EXCLUSIV | Ce spune Metrorex despre scumpirea biletelor la metrou. Câte titluri de călătorie se vând lunar în pandemie

07 iul. 2021
931 Afișari
EXCLUSIV |  Ce spune Metrorex despre scumpirea biletelor la metrou. Câte titluri de călătorie se vând lunar în pandemie

B365.ro a vorbit cu compania Metrorex despre creșterea prețului biletelor la metroul din București, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că va urma o scumpire a titlurilor de călătorie, după ce prețul acestora a rămas neschimbat de ani de zile, măcar cu rata inflației din prezent.

Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex, a explicat pentru B365.ro că încă nu a fost stabilit care va fi noul preț al biletelor de la metrou. Totuși, la ora actuală se fac o serie de analize pentru a stabili situația financiară a companiei.

La acest moment, se fac tot felul de analize privind situația companiei. – Ștefan Paraschiv, director general Metrorex.

Câte bilete la metrou s-au vândut lunar în ultimele luni la Metrorex

Directorul general al Metrorex a mai vorbit și despre numărul biletelor la metrou achiziționate lunar în ultimele luni, răspunzând la o întrebare adresată de B365. Astfel, cu toate că multe companii au ajuns să le ofere șansa angajaților să lucreze de acasă, media lunară a primelor cinci luni, fără plățile cu cardul, a fost de aproape 1,2 milioane de titluri de călătiorie.

„Media lunară pentru primele 5 luni (făra instant Pay / pay pass) este de 1.156.528 titluri de călătorie vândute”, a mai spus Ștefan Paraschiv pentru B365.

Demolarea magazinelor de la metrou nu a dus la scăderea numărului de călători cu metroul

Întrebat dacă demolarea magazinelor de la metrou, începută de ministrul Drulă în aprilie, a afectat numărul de călători, conducerea Metrorex spune că numărul celor care folosesc acest mijloc de transport nu a fost determinat de aceste măsuri impuse de MT.

„Numărul călătorilor care folosesc metroul ca mijloc de transport nu a fost determinat de măsurile care au vizat dezafectarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou”, a mai spus directorul general al Metrorex.

Cătălin Drulă a anunațat creșterea tarifelor pentru călătoriile cu metroul

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis luni, că va urma o creștere a tarifelor la metrou în perioada următoare. Motivul invocat ar fi acela că tarifele Metrorex n-au mai crescut în ultimii ani și acestea ar trebui măcar aliniate cu inflația la zi, mai ales că această companie se află într-o situație delicată.

Cu toate că nu a spus exact când se va întâmpla acest lucru și cu câte procente va crește prețul titlurilor de călătorie, se pare că o decizie în acest sens va fi luată în curând.

„Nu exclud creșterea tarifului pentru transportul cu metroul. El nu a mai crescut de 6-7 ani de zile. Suntem într-o analiză în prezent, pentru alinierea cu inflația din această perioadă”, a transmis Cătălin Drulă.

Ministrul a mai spus că a avut deja convorbiri și cu Primăria Capitalei privind acest aspect.

Prețurile la metrou practicate în prezent:

“1 călătorie” preț: 2,50 lei
“2 călătorii” preț : 5,00 Lei
“cartelă grup de 3 persoane” preț: 5,00 lei
“cartelă grup de 4 persoane” preț: 6,50 lei
“cartelă grup de 5 persoane” preț: 8,00 lei
“10 călătorii” preț: 20,00 Lei
“Abonament 1 zi” preț: 8,00 Lei
“Abonament săptămânal” preț: 25,00 Lei
“Abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii” preț: 70,00 Lei
Abonament anual” preț: 720,00 lei

De asemenea, accesul la metrou se poate face și prin plata contactless, direct cu cardul bancar la turnicheții de intrare din stațiile Metrorex, iar tariful perceput este tot de 2.5 lei pentru o călătorie, însă accesul se face mai rapid.

Sursa foto: bucurestiulmeudrag.ro

Cookies