Cele cinci manuscrise ale scriitorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade, care au fost achiziţionate de către Ministerul Culturii şi care urmează să intre în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, vor fi expuse publicului, joi, 14 aprilie, în intervalul orar 15.00 – 17.00.
Evenimentul va avea loc la sediul Bibliotecii din Bd. Unirii, nr. 22, în spaţiul Atrium (parter), în prezenţa ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu şi a directorului general al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu.
Manuscrisele originale cu care publicul se va întâlni pentru prima dată la sunt: „Aveux et anathemes”, autor Emil Cioran, datare 1986, exemplar unic, „Note pentru 1935-1936”, Mircea Eliade, datare 1935-1936, exemplar unic ce cuprinde schiţele autorului în creion pentru cursul „Problema răului în filosofia indiană”, „Despre filosofia medievală”, autor Mircea Eliade, datare cca 1925, exemplar unic, „Schiţe şi note asupra filosofiei yoga”, autor Mircea Eliade, datare cca 1930, exemplar unic şi „Povestea unui om nenorocit”, autor Mircea Eliade, exemplar unic, scriere din tinereţea autorului – lucrare publicată în „Cum am găsit piatra filosofală”.
Cu această ocazie, vom marca Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor (23 aprilie), Ziua Bibliotecarului din România (14 aprilie) şi, totodată, împlinirea a 10 ani de la inaugurarea sediului nou al Bibliotecii, din Bd. Unirii, nr. 22.
Expoziţia va fi însoţită de un moment artistic, în care actriţa Daniela Nane va citi câteva fragmente din opera celor doi scriitori, iar pianistul Andrei Racu de la Teatrul Muzical Ambasadorii va interpreta câteva piese clasice îndrăgite de publicul larg.
Îți recomandăm să citești și: