecut la efectuarea unor lucrări interioare și exterioare, fără să se respecte dispozițiunile legii monumentelor istorice și fără aprobarea specială a Comitetului pentru Așezămintele Culturale, deși această clădire este declarată monument istoric.
Palatul Suțu nu a fost dărâmat, deoarece CEC–ul nu mai avea nevoie să își construiască un alt local, putând ceda clădirea fără a mai pretinde ceva în schimb. Abia în 1956, Palatul Suțu a devenit sediul Muzeului de Arheologie și Istoria Bucureștiului, ulterior Muzeul Municipiului București.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
“Astăzi, Palatul Suțu capătă viață pe zi ce trece și devine din ce în ce mai vizibil pentru locuitorii acestui oraș”
Chiar dacă nu avem destule cunoștințe despre trecutul nostru, al orașului în care ne-am născut sau în care am ales să trăim, ele sunt totuși înmagazinate în ADN-ul nostru la nivel subconștient, fiind într-o perpetuă metamorfoză.
Pe modelul spiralei din ADN funcționează creșterea și/sau stârpirea unei familii/unui neam. Dumnezeu lucrează prin oameni și în timp, și astfel evenimentele din viețile noastre capătă dimensiune și valoare spirituală.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Palatul Șuțu – reconstituirea
B365.ro: Cum ați reconstituit construirea Palatului Suțu, dar viața mondenă a cuplului Irina și Grigore Suțu? Ce ați descoperit în Arhive, ați lucrat mult timp la această monografie?
Nazen Peligrad: Reconstituirea Palatului Suțu am pornit-o de la cercetarea diferitelor colecții din muzeu, cu precădere colecția hărților, unde am văzut schimbările de plan ale palatului, inițial între planul Borroczyn din 1852 și planul Jung din 1865.
Apoi am căutat articole legate de hărțile Bucureștiului și am găsit Bucureștiul în planul Glebov (1849-1850),articole menționate în cercetările dlui. prof Laurențiu Rădvan și ale cercetătorului Mihai Anatolii Ciobanu. Un alt punct de reper au fost și două broșuri legate de palat din anii 1960, respectiv 1971. MMB are un patrimoniu bogat și mă bucur că dl. director Adrian Majuru mi-a înlesnit accesul către colecțiile aferente.
„Cât de sofisticată era lumea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și nu numai. Epoca fanariotă se încheiase și zorii epocii moderne băteau la ușă”
Viața mondenă a cuplului Suțu a fost destul de mult mediatizată, atât în presa vremii, cât și de cercetătorii care s-au ocupat de acest subiect, unul dintre ei fiind dl. prof. Adrian-Silvan Ionescu, care descrie cu lux de amănunte cât de sofisticată era lumea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și nu numai.
Epoca fanariotă se încheiase și zorii epocii moderne băteau la ușă. Costache Suțu, nepot si frate de domnitori, avusese ambiții voievodale, participând în două rânduri la încercarea de detronarea a lui Bibescu Vodă (în 1843 și în 1848) și mai târziu a intrat în conflict cu Vodă Cuza și cu Kogălniceanu, în timpul loviturii de stat din 2 mai 1864, când Costache Suțu, susținut de alți boieri, a cerut intervenția armatei turcești împotriva lui Cuza și a ministrului său. Fiul lui, Grigore, a avut o mentalitate diferită de a tatălui său.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
B365.ro: Ce ați descoperit în Arhive, ați lucrat mult timp la această monografie?
Nazen Peligrad: Am găsit acte legate de intervențiile care au fost făcute în interiorul și exteriorul palatului. La Arhivele Nationale din Militari am găsit o bogată corespondență de aproape 300 de scrisori, printre care și actul de divorț dintre Ruxandra Racoviță și Costache Suțu, iar la Arhivele de la Văcărești am găsit unele acte legate de proprietatea Suțu, începând cu anul 1850 până în anul 1886.
