Evenimente, concerte, târguri și spectacole de Ziua Limbii Române în Sectorul 2, 29-31 august

de:
27 aug. 2014
2 Afișari
Evenimente, concerte, târguri și spectacole de Ziua Limbii Române în Sectorul 2, 29-31 august

Timp de trei zile vor avea loc manifestări culturale de mare excepție, recitaluri, colocvii, muzică și poezie, artă și cultură românească. Bucureștenii de toate vârstele sunt invitați să participe la programul
organizat de Primăria Sectorului 2 în cadrul serbărilor Zilei Limbii Române:

Târgul de carte „Iubim limba română” (care va fi deschis de vineri, 29 august până duminică, 31 august pe esplanada și în Galeria „Dialog” a Primăriei Sectorului 2, precum și în parcurile Ioanid şi Naţional între orele 11.00 –20.00)

Lansarea cărții „Limba română între infern și paradis”, autor academician Solomon Marcus – vineri 29 august, ora 12.00 la Galeria „Dialog” a Primăriei Sectorului 2.

Prelegeri, dezbateri şi recitaluri de poezie (în cluburile şi centrele Primăriei Sectorului 2) vor avea loc la Complexul pentru Activități Recreative și Educative „Sfântul Pantelimon”, Centrul Socio – Cultural „Jean Luis Calderon”, Clubul Înțelepților, Centru de Servicii Socio – Educative pentru Elevi „Sânta Maria”, Clubul Seniorilor, Centru de Zi „Sfinții Mihail și Gavril” – sâmbătă, 30 august între orele 11.00 – 13.00.

Spectacol de muzică şi lumini „Mult e dulce şi frumoasă, Limba ce-o vorbim” (sâmbătă, 30 august, ora 18.00 în Parcul Plumbuita, invitat special: maestrul Dorel Vişan).

Într-un cadru solemn, duminică, 31 august la ora 09.30, Primarul Neculai Onțanu însoțit de o serie de oameni de cultură și artă vor depune coroane de flori la mormintele scriitorilor români din Cimitirul Bellu,

Duminică, 31 august începând cu ora 11.00, la Primăria Sectorului 2 va avea loc colocviul literar cu titlul „Limba română, element esențial al identității naţionale”, moderator: Ruxandra Garofeanu, invitaţi: academician Eugen Simion, academician Răzvan Theodorescu, academician Solomon Marcus, profesor doctor Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei, conferențiar universitar doctor Ioan Cristescu, conferențiar universitar doctor Paul Cernat și Dan Mircea Cipariu. Academicieni şi importanţi scriitori români contemporani vor dezbate identitatea noastră culturală şi naţională.

Cu această ocazie, edilul Neculai Onțanu va decerna distincțiile Primăriei Sectorului 2 cadrelor didactice care predau limba română în unitățile de învățământ gimnazial și liceal din Sectorul 2.

În timpul celor trei zile, la Galeria „Dialog” a Primăriei Sectorului 2, Editura „Casa Radio” va oferi înregistrări din fonoteca de aur cu nume canonice ale literaturii române, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti va prezenta câteva manuscrise de patrimoniu cultural naţional.

Organizatorii acestui program cultural dedicat Zilei Limbii Române sunt Primăria Sectorului 2, Uniunea Scriitorilor din România, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2.

Prin acest proiect, Primarul Neculai Onțanu dorește să realizeze un program cultural prin care să atragă publicul bucureştean spre carte şi spre valorile autentice şi organice ale limbii române.

Cookies