SMART CITY

EVALUARE NAŢIONALĂ 2015: Reclamaţie la Ministerul Educaţiei, după proba de MATEMATICĂ

EVALUARE NATIONALA 2015:

O elevă care a susţinut, miercuri, examenul la matematică, la Şcoala Gimnazială numărul 1 din Tuzla, a trimis o reclamaţie pe adresa Ministerului Educației, în care preciza că un cadru didactic le-a oferit răspunsurile corecte elevilor, potrivit replicaonline.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa au declanşat o anchetă, urmând să analizeze imaginile surprinse de camerele de supraverghere.

EVALUARE NATIONALA 2015:

A fost depusă o sesizare anonimă la Ministerului Educației şi Cercetării Ştiinţifice. Incidentul a avut loc la Şcoala numărul 1 din Tuzla. În urma sesizării se vor analiza imaginile surprinse de camerele de supraveghere urmând să se acţioneze în consecinţă„, a declarat Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

Circa 180.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au susţinut anul acesta Evaluarea Naţională 2015. Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16.00, iar în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 27-29 iunie vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar în 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button