EXCLUSIV: 100 kilometri de piste pentru biciclete în București, pe 61 de străzi. VEZI LISTA

de:
23 oct. 2015
0 afișări
EXCLUSIV: 100 kilometri de piste pentru biciclete în București, pe 61 de străzi. VEZI LISTA

La peste un an de când Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul privind amenajarea pistelor pentru biciclete în Capitală, Primăria a finalizat și lista arterelor pe care acestea vor fi amenajate. În ultimul an, proiectul a suportat și câteva modificări. Astfel, dacă în ianuarie 2015, reprezentanții Primăriei spuneau că pistele vor fi amenajate pe străzile mai mici din „spatele marilor bulevarde”, proiectul final prevede ca pistele să fie create tocmai pe arterele principale. De exemplu, pe Splaiul Unirii vor fi amenajate piste pentru biciclete pe 4,2 kilometri, pe Calea Griviței (între Bd. Dacia și Bd. Bucureștii Noi) vom avea 3,7 kilometri de piste, iar pe Bd. Iuliu Maniu 5,5 kilometri. 

În total, vor fi create piste pentru bicicliști pe 55 de bulevarde și în 6 parcuri din Capitală, pe o distanță totală de 99,9 kilometri. 

Au fost alese două soluții de amenajare: pe trotuar sau pe carosabil, în funcție de bulevardul vizat. Astfel, pe Bulevardele Carol I, Regina Elisabeta sau Unirii, pistele vor fi amenajate pe trotuar, în timp ce pe Calea Șerban Vodă, pe Bd. Tudor Vladimirescu sau pe Șoseaua Colentina bicicliștii vor circula pe carosabil. Sunt însă și artere pentru care s-a ales o variantă mixtă. Pe Splaiul Unirii, pe Șos. Orhideelor sau pe Șos. Pandurilor pistele vor fi amenajate și pe trotuar și pe carosabil. O altă variantă aleasă de municipalitate, prevede sacrificarea spațiului verde pentru a crea traseele destinate bicicliștilor. De exemplu, pe Șoseaua Vitan-Bârzești o parte din pista de biciclete ce va fi amenajată pe o distanță de 2 kilometri va fi pe zona verde, iar pe Bd. Națiunilor Unite pista va fi pe spațiul verde și pe trotuar. 

VEZI AICI LISTA străzilor pe care vor fi amenajate pistele pentru biciclete, lungimea acestora și modul de amanajare

Proiectul va fi realizat cu fonduri de la Guvernul României. Primăria Capitalei va beneficia de o finanțare de 9,8 milioane euro pentru amenajarea pistelor. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni însă deocamdată nu se știe când va fi pornit. 

„In prezent se afla in curs de analiza la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, in vederea semnarii cu Primaria Municipiului Bucuresti, draftul Conventiei privind finantarea acestui proiect in varianta continand modificarile propuse de Primaria Municipiului Bucuresti la varianta M.M.A.P. a conventiei transmise la data de 07.07.2015. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a agreat, la propunerea prezentata de Primaria Municipiului Bucuresti,lista strazilor pe care se vor amenaja piste de biciclete in baza acestui proiect; La acest moment Directia Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulatiei nu poate estima nici un termen”, au precizat reprezentanții Primăriei Capitalei într-un răspuns transmis B365.ro.

Proiectul aprobat de CGMB în septembrie 2014 prevede și deschiderea a 18 centre de deservire-închiriere și a unui centru de monitorizare-coordonare. În plus, conform documentului, Primăria Capitalei va mai amenaja și 78 de parcări publice pentru biciclete private. 

Citește și Apel public privind infrastructura pentru utilizarea bicicletei in Bucureşti 

Cookies