EXCLUSIV | Demolări și praf apocaliptic. Cum a fost construit Bd. Victoria Socialismului, azi al Unirii. Neștiuta istorie a arterei faraonice a lui Ceaușescu și a faimoaselor fântâni

În anul 1984, Elena și Nicolae Ceaușescu plasau un pergament la fundațiile Casei Republicii, prin care anunțau inaugurarea lucrărilor de construcție la cel mai monumental edificiu din țară (“centrul politico-administrativ în care urma să funcționeze toate instituțiile puterii, atât de partid cât și de stat”) și la Bulevardul Victoria Socialismului.

Pergamentul a rămas îngropat acolo pentru totdeauna, ctitorii asigurându-se, cu ambiție deșartă, că aceste “construcții monumentale vor dăinui peste veacuri”. Conducătorii din Epoca de Aur ținteau nemurirea. Bulevardul Victoria Socialismului trebuia să întreacă Champs-Elysee iar Casa Poporului să rivalizeze cu Palatul Versailles.

Pentru realizarea Bulevardului Victoria Socialismului au fost demolate patru cartiere vechi ale Bucureștiului: Antim, Unirii, Dudești și Văcărești

Organele de propagandă îi asigurau pe bucureșteni că “remodelarea urbanistică a acestei zone are loc în condițiile păstrării vechilor monumente istorice și de arhitectură”, ceea ce era o imensă minciună. În fapt, pentru realizarea Bulevardului Victoria Socialismului au fost demolate cartierele Antim, Unirii, Dudești, Văcărești, “zone cu o diversitate arhitecturală extrem de mare, fiind totodată și zone rezidențiale, cât și comerciale”.

Cum a fost construit Bd. Victoria Socialismului și câtă bătaie de cap le-a dat Nicolae Ceaușescu arhitecților și artiștilor plastici care au realizat fântânile decorative de pe bulevard, până când au fost pe placul primului arhitect al țării, mai jos, interviu cu Cezar Petre Buiumaci, autor al volumului “Orașul Neterminat”, editura Cetatea de Scaun, 2024.

Cezar Petre Buiumaci este istoric şi muzeograf la Muzeul Municipiului București în cadrul Biroului de Istorie Bucureșteană, autor al volumelor „Oraşul din oraş” (2014) şi „Ieri şi azi în Bucureşti” (2016), apărute la editura Muzeului Municipiului Bucureşti şi care tratează evoluţia spaţiului urban bucureștean de-a lungul istoriei sale. Este doctor în istorie cu o teză despre evoluţia oraşului Bucureşti în perioada comunistă.

“Orașul Neterminat”, văzut prin documente de arhivă și stenograme de partid și de stat

“Bucureștiul Neterminat” este dedicat Capitalei postbelice, marilor ansambluri de locuințe, edificiilor monumentale construite în timpul Epocii de Aur (“centrele civice” care au pulverizat centrele istorice), construcțiilor edilitar-propagandistice, arterelor de circulație, platformelor industriale, transformărilor violente și ireversibile prin care a trecut Bucureștiul în cele aproape cinci decenii de conducere comunistă a țării.

Cercetarea domnului Cezar Petre Buiumaci se bazează pe informații inedite din arhive, interviuri cu locuitori din zona demolată Uranus, și stenograme de partid și de stat din care aflăm cum gândea și vorbea arhitectul, ctitorul, inginerul și artistul plastic Nicolae Ceaușescu, ce gusturi avea, câtă pricepere, uneori deciziile sale încălcând până și normele în construcții.

Cezar Petre Buiumaci, în “Orașul Neterminat”: Lipsa unui studiu care să atingă multitudinea de aspecte socio-economice m-a determinat să pornesc în cercetarea acestui subiect și să încerc să înțeleg cum s-a dezvoltat Bucureștiul de la preluarea puterii de către comuniști și până la prăbușirea sistemului de la finele anului 1989 și astfel să-mi aduc contribuția la descrierea acestui proces.

Vezi și:

• “Orașul neterminat” – Micul Paris era planificat să devină Mica Moscovă. Cum a fost construit Bucureștiul socialist și istoria cartierului-dormitor Dristor I INTERVIU
• FOTO | Bucureștiul din “Epoca de Aur”, în imagini incredibile: distrugeri ca-n război, autobuze „cu rachete” și milițieni cu câini prin parcuri | INTERVIU

“Calea Victoriei Socialismului pleca de nicăieri și ajungea nicăieri”

Cezar Petre Buiumaci în “Orașul Neterminat”: Marele bulevard Calea Victoriei Socialismului ajungea inițial doar până la Piața Căuzași, pentru ca ulterior să se prelungească până la Piața Alba Iulia, iar de acolo se continua către Est cu Bulevardul Decebal, iar către sud est proiectul nu s-a mai finalizat, astfel Calea Dudești supraviețuind parțial.