Proiectul acesta a început acum 14 ani și a fost sarcină de serviciu. Este o întindere mare de timp, dar obstacole care nu au depins de mine au făcut ca această carte să apară cu întârziere și cu multe date lipsă. Concret, cred că am lucrat un an de zile, aici intrând strânsul materialelor și scrisul textului.
Abia anul acesta am putut să accesez fondul documentar al Arhivelor Naționale, dar nu și pe cel de la Văcărești. În cei 14 ani nu am stat șase luni numai în arhive.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Pentru mine a fost dificil și faptul că formația mea de pictor și lipsa de experiență în domeniul arhivelor a făcut anevoios acest demers în scurta perioadă petrecută în sala de studiu. Le mulțumesc tuturor celor m-au ajutat cu materiale și informații care au făcut accesibile anumite dosare din arhive.
La fondul documentar de la Academia Română nu am avut accces decât la baza de date de la Bibliotecă, unde am găsit oameni buni și dăruiți meseriei lor. Am descoperit o lume care este refractară la împărtășirea unor informații legate de istoria orașului și a unor clădiri, despre care nu se vrea să se știe mare lucru.
Foto credit: Muzeul Municipiului București.
Doresc să îi mulțumesc dlui Adrian Majuru, directorul Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu pentru spațiul oferit în holul Palatului Suțu unde a avut loc lansarea cărții, pentru trimiterile și acordurile date pentru a strânge materialul necesar din patrimoniul muzeului și a studia documentele legate de familia Suțu aflate la Arhivele Naționale și Văcărești, dlui Dan Pîrvulescu, Director Adjunct al MMB; dlui Opriș Vasile, șef de Secție Istorie MMB; dlui Ignat Theodor, Șef de secție, șef birou Arheologie preventivă și sistematică MMB, care mi-au dat valoroasele hărți pentru a reconstitui istoricul construcției Palatului Suțu, dlui Cristian Oeffner Oprea, fotograf la MMB care a prelucrat documentarul fotografic al cărții și a fotografiat interiorul/exteriorul Palatului Suțu; dlui scriitor Radu Negrescu Suțu, care a publicat genealogia Familiei Suțu, dlui conf dr arh Petru Mortu, care m-a îndrumat și mi-a vorbit de sera de flori creată de Gottereau la Palatul Suțu, stârnindu-mi curiozitatea de a descoperi și alte lucruri despre clădire; dlui conf dr. arh. Adrian Crăciunescu, care a avut amabilitatea să îmi trimită schița creată de Gottereau și cererea făcută de arhitect în numele lui Grigore Suțu; dlui cercetător dr. Valentin-Veron Toma, de la Institutul de Antroplogie Francisc J. Rainer, care a făcut o amplă cercetare legată de începuturile psihiatriei stiintifice în România din secolul al XIX-lea.
O altă sursă a fost și dna cercetător Oana Marinache, care m-a îndrumat și mi-a trimis materiale la fel de importante legate de palat. Amabilitatea de a mă ajuta au avut și dnii Laurențiu Rădvan, prof. univ. dr. prodecan al Facultății de Istorie din Iași și dl. Mihai Anatolii Ciobanu, cercetător la Institutul de Istorie AD Xenopol din Iași, care mi-au trimis informații prețioase legate de hărțile despre orașul București păstrate în Arhiva Nationala de Stat din Moscova și multi alții care au avut multă bunăvoință ca această carte să vadă lumina tiparului.
O piedică în calea uitării, moștenirea cuplului Suțu. Foto credit: Muzeul Municipiului București.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Reprezentanții Muzeului Municipiului București au dezvăluit ce se ascunde în sicriul de zinc cu capac dublu decorat cu îngerași metalici descoperit în primăvară în curtea Bisericii Izvorul
În curtea Bisericii Izvorul Tămăduirii „Mavrogheni” a fost descoperit un sicriu de zinc, cu capac dublu decorat cu îngerași metalici, cu origine pierdută în negura timpurilor. Relicva a
Calea Moșilor cea dispărută, cu case negustorești și balcoanele lor cu dantelă din fier forjat, cu târguri și târgoveți. Muzeul Municipiului București ne dăruiește cea mai recentă
