Știri București

EXCLUSIV | Cât va costa de fapt gigacaloria în București. Avem prețul final al Termoenergetica pentru căldura din Capitală (surse oficiale)

B365.ro vă prezintă în exclusivitate cât va costa de fapt gigacaloria în București în această iarnă. Prețul final aproape s-a dublat, crescând de la 506 lei, fără subvenție, la aproape 900 de lei pentru luna noiembrie. Totuși, de la 1 ianuarie TVA pentru termoficare va scădea la 5%, așa că vom ajunge la un preț final de 775, 69 de lei. Acum rămâne de văzut cât din această valoare va fi subvenționată de PMB, după promisiunile lui Nicușor Dan de vineri. Totuși, un lucru este sigur, vom plăti mai mult pentru căldură în acest an.

O serie de informații deosebit de importante pentru bucureșteni au intrat în posesia B365.ro din surse Termoenergetica.

În noiembrie prețul gigacaloriei stabilit de Termoenergetica o să se dubleze aproape, dar scade în ianuarie

Practic, conform informațiilor exclusive intrat în posesia noastră, prețul final al gigacaloriei în București este 738,75 lei fără TVA, iar cu TVA 19% – 879,11. Totuși, de anul viitor, din 2022, TVA pentru termoficare ajunge la 5% , așa că prețul va fi, începând cu luna ianuarie, de 775,69 lei.

Vezi mai jos calculele exacte. Acum, acest preț trebuie aprobat de ANRE, înainte să intre în vigoare. Nicușor Dan anunța că de abia atunci va putea stabili exact care va fi subvenția oferită de PMB pentru București.

Calculul cu care Termoenergetica va merge la ANRE pentru aprobare

Subvenția pentru căldura de la Termoenergetica se decide astăzi

Zilele acestea se va decide și valoarea exactă pe care o va avea subvenția la căldură pentru Termoenergetica din București. Nicușor Dan spunea vineri că așteaptă prețul final al gigacaloriei, cu tot cu transport, adică cel de mai sus, de 738.75 fără TVA.

„Subvenția pe care Primăria Generală o plătește acum este de 950 de milioane de lei și putem să plătim 100-200 de milioane în plus, dar decizia o va lua CGMB. Este prevăzut în buget și va fi plătit în cursul anului 2021, și este posibil să majorăm această suma, decizia finală o să o luăm când vom avea prețul final”, a anunțat Nicușor Dan vineri.

Joi, ANRE a stabilit prețul de producție, însă era nevoie și de stabilirea prețului final de transport și distribuție de către Termoenergetica, lucru care s-a întâmplat ieri într-o ședință a companiei. Ulterior acesta trebuie aprobat de ANRE.

De abia acum primăria va putea să stabilească exact valoarea subvenției. Mai mult, de la 1 ianuarie TVA pentru producere și distribuție de căldură o să scadă de la 19% la 5%, așa că doar în luna noiembrie și decembrie vom avea de plătit un preț imens, care apoi o să scadă din ianuarie.

La cât ar putea ajunge subvenția de căldură în București

Acum, PMB oferă o subvenție de 340 de lei și spune că va plăti în noiembrie o subvenție totală către Termoenergetica de 950 de milioane de lei. Mai mult, edilul a promis că aceasta va putea fi suplimentată cu 100-200 de milioane de lei, dacă situația o va cere.

„Interesul nostru este să păstrăm oamenii în sistemul centralizat. Și din punctul de vedere al funcționării Termoenergetica și din punctul de vedere al mediului nu vrem ca mulți bucureșteni să migreze din sistemul centralizat spre mijloace individuale de încălzire.

Vrem să ajutăm cât mai mult bucureștenii în această iarnă în ceea ce privește prețul. Nu pot să dau asigurări că va fi acoperită 100% creșterea. Pot să vă spun că subvenția va fi substanțială și mai mare decât ce dăm acum„, a explicat Nicușor Dan.

Prețul de producție al gigacaloriei a crescut ieri la 329,41 lei după o creștere de pret de peste 86% a gigacaloriei din partea ANRE pentru București.

„Până la 1 noiembrie, prețul real al gigacaloriei este 206 lei producția, 220 transport și distribuție, la care se adaugă tva de 19% la fiecare dintre ele, rezultând un preț de 506 lei, gigacaloria. Din acești 506 lei, oamenii plătesc 164 și restul de 340 sunt plătiți de PMB. Asta este situația azi.

Avem informația doar în ceea ce privește producția, prețul de producție. Prețul zilele acestea este 329 de lei plus TVA. TVA-ul este 19% general. Începând cu luna ianuarie, TVA-ul va fi de 5% pentru transportul și producția de energie termică. Vom avea o reducere. Din ianuarie o să fie 329 plus 5%.

Acum a mai rămas o componentă, de transport și distribuție. Azi este 220 de lei plus tva-ul de 19%. În aceste zile este o ședință a Termoenergetica. Termoenergetica se va duce către ANRE cu prețul său de transport și distribuție, care o să fie aprobat de ANRE. În curând vom avea prețurile. În acel moment o să luăm decizia”, a mai spus Nicușor Dan.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button