ÎN BUCUREȘTI

Evenimentele de Ziua Aviației au fost anulate după incidentul aviatic din București

Evenimentele de Ziua Aviației au fost anulate după incidentul aviatic din București în urma căruia un elicopter american a aterizat de urgență în Piața Charles de Gaulle.

Evenimentele de Ziua Aviației au fost anulate. Incidentul aviatic produs joi dimineață în București a dus, conform surselor Digi24, la anularea evenimentelor dedicate Zilei Aviației.

Evenimentele de Ziua Aviației au fost anulate

După ce un elicopter american Black Hawk a aterizat forțat în mijlocul Pieței Charles de Gaulle din Capitală, dărâmând mai mulți stâlpi de iluminat de pe Bd. Aviatorilor, Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene a decis, conform sursei citate, să anuleze evenimentele de Ziua Aviației.

Foarte multe mașini erau în zonă în acel moment, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit. O dubă a fost avariată de unul dintre stâlpi. Nici militarii americani nu au fost răniți, iar elicopterul a fost ușor avariat.

Elicopterul de tip Black Hawk participa la pregătirile pentru Ziua Aviației, care trebuia să se desfășoare pe 20 iulie. În această zi erau programate mai multe evenimente, printre care și o paradă militară la care urmau să paticipe mai multe avioane și elicoptere.

Aviatorii militari din România sărbătoresc, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, pe 20 iulie, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

În această zi, unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene trebuiau să desfăşoare ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.

Zboruri de antrenament zilele acestea

Forțele Aeriene Române precizaseră că, în perioada 12 iulie – 16 iulie 2021, de luni  până vineri se vor efectua o serie de zboruri de antrenament între județul Ilfov și municipiul București. Potrivit autorităților, zborurile sunt executate la o înălțime de 100 de metri față de sol.

Astfel, aeronave de luptă, avioane de transport și multe elicoptere vor zbura deasupra Bucureștiului timp de cinci zile. Totuși, Forțele Aeriene Române avertizează că ceea ce vom vedea și auzi sunt de fapt zboruri de antrenament și nu este cazul să întrăm în panică dacă le vedem pe deasupra noastră.

Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button