EXCLUSIV | Comoara din Berceni: soclul “Coloanei cu Vultur”, capodopera lui Karl Storck, descoperit într-o curte. Monumentul s-a frânt la cutremurul din ‘77

Ce-a mai rămas din “Coloana cu Vultur”, capodopera din marmură de Carrara a sculptorului Karl Storck, a fost descoperit într-o curte din Berceni. Soclul lucrării monumentale stă printre buruieni, alături de un bust mortuar care înfățișează o personalitate neidentificată.

Desigur că, dacă am căuta mai bine prin curțile bucureștenilor pasionați de artă, am descoperi și alte busturi și vestigii ale monumentelor furate din Cimitirul Bellu, multe alte comori care au făcut pași, după obișnuita meteahnă mioritică.

“Coloana cu Vultur” a însoțit istoria Bucureștiului din 1874 până în 1977, când a căzut la cutremur. Coloana s-a frânt, soclul a fost găsit, dar unde e vulturul?

Povestea monumentului de for public, realizat de strălucitul sculptor Karl Storck în anul 1866, a fost spusă de Andreea Mâniceanu pe pagina de Facebook a Casei Filipescu-Cesianu, Muzeul Municipiului București.

De la cutremurul din 1977 nu se mai știa nimic despre soarta Coloanei, a vulturului sau a bucăților de marmură care, poate, pavează azi o curte sau înnobilează șemineul unor iubitori de materiale nobile.

Acțiunea “Ce-i al tuturor este al meu”. Soclul “Coloanei cu Vultur” se odihnește azi pe str. Acțiunii 21, aproape de Dedeman

Andrei Neagu este un talentat și pasionat povestitor al Bucureștiului, autor al volumului “București Neoromânesc”, ed. Vremea, 2025, și a urmărit subiectul.

Andrei Neagu: Bucureștiul e plin de povești uitate. Unele zac sub asfalt, altele prin poduri sau beciuri, iar unele.. în curți aparent banale. Așa s-a întâmplat și cu „Coloana cu Vultur”, considerată una dintre primele monumente din marmură de Carrara montate în spațiul public bucureștean.

“Un fragment de istorie urbană, aparent uitat de toți, a reapărut printre garaje și alei de beton”

Andrei Neagu: Povestea a luat o întorsătură neașteptată recent, când soclul statuii a fost descoperit întâmplător într-o curte din cartierul Berceni, pe strada Acțiunii no 21, în apropiere de Dedeman. Tot acolo se află și un bust de piatră. Nu se știe exact cum a ajuns acolo, dar descoperirea a generat uimire și nostalgie printre iubitorii de București și istorie urbană.

Cine știe câte alte comori uitate mai zac în oraș, camuflate între betoane și cartiere dormitor? Poate e momentul să le redăm locul meritat în memoria colectivă.

Mai jos, reproducem istoria monumentului, spusă de Andreea Mâniceanu, pe pagina Casa Filipescu Cesianu.

Vezi aici, povestea Casei Filipescu-Cesianu: VIDEO I Filipescu-Cesianu, singura casă cu foișor și cea mai frumoasă grădină de pe Calea Victoriei. Clădirea cu acoperiș imperial și-a redobândit strălucirea

Andreea Mâniceanu, M.M.B: „Coloana cu Vultur” a fost inaugurată în 1874, la câteva zile după dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul din piața Academiei, azi Piața Universității. Monumentul era realizat din marmură de Carrara, aidoma scării Capelei Palatului Știrbei, lucrare semnată de Karl Storck împreună cu maeștrii atelierului lui Filippo Grossi.

“Coloana cu Vultur” a fost așezată inițial în Grădina Episcopiei, apoi a tot fost mutată, ultima dată fiind amplasata în piața Coșbuc, unde a rămas până la cutremur

Andreea Mâniceanu: Coloana, înaltă de cinci metri, a fost amplasată inițial în Grădina Episcopiei, locul de azi al Ateneului Român, apoi, peste un timp, a fost mutată în scuarul Pieței Coșbuc, numit “La Rond”. În 1880 însă, primarul Pache Protopopescu a mutat statuia într-o piațeta a noului bulevard, unde va sta până în 1903, când va fi mutată în Piața Regina Maria.

