EXCLUSIV. Am întrebat un agent imobiliar care-i treaba cu locuințele în pandemie în București: Cererea s-a schimbat, mulți vor apartamente cu curte și case

14 iul. 2021
436 afișări
EXCLUSIV. Am întrebat un agent imobiliar care-i treaba cu locuințele în pandemie în București: Cererea s-a schimbat, mulți vor apartamente cu curte și case
sursa foto: Claudiu Popa

Am întrebat un agent imobiliar care-i treaba cu locuințele în pandemie în București, după ce toate statisticile arată că prețurile au crescut serios anul trecut, cât și anul acesta. Se pare că cererea s-a schimbat și avem parte de un boom în achiziția apartamentelor cu curte și a caselor. Nevoia de aer curat și frica unui lockdown ne-a făcut să apreciem mai mult spațiul de afară.

Preţurile locuinţelor au crescut în pandemie, atât în România, cât și la nivel european. Mai mult, acesta continuă să crească de la o lună la alta. Se pare că în Bucureşti preţurile au crescut cu vreo zece procente în iulie, faţă de luna iunie, cel puțin în anumite zone.

Punctul maxim de preț din ultimii 12 ani

Prețul imobilelor a tot crescut în pandemie, iar în ultima lună au atins deja nivelul maxim din ultimii 12 ani, adică perioada dinainte de criza din 2009. Totuși, Bucureștiul este mai ieftin la metroul pătrat față de Londra de exemplu, unde costă 11.800 euro. În Capitală acesta se situează în momentul de față la o medie de 1.561 de euro pe metru pătrat.

Ce spune un specialist în domeniu în privința situației imobiliarelor din București în această periodă

Bogdan Miu, un agent imobiliar din București, ne-a explicat ce s-a întâmplat cu piața imobiliarelor din Capitală în ultima perioadă și care sunt zonele cele mai preferate pentru achiziționarea de locuințe, fie ele noi sau vechi.

Acesta spune că din luna aprilie a anului 2020, odată cu nenorocirea care s-a abătut asupra noastră, Covid, piață imobiliară a suferit câteva modificări pe planul orientării clienților. Aceștia și-au schimbat pur și simplu gusturile și nevoile pe care le aveau în momentul achiziționării unei locuințe.

Boom pe partea de achiziție a apartamentelor cu curte și a caselor

Până în acel moment, cererea era foarte mare pe apartamente de 2 camere și 3 camere pe etaje intermediare, odată cu pandemia cererea s-a schimbat, s-a produs un boom pe partea de achiziție a apartamentelor cu curte și a caselor.

Cererea pe apartamente cu curte a crescut pot spune cu peste 200 % față de anul din urmă – spune Bogdan Miu.

Ce se întâmplă cu prețurile și care sunt zonele din București preferate

Agentul imobiliar mai spune că statisticile imobiliare în 2020 nu arătau foarte bine și se preconiza o scădere din cauza pandemiei. Totuși, lucrurile au luat o întorsătură ciudată, după ce „din contra din 2020 până în 2021 prețurile au avut o creștere considerabilă și cererea în momentul de față este mai mare de cât oferta”, explică Bogdan Miu.

Cu cât au crescut prețurile

„Din pandemie până acum putem spune că au avut loc creșteri mari de vânzări , în a două parte a anului 2020 au fost creșteri de peste 20% față anul precedent, iar anul acesta avem undeva la 10 la sută creștere față de anul 2020. Anul acesta prețurile au explodat din nou și datorită creșterii prețurilor la materialele de construcții”, a mai povestit agentul imobiliar Bogdan Miu pentru b365.ro.

Unde au crescut cel mai mult prețurile apartamentelor în București

Se pare că în această perioadă zona hot a Bucureștiului a fost zona de Sud, mai exact Sectorul 4, cu Berceni și Popești-Leordeni. 40% din vânzările de imobiliare din Capitală se desfășoară aici. Într-un top, această zonă este urmată de Militari și Drumul Taberei în Sectorul 6 și Crângași, în sectorul 1

„Cea mai mare creștere a vânzărilor a fost remarcată pe zona de Sud, în Sectorul 4 și Popești-Leordeni. Sector 4 și Popești au avut cea mai mare cerere”, a conchis Bogdan.

Rata lunară la un credit ipotecar, mai mică decât chiria lunară

Cu toate că prețurile au crescut, se pare că în continuare rata lunară la un credit ipotecar este, în medie, cu 12% mai mică decât chiria lunară într-o piață a închirierilor care crește și ea, concomitent cu prețurile apartamentelor, la un nivel egal cu Varşovia sau Sofia. De exemplu, chiriile din Praga, de exemplu, sunt cu peste 40% mai ieftine decât un credit ipotecar.

Românii, cei mai mari proprietari de apartamente din UE

Procentul de locuinţe aflate în proprietate în România este la cel mai înalt nivel din UE. Conform statisticilor Eurostat, vreo 96% dintre români deţin casa sau apartamentul în care locuiesc, însă unele estimări citate de Ministerul Dezvoltării indică un nivel al apartamentelor închiriate de până la 20% din stocul total în oraşe mari precum Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Bucureștiul, prețuri tentante la apartamente

Bucureştiul are unele dintre cele mai accesibile locuinţe din regiune, cu un preţ mediu de vânzare de aproximativ 1.800 de euro pe metru pătrat în clădirile noi de apartamente. Spre comparaţie, în Budapesta şi Varşovia preţul mediu este de aproximativ 2.600 de euro pe metru pătrat, în timp ce Praga are cel mai scump sector rezidenţial din regiune, cu un nivel de 4.700 de euro pe metru pătrat.

Conform datelor Eurostat, costul pentru construirea de noi locuinţe în UE a crescut cu 15% în perioada 2010-2019. Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, cele mai mari creşteri au fost observate în Ungaria (+47%) şi în România (+46%).

Cookies