Așadar a fost construit un bulevard pe axa est-vest, care pleca de nicăieri și ajungea nicăieri, nefiind o cale naturală de ieșire-intrare în oraș și, prin natura sa, nici nu avea acest caracter, de a dubla vechiul bulevard est-vest.

Pentru realizarea acestui bulevard au fost demolate cartierele Antim, Unirii, Dudești, Văcărești, zone cu o diversitate arhitecturală extrem de mare, fiind totodată zone rezidențiale, cât și comerciale. (Cezar Petre Buiumaci în “Orașul Neterminat”, editura Cetatea de Scaun, 2024. pagina 479).

La fântânile decorative de pe bd. Victoria Socialismului s-a lucrat între anii 1984-1989. Până când Nicolae Ceaușescu s-a declarat mulțumit de rezultat, a schimbat mai multe echipe de arhitecți și artiști plastici

Fântânile decorative pe care le vedem astăzi pe Bulevardul Unirii, atunci al Victoriei Socialismului, au forma, materialele, dimensiunile și decorațiile cerute de Nicolae Ceaușescu, nimic s-a realizat la întâmplare. Marele Cârmaci este autorul lor moral. Fântânile au în spate o istorie furtunoasă, păstrată în stenograme.

Cezar Petre Buiumaci, în “Orașul Neterminat”: Subiectul fântânilor decorative este unul care apare relativ târziu, la întâlnirea din 2 aprilie 1984, când se discută, din nou, despre aspectul Pieței Unirii, în a cărei zonă centrală erau propuse spații verzi, un spațiu cu oglindă de apă și fântâni decorative. Fântâna centrală urma să aibă un jet de apă de 7-8 m. Pentru aprobarea aspectului fântânilor și a pavimentului s-a decis realizarea de machete la scară naturală pe locul unde urmau să fie amplasate. Apoi se decide organizarea unui concurs pe locul unde urmau să fie amplasate.

La 26 mai 1986, problema își găsește rezolvarea în poziționarea “în cascadă” și cu decorație florală și animală. La 30 august Nicolae Ceaușescu, spunea despre fântâni că:

Sunt foarte urâte! De ce s-au făcut colțuri și nu forme rotunjite? Să se oprească execuția. Se va realua numai după ce se va aproba modelul îmbunătățit. Aceeași urâțenie și la fântâna mare. Să se prezinte variante îmbunătățite și linia dreaptă trebuie să fie mai lucrată.

După alte două luni, Ceaușescu își manifesta din nou nemulțumirea, solicitând alți arhitecți decât cei care au lucrat până în acel moment. Și, din două în două luni,apărea problema fântânilor de pe centrul Victoriei Socialismului. Fântâna centrală urma să aibă 25 m deschidere, fiind paralelă cu trotuarele pietonale. 27 noiembrie 1987 era data la care cuva din beton urma să fie finalizată. O săptămână mai târziu, Ceaușescu făcea următoarele aprecieri:

De ce fântâna centrală este așa de lată? Trebuia să o faceți numai de 10-12 m (!), așa cum am vorbit, așa cum era în machetă (!). Voi nu pricepeți nimic. Să vină alți arhitecți care știu să facă fântâni. Voi știți să faceți numai case urâte! Atâta știți, habar nu aveți de arhitectură decorativă, cât de cât. Să mai vedem lățimea fântânilor, poate 15 m. Ce este caricatura de cap de pod pe care ați făcut-o în avalul Pieței Unirii?

La 12 decembrie decizia privind bazinul central era luată pentru ca acesta să aibă 15 m, iar parapetul deja executat urma să fie transformat într-o jardinieră. La 17 februarie 1988 s-a luat decizia ca la toate fântânile să existe un spațiu verde în jurul lor, de 1, 5 m. La 30 aprilie s-a decis ca piatra din care să fie construite fântânile să fie travertinul, iar suprafața de contact cu apa să fie placată cu mozaic de marmură.

Elementele decorative care maschează duzele fântinilor realizate de artiști plastici sunt urâte. Să fie chemat și să fie criticat Biroul de conducere al Uniunii Artiștilor Plastici pentru iresponsabilitatea cu care au tratat această sarcina importantă. Să se prezinte noi modele de decorațiuni animale și florale.

