European în Bucureşti. Unde?

Mă lovesc zilnic în trafic de autobuzele turistice care dau ocol centrului oraşului. Văzându-le goliciunea cuviincioasă, te-ntrebi, ca orice bucureştean născut sau adoptat, dacă metropola asta a noastră poate fi considerată într-adevăr oraş turistic. Să vezi în treacăt cele câteva clădiri care chiar merită văzute, busculadele automobilistice, câinii care merg pe Magheru şi Victoriei la pas (şi în egalitate numerică) cu oamenii sau haosul architectural nu mi se pare vreo mare atracţie.

Sincer, nu am nimic împotriva autobuzelor, ba chiar le consider necesare. Chiar şi aşa, nu mă pot abţine să nu deplâng micimea ofertei. Care ar fi putut fi măcar un pic compensată dacă cele mai frumoase străzi ale Bucureştiului ar fi fost mai largi ori mai puţin strâmtorate de maşinile parcate pe toate trotuarele şi colţurile de alei: zonele ambasadelor şi ale oamenilor de bine, Icoanei-Maria Rosetti-Dumbrava Roşie, Aviatorilor-Domenii sunt complet inaccesibile pe patru roţi turistului curios de frumos în Capitala României.

Pesimism? Mai avem. Cu oricât de mult simţ patriotic ai trata problema, muzeele Bucureştiului, spre exemplu, nu au prea multe se spus unui turist străin. Unu, din cauza universalităţii lipsă a culturii române. Doi, din cauza lipsei de interes vădită de administratorii acestora, care face ca pragurile abia să le fie trecute de 2-3 vizitatori neaoşi pe zi.

Ce ar mai rămâne pentru ca oraşul ăsta să poată vinde tricouri inscripţionate I Love Bucharest? Păi, distracţia. Poate că sunt românii pe ultimele locuri din UE cam la tot ce inventariază statisticile, dar la distracţie ne concurăm cu campionii. Cu asta ar trebui să înceapă promovarea turistică a Bucureştiului.

Centrul Istoric, bunăoară, este un loc în care, cu excepţia câtorva aspecte, neglijabile în euforia nopţii, te poţi simţi la fel de european ca la Amsterdam sau Londra. Sigur, poate locatarii caselor din zonă nu au maniere de lorzi, după cum unii dintre cei care vin la o bere aici ar trebui să fie opriţi la graniţa cartierelor în care stau, însă, dacă faci un tur al restaurantelor, barurilor şi cluburilor, efervescenţa locului nu are cum să nu te prindă. Hai, nu un tur complet, pentru care ar fi nevoie de o săptămână de experienţe bahice şi mahmureli cumplite- suficientă e doar o raită de-o stradă prin zecile de localuri înflorite pe fiecare din aleile Centrului Vechi.

Nici nu e nevoie de vreun studiu pentru a vedea ce le place turiştilor străini în Bucureşti, este suficient să te pierzi o jumătate de oră în furnicarul de pe Smârdan pentru a-ţi da seama, după limbile vorbite – cred ca la un moment dat am auzit şi niscaiva klingoniană – că distracţia este bunul cel mai de preţ al Bucureştiului.