EUROVISION 2014: Ce loc ar ocupa România, în semifinale, potrivit statisticilor

de:
27 mart. 2014
0 Afișari
EUROVISION 2014: Ce loc ar ocupa România, în semifinale, potrivit statisticilor

EUROVISION 2014: Potrivit analizei, România, reprezentată de Paula Seling şi Ovi Jacobsen, are şansa de a ocupa locul secund în a doua semifinală a competiţiei muzicale de la Copenhaga, cu 116 puncte, după Grecia (127), ceea ce înseamnă că piesa „Miracle”, interpretată de Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu, s-ar califica fără probleme în finală, potrivit adevărul.ro.

EUROVISION 2014: Scopul studiului este de a preconiza poziţiile pe care le vor ocupa concurenţii din 2014. Analiza a fost realizată pe baza notelor pe care fiecare ţară le-a acordat în semifinale, în perioada 2008 – 2013. Metoda de calcul a platformei esctoday.com (un site de referinţă specializat în Eurovision) este următoarea: statul care a cumulat cel mai mare punctaj în ultimii şase ani primeşte 12 puncte anul acesta, următorul clasat, 10 puncte etc.

EUROVISION 2014: Potrivit tabelului, în a doua semifinală, România este una dintre favorite, urmând să primească punctaj maxim (12) de la Austria, Grecia, Israel şi Italia, dar niciun punct de la Belarus.

EUROVISION 2014: România, în schimb, ar vota astfel: 12 puncte – Grecia, 10 – Malta, 8 – Norvegia, 7 – Slovenia, 6 – Israel, 5 – Irlanda, 4 – Polonia, 3 – Georgia, 2 – Finlanda, 1 – Lituania şi niciun punct pentru Lituania, Belarus, Elveţia şi Austria.

EUROVISION 2014: Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu vor urca ultimii pe scenă, în semifinala din 8 mai, pentru a interpreta piesa „Miracle”. Cei doi vor concura cu artişti din alte 14 ţări: Malta, Israel, Norvegia, Georgia, Polonia, Austria, Lituania, Finlanda, Irlanda, Belarus, Macedonia, Elveţia, Grecia şi Slovenia. Fiecare ţară dă puncte de la 1 la 12, cu excepţia notelor 9 şi 11, care nu se acordă niciodată, potrivit regulamentului Eurovision.

EUROVISION 2014: În fiecare semifinală votează statele participante în seara respectivă, plus trei dintre ţările calificate direct în finală (Germania, Marea Britanie şi Italia au drept de vot în noaptea din 8 mai, când participă România).

EUROVISION 2014: În prima semifinală, din 6 mai, vor evolua reprezentanţii din Armenia, Letonia, Estonia, Suedia, Islanda, Albania, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina, Belgia, Moldova, San Marino, Portugalia, Olanda, Muntenegru şi Ungaria. La aceeaşi dată au drept de vot şi Spania, Franţa şi Danemarca.

Cookies