„Trei luni mai târziu, Ceaușescu dezavua aspectul decorațiunilor fântânilor, solicitând ca “să fie chemate fete și femei arhitecte pentru că ele au mai multă imaginație și talent”

Abia la data de 15 iulie 1989, Nicolae Ceaușescu se declara mulțumit de aspectul fântinilor aflate pe tronsonul Casa Republicii-Piața Unirii și decide ca în continuare, până la Biblioteca Națională, să fie continuat cu același model. (Cezar Petre Buiumaci în “Orașul Neterminat”, editura Cetatea de Scaun, 2024. pagina 495-496).

B365: Cezar Petre Buiumaci, din volumul semnat de dvs. aflăm de existența pergamentului plasat la fundațiile viitorului edificiu:

Astăzi, 25 iunie 1984, în al patruzecilea an al aniversării Revoluției de Eliberare Socială și Națională, de dezvoltare liberă și independentă a României, am inaugurat lucrările de construcție la Casa Republicii și Bulevardul Victoria Socialismului, mărețe și luminoase ctitorii ale acestei epoci de adânci transformări înnoitoare, construcții monumentale ce vor dăinui peste veacuri, ca o impresionantă mărturie a locuitorilor Bucureștiului, a întregului popor român, de a conferi demnitate și măreție Capitalei țării, patriei noastre socialiste.

Din textul de mai sus, publicat în „Orașul Neterminat”, aflăm că bucureștenii doreau să confere “demnitate și măreție Capitalei țării”. Ce alte minciuni s-au spus? Mă refer la “remodelarea urbanistică a acestei zone are loc în condițiile păstrării vechilor monumente istorice și de arhitectură”. Ce făceau, de fapt, bucureștenii în 1984?

Cezar Petre Buiumaci: Totul a început cu Cutremurul din 4 martie 1977, atunci când multe dintre clădirile în care puterea își desfășura activitatea au suferit stricăciuni mai grave sau mai puțin grave. Această situație era una înspăimântătoare pentru Nicolae Ceaușescu, care a solicitat curând o întâlnire cu reprezentanții arhitecților cărora le-a cerut să proiecteze o clădire care să devină centrul politico-administrativ în care să funcționeze toate instituțiile puterii, atât de partid cât și de stat.

Proiectele au apărut la un moment dat, însă nu erau pe placul lui Nicolae Ceaușescu, propunerile trebuind refăcute și tot așa. Cerința inițială fiind aceea de clădire izolată, fară alte construcții asociate. Nici amplasamentul nu era în Uranus, ci pe Știrbei Vodă, acolo unde astăzi se găsește ruina Muzeului Național, cunoscută sub numele de Casa Radio. Cu timpul însă a fost ales locul în care se găsește astăzi, iar clădirea a devenit din ce în ce mai mare, iar pe lângă aceasta au apărut alte obiective cultural-sociale și administrativ-politice, de la Muzeul Național, la Casa Științei, de la Ministerul Apărării și Hotelul Deputaților la Biblioteca Națională și Centrul de Creație “Cântarea României”. O extindere teritorială a spațiului inițial care a destructurat coerența tramei stradale și a presupus demolarea unei suprafețe egale cu a unui oraș.

B365: De ce diferă arhitectura fațadelor blocurilor de pe Bulevardul Victoria Socialismului? Cine a primit repartiție acolo? Cred că azi sunt proprietari. Stilul de arhitectură este brutalist sau este doar stilul celor dintâi arhitecți ai țării, Nicolae și Elena Ceaușescu?

Cezar Petre Buiumaci: Aceste blocuri de pe Calea Victoriei Socialismului sunt blocuri cortină, care maschează cartierele de după ele. Există o lucrare în care sunt prezentate soluțiile propuse de către arhitecți: Memoria carnetelor cu însemnări, a arhitectului Constantin Jugurică, în care vedem o evoluție, dar și faptul că, deși nu ne dăm seama, aspectul acestor blocuri diferă. Astfel, artera pare mai degrabă inspirată din Stalin Alee de la Berlin decât așa-zisa influență nord-coreana. De fapt, până la cutremur nimeni nu-și punea problema unei astfel de intervenții în inima orașului, iar schimbările aduse de extinderile solicitate puneau probleme de proiectare.

Propunerile aspectului acestor blocuri trebuiau să țină seama de indicațiile date de Nicolae Ceaușescu care dorea crearea un stil arhitectural național care să îmbine cumva elemente din arhitectura tradițională românească cu ceea ce el numea estetica socialistă, care era mai degrabă o resuscitare a stilului realist-socialist într-o nouă prezentare. Apartamentele nu știu să fi fost locuite la momentul 1989, însă o parte dintre aceste blocuri, care se găsesc pe Bulevardul Libertății, erau atribuite unor instituții de stat și ministere, pentru că deja comanditarul se răzgândise în privința adăpostirii tuturor instituțiilor în Casa Republicii, găsind funcțiuni tuturor spațiilor acesteia.