“Coloana cu Vultur” a fost uitată de bucureșteni, deși multe povestiri amintesc despre acest monument, existența sa legându-se de viața orașului

Andreea Mâniceanu: Se spune că până la cel de-al Doilea Război Mondial, coloana a fost punctul de întâlnire al oltenilor veniți la București cu zarzavaturi și fructe de vânzare. Dacă ar fi însă să privim și spre alte relatări ale vremii, se amintește că:

În jurul Coloanei răsărise o grădină, cu fântână și decor de stânci, mult admirată de bucureștenii care veneau să guste deliciul plimbării pe primul trotuar al orașului, întins cât ținea Grădina Episcopiei.

Apoi, alte surse amintesc despre faptul că după mutarea sa pe bd. Pache Protopopescu, “Coloana a adunat în juru-i lăutari răzleți din Mahalaua Scaunelor, ca să fie tocmiți pentru petreceri, până ce, primăria a hotărât, în 1892, să ridice în acest loc statuia lui C.A. Rosetti”.

Cutremurul din 1977 a dus însă la dărâmarea Coloanei cu Vultur și în ciuda încercărilor de refacere de către sculptorul Nicolae Enea, nu s-a mai știut nimic despre soarta monumentului.

“Ce avea dacă păstrau părculețul din rondul Coșbuc întreg, în care să fie reinstalată “Coloana cu Vultur” refăcută, cu liniile de tramvai care o ocoleau, așa cum fusese inițial?”

Bujor Petre, în comentarii la articolul Andreei Mâniceanu, ne oferă o amintire:

Eu am avut privilegiul să locuiesc foarte aproape de părculețul din Piața Coșbuc. Era un părculeț rotund, cu alei pavate, foarte bine îngrijit. Când părinții mei s-au mutat în acest cartier, în 1961, coloana era deja acolo într-un rond în mijlocul parcului, în care erau tufe de trandafiri, pomișori ornamentali și brăduleți.

La cutremurul din 1977 a căzut, coloana s-a frânt în trei bucăți, din câte țin minte. Autoritățile vremii au luat monumentul și nu știu unde l-au dus.

Dacă a fost restaurat, mi-ar plăcea să fie instalat undeva în București. Oricum acolo nu se mai poate, din părculețul cu pricina acum mai sunt doar două semilune jalnice și insignifiante, printre ele trecând liniile de tramvai, care la vremea aceea ocoleau monumentul pe o parte și pe alta.

Când zona a fost “regândită” de marele nostru conducător, probabil că a existat un “băiat deștept” din garda lui personală (că așa îi plăcea lui să se înconjoare de babuini însemnați cu secera și ciocanu’ în frunte), care a decis să distrugă părculețul, tăindu-l în două cu liniile de tramvai, pentru fluidizarea traficului, chipurile.

Ce avea dacă păstrau părculețul întreg, în care să fie reinstalat monumentul restaurat, cu liniile de tramvai care îl ocoleau, așa cum fusese inițial?

Karl Storck a fost primul profesor de sculptură la Școală de Belle-Arte înființată de Teodor Aman și a realizat, printre multe alte lucrări excepționale, basorelieful de pe frontonul Universității

Karl Storck (1826-1887) este autorul primei sculpturi monumentale din București, care se păstrează și astăzi în curtea Spitalului Colțea și îl reprezintă pe Spătarul Mihail Cantacuzino.

Autodidact, fără nicio diplomă universitară, fără nicio protecție, în ciuda unei acaparatoare activități multilaterale (care totuși l-a învățat să cunoască viața în varietatea și adâncimea ei), Karl Storck a străbătut și a urcat cu multă trudă, și prin propriile sale merite, anevoioasa scară a artei.

Fiind pătruns de spiritul mișcării noastre naționale, integrându-se în viața noastră artistică, Karl Storck a făurit monumente și busturi de o înaltă valoare plastică. Până și îngerii și zeițele sale sunt făpturi omenești. Statuile lui nu au îndeobște dimensiuni supranaturale. Storck a întruchipat oamenii așa cum îi vedea și așa cum erau în realitate”. (Barbu Brezianu, “Karl Storck”, Editura de Stat pentru Literatură, 1954, pg. 27-28).

Karl Storck a realizat basorelieful de pe frontonul Universității din București, în colaborare cu sculptorul Paul Focșăneanu, monumentul Domniței Bălașa și al Anei Davila, numeroase busturi ale personalităților timpului și a excelat în arta funerară, realizând peste 50 de lucrări din Cimitirul Bellu, „muzeu în aer liber”.