Euro atinge minimul din ultimele şase săptămâni la cursul BNR

de:
16 aug. 2012
0 afișări
Euro atinge minimul din ultimele şase săptămâni la cursul BNR

Un nivel inferior celui de joi fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,3% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu aproape două săptămâni, din cauza tensiunilor politice, scrie Mediafax.

Raportat la nivelul record, leul a pierdut până la 4,4% de la începutul lunii iulie, din cauza turbulenţelor politice. Atunci s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Pentru dolar cursul de joi s-a plasat la 3,6611 lei/dolar, în creştere cu 0,42 cu bani, iar cursul pentru franc a coborât cu 2,2 bani, de la 3,7625 lei/franc la 3,7405 lei/franc.

La deschidere, băncile cotau euro la 4,4850 – 4,4870 lei, în scădere de la 4,4940 – 4,4960 lei, nivel consemnat în sesiunea de marţi.

Miercuri a fost zi nebancară pe piaţa locală. În prima parte a zilei, cursul a atins un minim de 4,4820 – 4,4840 lei/euro, după care cererea comercială de euro a urcat uşor cotaţiile. În jurul orei 13:00, operaţiunile se perfectau la 4,4905 – 4,4930 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionată. Valutele din regiune consemnau de asemenea variaţii nesemnificative faţă de euro.

Cookies