„Clădirile abandonate au fost lăsate pradă vânătorilor de mobilier și materiale refolosibile ale căror căruțe puteau fi văzute prin norul de praf din acel peisaj apocaliptic”

B365: Ce cartiere au fost demolate pentru construirea marelui bulevard? Ce s-a întâmplat cu mobilierul, bunurile proprietarilor caselor demolate, cu sobele sau feroneria?

Cezar Petre Buiumaci: Amplasamentul inițial era cel din Știrbei Vodă, tocmai datorită faptului că acolo era un teren al armatei care nu presupunea demolări și aceasta pentru că demolările presupuneau costuri, atât pentru acțiunea propriu-zisă, cât și pentru relocare. Acesta a fost principiul și când a fost luat în calcul translările de clădiri din anumite puncte ale orașului, în vederea alinierii arterelor, și nu direct demolarea, dar acestea sunt într-adevăr excepții. Odată stabilit amplasamentul în Uranus, au fost demolate mai multe cartiere, cumulând suprafața unui oraș, așa cum au afirmat arhitecții, s-a demolat o suprafață aproximativ egală cu cea a Veneției. Acest lucru nu s-a petrecut însă de-o dată, ci pe etape, se decidea demolarea unui perimetru cuprins între un anumit număr de străzi.

Acest lucru se făcea în baza unor decrete prezidențiale. Faptul că anumite zone erau demolate și altele nu crea o stare de tensiune socială în acele cartiere, pentru nimeni nu știa când urma sau dacă urma să fie demolată zona lor. În același timp se construiau noi blocuri de locuințe în care populația din zona demolată să fie mutată. Mutarea s-a făcut rapid și a dus la destructurarea comunităților locale.

Oamenii și-au luat în noile apartamente atât mobilier cât a încăput în acestea, restul rămânând în casele care urmau să dispară. Exista o directivă pe baza căreia trebuiau extrase toate materialele care puteau fi reutilizate în construcții, însă în realitate clădirile abandonate au fost lăsate pradă vânătorilor de mobilier și materiale refolosibile, ale căror căruțe puteau fi văzute prin norul de praf din acel peisaj apocaliptic, așa cum a fost descris în memorialistică. Ceea ce nu s-a recuperat a ajuns moloz.

„Termenele nici nu puteau să fie respectate, în primul rand nu erau realiste, în al doilea rând nu mai erau muncitori care să le execute, iar în al treilea rând exista problema materialelor de construcție”

B365: În ce condiții au lucrat cei care au construit Bulevardul Victoria Socialismului? Cum a fost transformată zona?

Cezar Petre Buiumaci: Etapizat: au fost demolările în zona Uranus, apoi cele către Piața Uniri, continuând pe direcția Piața Alba Iulia și de acolo mai departe spre Piața Muncii. În paralel se lucra la sistematizarea Dâmboviței, la Magistrala 2 de metrou, la pasajul rutier de la Piața Unirii.

Apoi construcția de blocuri, atât de pe Calea Victoriei Socialismului, cât și pe Bulevardul Libertății și Calea 13 Septembrie / Panduri. Apoi Pasajul Mărășești și Calea Dudești, cartierul Vitan, Dristor, întregul oraș era un șantier continuu, iar Ceaușescu se plângea că nu erau respectate termenele.

Nici nu puteau fi respectate: în primul rand nu erau realiste, în al doilea rând nu mai erau muncitori care să le execute, iar în al treilea rând exista problema materialelor de construcție, care presupunea o întreagă industrie de fabricare și transport, iar modificările la obiective precum Casa Republicii sau Casa Academiei, cât și demararea lucrărilor la noi obiective precum cele menționate anterior: muzeul muzeelor, biblioteca națională, hotelul deputaților etc. puneau probleme în edificarea principalei artere și a obiectivelor.

Aș vrea să amintesc aici și o noua arteră, Bulevardul Tineretului, care pornea de la Tudor Vladimirescu și ajungea la Piața Coșbuc, prin spatele Academiei, fiind paralel cu Calea 13 Septembrie.

