Evenimentele din malluri, la care participă peste 200 de persoane, anunţate la ISU

de:
23 mai 2016
1 Afișari
Evenimentele din malluri, la care participă peste 200 de persoane, anunţate la ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a transmis, luni, o avertizare primăriilor şi reprezentanţilor mall-urilor din judeţ să anunţe evenimentele la care preconizează că vor avea mai mult de 200 de persoane într-un spaţiu închis. 

CITEŞTE ŞI Dosar penal după concertul Carla’s Dreams de la Piatra Neamţ, unde mai multe persoane au leşinat

Poliţia Neamţ a deschis, sâmbătă, un dosar penal pentru infracţiunile de vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănatatea în muncă, după ce, vineri seară, mai multor persoane li s-a făcut rău la concertul Carla’s Dreams.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Săbău, a declarat că primăriile sau reprezentanţii mall-urilor vor trebui să comunice ISU dacă au evenimente la care se aşteaptă la prezenţa a peste două sute de persoane într-un spaţiu închis.

„ISU Sibiu notifică administratorii de mall / hipermarket / primării din judeţul Sibiu, solicitând acestora să comunice inspectoratului manifestările care presupun prezenţa a minim 200 de persoane (în spaţii închise), ce urmează a fi organizate în clădirile administrate. De asemnenea, în notificare vor fi amintite principalele obligaţii ce revin organizatorilor în astfel de situaţii”, a spus Bianca Săbău, conform Mediafax. 

Avertizarea ISU Sibiu vine după incidentul de la Piatra Neamţ, unde, vineri seară, nouă persoane s-au simţit rău la concertul Carla’s Dreams, care a avut loc într-un complex comercial, patru fiind transportate la spital. Concertul trupei Carla’s Dreams de la Piatra Neamţ a fost oprit după ce oamenii s-au simţit rău din cauza căldurii şi a aglomeraţiei. Ulterior, Poliţia Neamţ a deschis un dosar penal pentru vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a amendat cu 15.000 de lei managerul complexului comercial.

Ce amendă a primit patronul mall-ului din Piatra Neamț în care a concertat Carla’s Dreams
ISU Neamţ a amendat cu 15.000 de lei managerul mall-ului din Piatra Neamţ, unde a avut loc, vineri, concertul Carla’s Dreams, în timpul căruia mai multe persoane s-au simţit rău.

Ulterior, IGSU a anunţat că pompierii de la inspectoratele din ţară vor avea întâlniri de informare cu administratorii de clădiri tip mall, în perioada următoare, pentru a discuta despre obligaţiile cele revin acestora din urmă în cazul organizării de evenimente cu public numeros.

Cookies