ESENTIAL

EXCLUSIV Cea mai mare parcare de reşedinţă din Sectorul 6, FINALIZATĂ! CINE ia loc de parcare

Aici, toate cele 177 de locuri de parcare au fost marcate de responsabilii Serviciului Parcaje de Reşedinţă, fiind încărcate şi pe platforma electronică pentru atribuirea locurilor de parcare de reşedinţă (parcari.adps6.ro).
„În cartierul Drumul Taberei au fost implementate mai multe măsuri privind fluidizarea traficului, ceea ce înseamnă atât lucrări de reparaţii ale străzilor, trotuarelor şi aleilor din zonă, cât şi un nou proiect privind introducerea sensurilor unice. Se adaugă finalizarea lucrărilor la acest mare parcaj de reşedinţă, ce va putea fi utilizat de riverani”, a declarat pentru B365.ro Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
De menţionat faptul că, pe o arteră adiacentă parcajului din Al. Romancierilor nr. 8 au fost amenajate suplimentar 12 noi locuri de parcare de reşedinţă, plus încă 5 locuri de parcare de reşedinţă în apropierea punctului trafo, astfel că în zonă au fost puse la dispoziţia membrilor comunităţii, în total, 194 de noi locuri de parcare.

Locurile de parcare, atribuite electronic în Sectorul 6
Începând cu 15 aprilie a.c., administrația locală a pus la dispoziția cetățenilor Sectorului 6 o nouă platformă online dedicată, pentru dobândirea unui loc de parcare în cadrul parcajelor de reședință din sector.
„Toate aceste noi locuri de parcare sunt încărcate pe platforma electronică parcari.adps6.ro şi sunt atribuite solicitanţilor, în funcţie de vechimea cererii depuse. Până în prezent, au fost înregistrate peste 130 de cereri pentru parcajul din Al. Romancierilor nr.8, astfel că Serviciul Parcaje de Reşedinţă va soluţiona toate solicitările cetăţenilor din zonă”, a declarat pentru B365.ro Eduard Paul Simion, directorul general adjunct al ADPDU Sector 6.

Prin intermediul platformei online (parcari.adps6.ro), fiecare cetățean al Sectorului 6 care doreşte să obţină un loc de parcare de reşedinţă, introduce adresa de domiciliu, iar aplicaţia deschide automat harta locurilor de parcare disponibile pe o rază de 30 de metri de jur-împrejurul imobilului în care locuieşte. După completarea câmpurilor electronice cu datele cerute despre numărul de înmatriculare al autoturismului, marca auto, e-mail şi numărul de telefon, aplicaţia generează solicitarea electronică. Pentru o adresă de domiciliu se poate aloca doar un singur loc de parcare.
Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reşedinţă este stabilită în conformitate cu HCGMB nr.429/28.12.2016, termenul limită de plată fiind la 31 martie. Neplata până la 31 Martie a taxei anuale aferente anului calendaristic respectiv atrage după sine imposibilitatea prelungirii contractului, acesta fiind reziliat de drept începând cu data de 1 Aprilie a anului în curs, locul de parcare devenind disponibil spre a fi redistribuit altui solicitant.
La nivelul Sectorului 6 sunt disponibile, în prezent, aproximativ 42.000 de locuri de parcare de reşedinţă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button