„Ceea ce se petrecea în acest perimetru, din Rahova până în Dristor, este de neînchipuit, un efort uman și financiar imens, cu un obiectiv principal care părea că nu se va mai finaliza niciodată, fiind și în prezent neterminat”

Calea Victoriei Socialismului este o arteră cu un pur scop propagandistic, care pornește de nicăieri și ajunge nicăieri, având la un capăt o mare piață construită pentru a găzdui tribunele în timpul defilărilor ocazionate de sărbătorile comuniste. Nicolae Ceaușescu chiar vedea această arteră ca o continuare a Căii Victoriei. Cum a fost transformată zona? Pai nu mai există cartiere întregi, decât în amintiri și fotografii, astăzi sunt doar urme ale acestora în spatele cortinelor de beton.

Sediul Festivalului Național „Cântarea României” n-a mai fost terminat

B365: Ce era Centrul Național de Creație și Cultură Socialistă “Cântarea României”? Lucrările au fost inaugurate la 5 iulie 1989, este un proiect neterminat din orașul neterminat, în ce stare se află azi?

Cezar Petre Buiumaci: Acesta trebuia să fie sediul Festivalului Național “Cântarea României”, o manifestare cultural-artistică la care luau parte artiști și intrepreți în principal neprofesioniști, organizată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste (CCES – care era de fapt Ministerul Culturii) de două ori pe an, având faze de calificare asemănătoare olimpiadelor școlare: locale, județene, interjudețene și naționale și care era o altă manifestare propagandistică pe care a inaugurat-o Nicolae Ceaușescu, în fapt o altă manifestare a cultului personalității.

Festivalul se organiza încă din anii ’70 și Ceaușescu dorea inițial ca acesta să aibă sediul în Teatrul Național, care suferea o modificare importantă în acea perioadă. Ulterior însă, el se va răzgândi și vă desemna noul amplasament peste drum de Biblioteca Națională, pe același bulevard, într-o zonă care urma să devină una eminamente culturală, în Piața Cauzași trebuia să fie ridicat și Monumentul Victoriei Socialismului.

Demarate în vara anului 1989, lucrările au avansat rapid, fundațiile fiind într-un stadiu înaintat la finele anului, astăzi având însă aspectul de “fundații de ruine abandonate”. Cu toate acestea, au existat aici o serie de proiecte de dezvoltare a acestei zone, amintesc aici de cele din perioada premergătoare centenarului Unirii sau de celebrul Cartier al justiției.

„Cei care au realizat fântânile decorative nu înțelegeau ce vrea Ceaușescu de la ei”

B365: Cum au fost construite fântânile decorative de pe centrul Bulevardului?

Cezar Petre Buiumaci: Decorarea Căii Victoriei Socialismului a fost un subiect care a suscitat o serie de nemulțumiri ale conducătorului României comuniste, în primul rând pentru nu erau gata la timp, apoi pentru că nu avea cine să le facă pentru toți lucrau la alte obiective, și o altă problemă era că nu înțelegeau ce vrea Ceaușescu de la ei. În final au lucrat la decorarea acestor fântâni artiști plastici, mulți dintre ei sculptori, din cadrul Uniunii Artiștilor Plătici.

În urmă cu câțiva ani, componenta centrală a ansamblului de fântâni a fost reamenajată și redecorată, fiind instalat un sistem de jocuri de lumini și apă, care îmi amintește de fântânile cinetice ale maestrului Constantin Lucaci.

„Evoluția spațiului urban cunoaște o permanentă transformare, iar Bucureștiul este un exemplu în acest sens, fiind, așa cum am spus, “Orașul neterminat”

B365: Ce a pierdut Bucureștiul prin apariția Casei Poporului și a bulevardului faraonic, ce rost și sens are el astăzi? Oare, “construcțiile monumentale vor dăinui peste veacuri”? 

Cezar Petre Buiumaci: Bucureștiul a pierdut un patrimoniu construit de nerecuperat, a pierdut un stil de viață specific, un mod de locuire patriarhal, a pierdut o serie de lăcașe de cult ortodoxe și evreiești, de edificii social-culturale și educative, a afectat o tramă stradală care este întreruptă și care cauzează o serie de probleme administrative și de trafic. A pierdut încrederea că va mai putea fi refăcut ceva din răul produs, așa cum este cazul fostei Mănăstiri Văcărești.

De rezistat, aceste noi construcții cu siguranță că vor rezista, fiind construite cu structuri de rezistentă la seisme de grade mari, însă este puțin probabil că acest lucru să se petreacă “peste veacuri”.

Au existat, și încă există propuneri și proiecte de încadrare și dezvoltare a acestui mare ansamblu, și probabil că la un moment dat se va și pune în practică o astfel de propunere. Evoluția spațiului urban cunoaște o permanentă transformare, iar Bucureștiul este un exemplu în acest sens, fiind, așa cum am spus, “Orașul neterminat”.