Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP

de:
13 dec. 2014
0 Afișari
Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP

Clement Negruț, secretar general al PMP, a anunțat într-o conferință de presă că europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP.

„Un punct pe ordinea de zi a făcut referire la propunerea consiliului executiv național de excludere din PMP a domnului Cristian Preda, europarlamentar. Conform articolului 16 și articolului 18 din statutul PMP, coroborat cu articolul 20 din același statut, propunerea consiliului executiv național, care a luat în discuție de mai multe ori această propunere de excludere, a adus în discuție azi propunerea de excludere care a fost votată în unanimitate”, a declarat Clement Negruț, potrivit Digi24.

Acesta a precizat că europarlamentarul a fost exclus din cauza acțiunilor care au lezat statutul PMP. „Propunerea de excludere e strict legată de activitatea și actiunile care au lezat statutul PMP, drept pentru care consiliul executiv național a luat în discuție abaterile disciplinare a domnului Cristian Preda și a propus excluderea sa.

Această propunere a fost validată prin vot cu majoritate absolută, de către membrii consiliului național. Regretăm atitudinea fostului nostru coleg, dar nu putem tolera, chiar de la nivelul unui europarlamentar, atititutidini prin care se aduce atingere imaginii și activivității PMP”, a mai spus Clement Negruț.

Cookies