Eveniment în weekend pentru copiii din București (și nu numai). RADAR Kids are loc la Palatul Oscar Maugsch în perioada 14-16 octombrie

11 oct. 2022
1174 Afișari
Eveniment în weekend pentru copiii din București (și nu numai). RADAR Kids are loc la Palatul Oscar Maugsch în perioada 14-16 octombrie
Eveniment în weekend pentru copiii din București (și nu numai). RADAR Kids are loc la Palatul Oscar Maugsch în perioada 14-16 octombrie. Sursa foto: RADAR

Festivalul RADAR Kids îi invită la joacă pe copiii de peste 6 ani, unde cei mici vor avea ocazia să îmbine arta cu tehnologia. Evenimentul se desfășoară în acest weekend (14-16 octombrie) în București.

RADAR Kids: Eveniment în weekend pentru copiii din București (și nu numai)

În perioada 14-16 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch, va avea loc RADAR Kids – Fantasia PLAYGROUND.

„Festivalul RADAR are o secțiune dedicată copiilor de peste 6 ani și creează un loc de joacă care îmbină arta cu tehnologia pentru copiii imaginativi. Fantasia Playground este un mod interactiv de a dezvolta imaginația”, transmit organizatorii evenimentului.

Lild prezintă RADAR Kids, iar acesta este un univers creat de mai mulți artiști digitali, arhitecți, programatori și comunicatori vizuali special pentru copii, ce folosesc noile tehnologii ca portal pentru explorarea Metaversului. Conceptul de Metavers este abordat în întregul festival RADAR.

Cei mici vor avea ocazia să se familiarizeze cu noile tehnologii. Instalațiile folosesc:

  • AR (augmented reality),
  • VR (virtual reality),
  • proiecții video,
  • senzori de mișcare,
  • lumini și sunete.

Locație și bilete

Palatul Oscar Maugsch se află la doi pași de Piața Universității, iar biletul pentru eveniment oferă acces și în celelalte două spații ale festivalului Radar:

  • Palatul CCI – Camera de Comerț și Industrie București
  • Ghica House.

Locațiile se află la o distanță mică între ele, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere instalații de lumină, spații imersive, sculptură digitală, instalații interactive.

Festivalul are loc în acest weekend, 14-16 octombrie, după următorul program:

  • Vineri: în intervalul orar 14:00 – 23:00
  • Sâmbătă și duminică: în intervalul orar 11:00 – 23:00

Cât costă biletele:

  • Biletul pentru cei mici costă 25 de lei
  • Biletul pentru adulți costă 50 de lei.

Biletele se găsesc AICI.

Instalații pentru cei mici

Avatar swing: Un balansoar în care umbrele participanților devin avataruri și se pot vedea în proiecția interactivă cu fiecare mișcare.

FantasMe: O experiență prin care copiii vor putea proba în realitate augmentată trei măști fantastice – Masca Dragon, Masca Pasăre și Masca Pisică – și să-și creeze o hologramă cu propriul avatar.

Flying Carpet: Utilizatorul ia rolul lui Alladin, prin intermediul VR-ului, și zboară pe un covor fermecat. Cu ajutorul mâinilor și al corpului colectează puncte și se ferește de obstacole pentru a întâlni geniul fermecat.

LightKnots: O instalație în care pot interacționa între 1 și 6 copii, creând un spectacol de lumini doar prin mișcările lor și conexiunile pe care le fac.

DeepSpace: Utilizatorii pot explora o parte a Universului, a sistemului solar, într-un mod interactiv, prin realitate virtuală și pot ține în palmă planetele, interacționa cu ele și le pot rearanja. Vor putea pătrunde și într-o gaură neagră și vor fi transpuși în universuri paralele.

WonderRoom: O cameră interactivă cu instalații de lumini, care sunt activate la fiecare pas.

Metaball: O proiecție interactivă care alternează în funcție de locul în care participantul trimite mingea de fotbal, creând mereu o nouă realitate.

EcoCircus: Spectacol de circ cu animale ce va putea fi accesat prin realitate augmentată, cu ajutorul unui filtru de Instagram.

RADAR Kids face parte din RADAR, un proiect cofinanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022.

Cookies